Au fost două zile pline de poezie româno-turcă la Brăila. Poeta Angela Baciu - PREMIATĂ la Festivalul poeţilor din Balcani

Au fost două zile pline de poezie româno-turcă la Brăila. Poeta Angela Baciu - PREMIATĂ la Festivalul poeţilor din Balcani
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

O gălăţeancă născută la Brăila, poeta Angela Baciu, a primit sâmbătă, 24 septembrie, Premiul Balcanica pentru poezie românească la Festivalului poeţilor din Balcani. Ediţia a X-a, desfăşurată vineri şi sâmbătă în Sala „Fănuş Neagu” a Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila, a găzduit anul acesta scriitori din Turcia şi România, după ce şi alte state balcanice au fost invitate în anii trecuţi, urmând, anul viitor, Republica Moldova.

Festivalul a fost organizat de C. J. Brăila, Biblioteca „Panait Istrati” şi  Filiala  S-E, Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor (USR), în colaborare cu Comunitatea turcă din Galaţi şi Consulatul turc de la Bucureşti.

Această gală de poezie, deschisă pe 23 septembrie de  preşedintele C.J., Iulian Chiriac, de poetul gălăţean Corneliu Antoniu - preşedintele filialei S-E a USR şi de Dragoş Adrian Neagu, directorul bibliotecii-gazdă, a cuprins recitaluri, lansări şi prezentări de carte, colocvii etc.

Premiul Balcanica pentru poezie turcă a revenit poetei Firdevs Buyuykates, iar scriitorului şi preotului Ioan Pintea, Premiul Special Balcanica.

Citit 1452 ori Ultima modificare Luni, 26 Septembrie 2016 00:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.