CRONICĂ DE CARTE/ Un Sisif numit Plăeşu… Cinci, Doamne, şi toate cinci… comedii!

CRONICĂ DE CARTE/ Un Sisif numit Plăeşu… Cinci, Doamne, şi toate cinci… comedii!
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dan Plăeşu - Ce mai fac sisifii, Ed. Sinteze, Galaţi, 2016


Cu siguranţă, România este (şi) o comedie! Sănătos să fii şi să ai simţul umorului, că te poţi simţi bine, te poţi distra copios în ţărişoara asta! Unii înţelepţi, precum Dan Plăeşu, ştiu asta şi lasă mărturie după mărturie! Galaţiul stă bine la apostolii umorului şi Dan Plăeşu e unul dintre … evangheliştii profani ai Cetăţii!

De curând, a reunit cinci texte, dintre care una şi jumătate, dacă nu chiar mai mult, quasimitologice: „Cosmos Voiaj” S.R.L., comedie cu extratereştri (unde se va dovedi că alienii nu sunt decât nişte escroci care, ups, sper că n-am deconspirat prea mult! Oricum, comedia… este alta şi măiestria dramaturgului îşi spune cuvântul, deşi gurile rele ar spune că este din vechea şcoală post belică!, dar vechiul şi cu noul sunt contemporani de când Shakespeare-ul! Sau de când E.T.-ul, care mai apare şi ca filantrop, salvând şi îmbogăţind un… cetăţean vârtos în imaginaţie!), „Cursa de Bruxelles” (ce poate fi mai actual?), „Ce mai fac sisifii?” (unde, deloc bachelardian, li se dă… bolovanilor ceea ce este a lor, ca materie… însufleţită!), „Telenovele cu milionari” şi „Întâmplare cu măscărici”, o fantezia horror…

În spiritul vremii (doar de curând s-a montat şi o piesă numită „D.N.A.- După noi, Apocalipsa”!), piesele se termină (nu toate cu aceleaşi situaţii, sic!) cu arestări, percheziţii, sunt camere video de înregistrare (de parcă ar putea fi şi altfel!, ba chiar este, într-un fel, camera de luat vederi, personaj principal undeva, nu spunem unde!), mass media este şi ea la post, ca şi birocraţia, mascaţii, fantoma serviciilor pluteşte la… sfârşitul „Cursei de Bruxelles”, ar trebui să se audă şi sirene non stop, să fie câini maidanezi peste tot, să sfârâie grătarele, să se audă manele, să ardă discoteci, să fie demonstraţii, spitalele să fie dezinfectate (Academia de Studii Funcţionăreşti – nu mai precizez piesele, la urma urmelor, trăim o singură piesă de teatru! – ar putea funcţiona într-un spital, tot apare şi o asistentă medicală acolo!), copacii să fie tăiaţi (să nu se mai poată ascunde extratereştrii reali!), elicopterele SMURD să se prăbuşească, să mai vină şi minerii sau ruşii ( o piesă se termină cu „kaneţ filma!”) sau turcii, crizele de tot felul, politicienii să se spurce unul pe altul, şi, tot aşa, pentru ca tot tacâmul să fie complet, demn de codul relelor maniere, nescris încă, dar pe care, se pare, îl respectăm cu toţii…

Ţara (sau corporaţia, firma, comisia, magnaţii, baronii, academia, mama natură, unele întâlnite în piese) nu te mai vrea/ vor doar prost, te vor măscărici (că tot se angajează undeva, la o firmă aducând aminte de „Sub Pământ SRL” - Six Feet Under, la ei, la ceilalţi, după cum se numea serialul!), măscărici care să mimeze dacă nu prostia, măcar uimirea în faţa îndeplinirii minunilor lumeşti: găsirea unui loc de muncă rezonabil, a unei case, adică a unui credit pe care să-l plăteşti toată viaţa, creşterea PIB-ului în ritmul melcului turbat, inclusiv a salariului minim ş.a.m.d. ca să nu mai amintim de defrişări, depopulări… Minuni… reale, dar şi teatrale, după cum reuşeşte Dan Plăeşu!

Dramaturgul este atent la… tendinţe, la fashion, dar nu neglijează nici vechile „coruri”, de figuranţi sau nu: bărbaţii se pot exprima „coral” (p.54), pensionarii pot vrea „sicriu compensat” (p.215)… Satira este în principiu subtilă: privilegiaţilor li se ţin cursuri despre… autobuze, de pildă (nu mai ştiu cum arată, este , pentru unii, doar un mit urban!); „Europa stă cu ochii… pe fundurile noastre” (există şi personaje cu „sex incert”!), iar noi cu ochii după avioane (adică, bineînţeles, curse spre Bruxelles, şi mai ales dinspre), să vedem ce ne cade în cap („Mi-a zis mie unul de la sindicat (…) cică, un acord ultrasecret cu mahărul” care „prevede că, la orice zbor al bossului (n. ns. : nu contează care!), să fie aruncat deasupra oraşului un pachet cu bani. Iar cine-l prinde, al lui să fie…” (p.58)), românului tot nu trebuie să-i sufli în borş („Ce profil va avea firma dumitale? În principal, borş”), se dovedeşte clar că Absurdul este, totuşi, în patria sa, unde este Regele Adeverinţelor şi al Cererilor, iar Kafka, genetic vorbind, sigur a o fi trecut vreunul dintre strămoşii săi şi pe la noi!

Bref, Dan Plăeşu ne aduce aminte că suntem bacovieni, într-o ţară tristă, plină de umor. Finalul piesei ce dă titlul volumului îmi confirmă observaţia: „Uite ce ţară veselă avem! Săracă şi veselă! Hai, râdeţi! Pe unul să nu-l văd plângând, că scoatem şi armamentul, la o adică…”

Că mai visăm la unchi din America ori mătuşi din Australia, milionari, cum altfel, ca să nu aducem aminte iar de pachetele din cer, ca să nu mai bat apropo şi la iubiţi (de mătuşă) din Polinezia, Maka-Maka, surse licite de îmbogăţire pentru un Şonică (de la Sean Connery vine oare?)! Că, la urma urmelor, fals creştineşte vorbind, trebuie să ne iubim duşmanul şi să fim mai deştepţi decât el, să ne facem şi noi, sisific, cerere de intrare în „Asociaţia hoţilor onorabili şi în libertate” (vezi pagina 178!) şi să aşteptăm!

Aşteptând într-o manieră neo-supra-realist-satirică, pe scaunele teatrului care este lumea-ntreagă, vom înţelege cum şi în ce fel a fost creată lumea, omul, hoţul, ticălosul, oul şi găina, primul milion, imunitatea, nemurirea, borşul (şi nu supa primordială, că la începutul lumii a fost borşul românesc, dacă nu cumva geto-tracic!), democraţia (care „se învaţă greu”, p.102), teleportarea, pardon, teleghidarea paraşutată, paraşutele, sisifii…

Maestru de ceremonii, semnat, indescifrabil, Dan Plăeşu!

Citit 1219 ori Ultima modificare Marți, 26 Iulie 2016 15:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.