UȘOR DE CITIT! "Jucătorul de şah", de Stefan Zweig. Mintea umană, la punctul de rupere

UȘOR DE CITIT! "Jucătorul de şah", de Stefan Zweig. Mintea umană, la punctul de rupere
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Chiar dacă ai vrea să laşi din mână „Jucătorul de şah” al lui Stefan Zweig, n-ai avea când să o faci. Nuvela se citeşte pe nerăsuflate. E scurtă, având 128 de pagini, în editarea celor de la Polirom, şi, pe deasupra, e şi tipărită cu scris mare. Am simţit această poveste ca pe un prilej perfect de a face cunoştinţă cu opera lui Zweig. Şi pentru că o termini în numai vreo oră, dar şi pentru că în ora respectivă eşti cu totul absorbit de camera în care domnul B. joacă şah singur, împotriva sa, credem că “Jucătorul de şah” nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă.

Acţiunea se petrece pe un vapor care pleacă din New York şi se îndreaptă spre America de Sud. Pasager pe acest vas este şi Czentovic, un campion mondial la şah cu origini umile şi, se pare, cu capacităţi intelectuale mărunte. Un lucru ştie Czentovic: să joace  şah. În rest, e un om care are, parcă, numai defecte: incult, zgârcit, nepoliticos şi izolat faţă de ţoţi ceilalţi pasageri. Naratorul ţine însă musai să-l cunoască mai bine. Găseşte prilejul prin intermediul lui McConner, un inginer scoţian destul de înstărit, judecând după sumele pe care le plătea ca să poată juca şah cu Czentovic. Apoi, din rândurile cenuşii ale pasionaţilor de şah care nu îndrăzniseră să-l provoace pe Czentovic, se remarcă domnul B. E un jucător abil, pe măsura campionului mondial sau chiar mai bun. Iar domnul B. ajunge să povestească modul în care şi-a căpătat abilităţi, pe vremea când era prizonier, într-o celulă de lux (o cameră de hotel - n.r.), al torţionarilor nazişti.

“În clipa în care am început să joc contra mea, am început să mă provoc fără să îmi dau seama. Cele două euri ale mele, cel negru şi cel alb, trebuiau să se ia la întrecere şi fiecare în parte era cuprins de ambiţie (…) După fiecare mutare, eul negru ardea să ştie ce va face eul alb. Fiecare dintre cele două euri ale mele jubila când celălalt făcea o greşeală”, povesteşte domnul B..

Nu pare mare lucru. Poate un simplu exerciţiu mental. B. spune însă că ar fi fost mult mai mult de atât. “Toate astea par lipsite de sens şi o asemenea falsă schizofrenie, o asemenea dedublare, cu adaosul ei de surescitare primejdioasă, pare într-adevăr de neconceput la un om normal, în condiţii normale (…) Şi pentru că nu aveam nimic decât jocul absurd împotriva-mi, furia mea şi pofta mea de răzbunare s-au năpustit fanatic în jocul acela.”

Iar consecinţele nu s-au lăsat mult aşteptate. Jocul care îi dăduse putere în faţa torţionarilor, ajunge în cele din urmă să îl obsedeze şi să îl subjuge. “Nu mai puteam să mă gândesc decât la şah, la mutări de şah şi probleme de şah. Uneori, mă trezeam cu fruntea asudată şi îmi dădeam seama că trebuie să fi continuat jocul şi dormind, inconştient, iar atunci când visam oameni, ei se visau întotdeauna ca nebunul şi ca turnul, ori avansau şi se retrăgeau asemenea calului”, povesteşte misteriosul personaj.

Cum a scăpat, totuşi, domnul B. din temniţa hitleriştilor, aflaţi citind cartea. Şi tot astfel veţi vedea că - aproape de punctual culminant al acţiunii - ceva se întâmplă cu mintea chinuită a personajului, atunci când acesta se aşează încă o dată la masa de şah, pentru a-l înfrunta pe Czentovic.

Va fi mai puternică mintea unilateral dezvoltată a campionului mondial sau cea care, apărându-se de torţionarii nazişti, şi-a făcut din şah un alt temnicer?

Cartea o găsiţi la Librăria Donaris, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 26.

Cine a fost Stefan Zweig

Stefan Zweig (1881-1942) a fost un scriitor foarte apreciat încă din timpul vieţii. Crescut la Viena, Stefan publică poezie şi proză, lucrează ca jurnalist şi devine doctor în filosofie. Printre prietenii să se numără Sigmud Freud şi Richard Strauss. Trăieşte în stil burghez, ajugând să viziteze nu doar Franţa, ci şi America şi India, experienţe care îi deschid mintea şi îl ajută în cariera sa literară. Nu va fi concentrat în Primul Război Mondial, fiind declarat inapt fizic. Va lucra însă ca arhivar, în armată, iar contactul cu realităţile războiului îi va întări convingerile pacifiste. Se mută în Elveţia (neutră). Va locui şi la Salzburg, iar în cele din urmă va pleaca să trăiască la Petropolis, în Rio de Janeiro, împreună cu soţia sa. Ambii se sinucid, pe 23 februarie 1942, luând o cantitate mare de somnifere. De ce ajunsese scriitorul aici, cu toate că opera sa fusese tradusă în peste 30 de limbi şi era citit, vândut şi apreciat? Din scrisoarea de adio lăsată, reieşea că evenimentele care măcinau Europa i-au răpit perspectiva şi l-au lăsat pradă unei depresii profunde. Dacă ar mai fi putut rezista măcar trei ani…

Pentru a DESCOPERI mai multe cărți UȘOR DE CITIT, CLICK AICI

Citit 5697 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2016 13:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.