Artă fotografică, în EXPOZIȚIE, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Intrarea este gratuită

Artă fotografică, în EXPOZIȚIE, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Intrarea este gratuită
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un tânăr artist, în vârstă de doar 16 ani, are deschisă, la Casa de Cultură a Sindicatelor, o expoziţie inedită de fotografie, intitulată "Aici în alb şi negru. Terapie". Este vorba despre Răducu Popa sau, pe numele său adevărat, Radu Ionuţ Popa. Adolescentul este pasionat de arta fotografică şi prezintă, în premieră, 47 de fotografii ce au două teme: jocul abstract şi natura.

Expoziţia poate fi vizitată zilnic, până pe 20 septembrie, între orele 9,00 şi 18,00, şi face parte din Proiectul "GalART pentru tineri", iniţiat de poeta Angela Baciu şi susţinut de Casa de Cultură a Sindicatelor, prin care se urmăreşte descoperirea şi promovarea tinerelor talente din toate domeniile artistice.

"Nu este o expoziţie profesională. Aş spune…începutul. Mi s-a propus acest lucru şi am acceptat, considerând că e o ocazie bună de a vedea cum priveşte publicul viziunea mea în fotografie. Iubesc fotografia, experimentul în fotografie. Sper să vă placă", spune tânărul fotograf.

Radu Ionuţ Popa este elev la Colegiul Naţional "Costache Negri" (profilul matematică-informatică), având rezultate foarte bune la şcoală. Este modest, vorbeşte puţin despre el, considerând că acest proiect este doar un experiment. Nu are pretenţii de fotograf profesionist, dar speră să ajungă foarte departe.

În cadrul expoziţiei pot fi găsite şi texte semnate de poeta Geraldine Ghineţ.

Intrarea este gratuită.

Citit 1081 ori Ultima modificare Vineri, 26 August 2016 14:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.