Începutul foiletonului (click aici)
* * *
Ceata polcovnicului Umbrămică ajunse la Cetate abia a doua zi în zor, dară slujitorii Măriei Sale Asen aşteptară pân´ ce soarele se ridică de-o suliţă sus pe cer, până să-l tulbure pe stăpân cu vestea. În veacurile în care trăise, oasele comitelui Asen se făcuseră tot mai grele şi se cereau pesemne la pământ - altădată zorii îl prindeau de-acum în şa… Stăpânul porunci, fără să se încrunte, să fie puşi în fiare nevolnicii ceia. Avusese toată nădejdea în ei şi, dacă n-ar fi avut norocul să găsească un condotier pe care să-l cumpere scump, pe dumnealui Roland le Vieux, Darul ar fi zăcut acum spânzurat sau hăcuit de tâlharii ceia de cumani!
Şi, cu siguranţă, urma să piară toţi cetaşii, rădicaţi în furci, căci nu împliniseră porunca întocmai. Doar jupânului Umbrămică nu-i vor pune ştreangul den cânepă uscată, recunoscându-i-se cinul înalt şi faptele aprige den trecut în slujba stăpânului: lui anume, în mila mare a comitelui, i se va tăia capul. Doar pe Mitru cel cu cap nu se cuvenea să-l despartă de căpăţâna sa, dacă tot îi mai fusese mutată o dată de pe trupul mlădios dintâi… Acela oricum nu mai era bun de nămică, căci nu ştia a trage cu trei degete coarda arcului, precum ştrengarul ce-mi fusese…
Îi lăsară acum, legaţi cât să se vadă bine că sunt pedepsiţi, sub un nuc straşnic, la umbră. Iar cânele cel roş era şi el, cine ştie de când, şi el acolo, într-o parte, cu urechi ciulite şi privire turbure. După el, că părea a alcătui o mantie lungă ce se-ntindea den spatele umbrei sale şi umplea drumul pân´ ce parcă se pierdea hăăăt, în zare, veneau ele, humbriile…
Tânăra humbrie Şeiinna găsi atunci calea să se agaţe de umbra unui străjer sfrijit şi să meargă la Ummu-al ei, parte den umbra polcovnicului. Şi ţinură sfat de taină, căci multă vreme nu mai era, înainte de vecernie fiind sorocul morţii lor pre acest pământ, loc de întristare. Gygnomtt cel Trist, starostele humbriilor, pândea prilejul să intre în umbra stăpânului cel mare, comitele Asen, fratele lui Petru… Iar prea-bătrâna umbră Scylyiia, fără de teamă căci era făr´ de vârstă, merse cu umbra unei slujnicuţe, nebăgată în seamă, spre iatacul doamnei Anamaria…
Daniil solomonarul, a cărui soartă nu fusese hotărâtă, simţi humbriile şi zâmbi.
(Va urma)
