Carte din vremea lui Michelangelo Buonarroti, la MUZEUL EPARHIAL din Galați
Foto: Foto ”Viața liberă”

Carte din vremea lui Michelangelo Buonarroti, la MUZEUL EPARHIAL din Galați
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Aceeaşi sală adăposteşte şi cea mai veche icoană datată din colecţia permanentă


În sala dedicată creştinismului din secolele XV-XVIII din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, puteţi găsi două exponate de excepţie: cea mai veche icoană datată din colecţia permanentă, dar şi cea mai veche carte expusă, tipărită în perioada în care Michelangelo Buonarroti lucra la Capela Sixtină. Ambele au supravieţuit de-a lungul secolelor, au fost restaurate la Galaţi şi încă sunt subiecte de cercetare pentru specialişti.

Vă spunem astăzi câteva lucruri despre fiecare dintre aceste veritabile comori de patrimoniu. Ca să aflaţi mai multe, vizitaţi muzeul!

Cartea care împlineşte aproape jumătate de mileniu

Tipărit la Veneţia în urmă cu 478 de ani, dublul tratat de teologie al Sfântului Dionisie Areopagitul - „De Divinis nominibus” şi „De mystica Theologia” - este realizat după tehnica vremii, din hârtie obţinută manual. Tipograful s-a numit Bartholomeo Zanettis şi, înainte de a scoate această carte, a lucrat la Florenţa şi Roma. Abia din 1538 a început să scoată cărţi la Veneţia, în regie proprie. Tratatul acesta ar putea fi printre primele sale lucrări realizate ca tipograf independent, el lucrând împreună cu cei doi fii ai săi.

La acea vreme, Veneţia era o mare putere maritimă în Adriatica şi cunoştea o înflorire culturală specifică renaşterii italiene. Ca să ne dăm seama de contextul din zonă, putem aminti faptul că, în anul tipăririi acestei cărţi, Michelangelo Buonarroti definitiva schiţele Capelei Sixtine. Un an mai târziu, avea să înceapă pictura Judecăţii de Apoi.

Evident, teritoriile româneşti nu cunoşteau, în epocă, vreo înflorire similară. În Moldova, epoca de aur a lui Ştefan cel Mare apusese. De pe tron tocmai fusese alungat Petru Rareş, iar domnia îi fusese dată de sultan lui Ştefan Lăcustă, care va cârmui vreme de doi ani. Tot 1538 a fost anul în care s-a născut Alexandra, viitoarea doamnă a lui Alexandru Lăpuşneanu.

Volumul provine din zestrea bisericii gălăţene Vovidenia. A fost restaurat în atelierele Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Parte dintre paginile afectate au fost restaurate cu hârtie japoneză şi văl janopez. Prima pagină a volumului poartă ştampila unei biblioteci veneţiene. Există supoziţii cu privire la o parte dintre proprietarii acestui volum, care ar fi putut fi intelectuali gălăţeni. Dar cercetătorii încă strâng dovezi în sprijinul acestei teorii şi preferă să nu facă publice detalii decât după ce se vor obţine date certe. Ştim, însă, spre exemplu, că pe ultima pagină cartea are o însemnare în limba latină din 1912. Prin câte mâini şi biblioteci o fi trecut? Rămâne să aflăm, pe măsură ce specialiştii îi vor scoate tainele la lumină.

Icoana Sfântului Arhanghel Mihail - cea mai veche datată din muzeu

Pictată în 1711, icoana este cea mai veche lucrare datată din colecţie. Provine de la Biserica Greacă din Brăila. În anii '60, odată cu multe alte obiecte valoroase de cult, icoana a fost depozitată de administraţia comunistă într-un depozit local, în condiţii relativ bune.

Când s-a întors la proprietarul de drept, adică la Biserică, vernis-ul - stratul de soluţie formată din răşini, aplicat peste pictură pentru a o păstra intactă - era brunificat (opacizat de la praf, fum de lumânare etc.).

Restauratorul Georgiana Pascu îşi aminteşte că, abia după ce a lucrat o vreme la această icoană, a reuşit să scoată la lumină anul realizării ei: 1711. Descoperirea a fost un moment important, pe care specialiştii îl preţuiesc încă.

De la restauratori şi muzeografi am aflat că icoana este pictată în tehnică bizantină, lucru dovedit de liniile sigure, de modul de redare a trăsăturilor şi de reprezentarea veşmântului bogat, cu decoraţiuni specifice stilului. Pictura s-a realizat în tempera (culori de apă), pe blat de lemn. S-a folosit la realizarea ei şi foiţă de aur, dar s-au făcut (poate ulterior) şi ferecături din argint pentru coroana sfântului, pentru pieptar, poale, încălţări, sabie şi mâna dreaptă. Tradiţia bisericii păstrează anumite credinţe potrivit cărora Arhanghelul este cel care conduce, la judecată, sufletul creştinului, după moarte. Interesant, spun cercetătorii, este chiar faptul că icoana este datată. Asta, în condiţiile în care, din smerenie, iconarii nu-şi semnau lucrările, cel puţin până la începutul secolului al XIX-lea. Respectându-se principiile restaurării, toate intervenţiile care s-au făcut asupra icoanei, de la intrarea ei în colecţie, sunt reversibile.

Icoana a fost pictată în anii de început ai regimului fanariot. Începând din 1711, vreme de 110 ani, Înalta Poarta nu a mai permis numirea de domni pământeni în Moldova. A numit, în schimb, conducători ai ţării din cartierul Fanar din Istanbul. Regimul fanariot avea să se instituie şi în Ţara Românească, în anul 1716. Nu este exclus ca în patrimoniul Arhiepiscopiei Dunării de Jos să existe şi icoane mai vechi. Totuşi, fie nu sunt datate, fie nu s-au finalizat lucrările de restaurare în cazul lor şi ar putea exista datări care n-au fost încă scoase la lumină.

Citit 1762 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2016 19:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.