Un spectacol tulburător, în acest weekend, pe scena Teatrului Dramatic din Galați

Un spectacol tulburător, în acest weekend, pe scena Teatrului Dramatic din Galați
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Sâmbătă şi duminică, de la ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, se joacă, aproape două ceasuri (nici nu ştii când trec!), un spectacol emoţionant, cu o distribuţie generoasă: "Domnişoara Nastasia", cunoscutul text semnat de George Mihail Zamfirescu, montat de apreciatul regizor brăilean Radu Nichifor.

Pentru spectacolul de duminică, ieri nu se mai găseau bilete.

Actori excelenţi, excelent îndrumaţi

"Aveţi actori foarte buni şi eu sunt posesiv - de ce să nu mă bucur de ei?", declara regizorul, înainte de premieră. În distribuţie apar actori cu vechi prestigiu, alături de tineri şi deja remarcaţi, remarcabili chiar, artişti: Flavia Călin - în rolul titular, Nastasia, Gabriel Constantinescu, Răzvan Clopoţel şi Ştefan Forir - ambii fiind distribuiţi în rolul Vulpaşin, Ciprian Braşoveanu, Svetlana Friptu, Carmen Albu, Elena Ghinea, Vlad Volf, copilul Rareş Bâtcă, Lică Dănilă, Petrică Păpuşă, Aureliu Bâtcă, Vlad Vasiliu, Ştefan Forir, Dan Căpăţână, Ionuţ Moldoveanu, Ana Maria Ciucanu, Vlad Ajder.

"Fiecărui actor i se dă şansa strălucirii" - am avut ocazia să scriu după premiera piesei. Chiar dacă ştiţi deja bine textul, acum aveţi şansa unui joc realist, sub „bagheta” unui regizor „bijutier” al celor mai mici gesturi. Mai punctam, după premieră, normalitatea montării, într-o epocă în care apar şi multe stridenţe „la modă”: „Spectacol normal, cu emoţie şi joc psihologic, text tulburător. Pe scurt: temutul Vulpaşin o iubeşte pe Nastasia, care e topită după blândul Luca. Vulpaşin îl ucide pe Luca, lucrul cel mai de preţ pentru Nastasia, iar tânăra disperată îi ia ucigaşul tot ce iubeşte mai mult: se sinucide, după ce se preface îndrăgostită de el. Aceasta e povestea, tristă şi hazlie, din „comedia tragică” „Domnişoara Nastasia”, scrisă în 1927 de George Mihail Zamfirescu, autorul senzualului roman „Maidanul cu dragoste”, în care un personaj decreta deja, ca în Lorca: „Dragoste şi moarte, altceva nu există pe lume!”. Cu o distribuţie generoasă (17 actori şi trei figuranţi), regizorul brăilean Radu Nichifor ne-a oferit un spectacol în care tăcerile sunt de mormânt, respectate de public, drama abureşte ochii, iar exploziile de râs sunt de necontrolat.

Remarcabilă şi în spectacolul „Vânzătorul de vise”, pentru poezia şi fragilitatea jocului său, Flavia Călin aduce în Nastasia, alături de lumină şi căldură, o duritate şi o cruzime de tragedie antică: „Nu mai apuc să fiu blândă”, mărturiseşte personajul. Strălucirea privirii ei arde, ştie când să relaxeze mişcarea şi când să fie dură: „Nu mai lătraţi!” - le cere ea oamenilor. Ea îi trage palme unui bărbat de temut în mahala, dar visează la o viaţă mai bună pe strada Popa Nan. Practic, este rolul care leagă piesa, personajul lipseşte în puţine scene - şi toate acestea le reuşeşte tânăra actriţă!” Nastasia îl pălmuieşte pe Vulpaşin, spaima mahalalei! Pe Vulpaşini, care... sunt doi: „după ce l-am admirat sâmbătă, la premieră, pe Răzvan Clopoţel, nu credeam că Ştefan Aleksandru Forir ar putea să aducă chiar aceeaşi satisfacţie. Tânărul actor născut în Voivodina este acum bărbatul cu privite posedată, strălucitoare, cu aer dostoievskian, făcându-ne să presimţim fatalitatea! Înainte, Clopoţel, care mă convinsese deja „pe comedie” că poate fi de nerecunoscut de la un rol la altul, arată că poate fi excelent şi într-un rol sobru. Un fel de Rică, fante de Obor, o bestie fabricată de traiul nenorocit, însă cu suflet moale în faţa iubirii sale.”

Decorul "sparge" scena şi se roteşte

Decorul este realizat de scenografa Sorana Ţopa, care a lucrat şi lucrat pentru Naţionalul bucureştean, dar şi pentru alte teatre din ţară: scena rotativă permite mai multe „interioare”, dar şi un „exterior”. Un decor care parcă sparge orice dimensiune, prelungind inventiv uliţa tenebroasă de mahala până în spatele scenei, spre cabine.

Amintirile anilor ´80...

Piesa s-a mai montat în 1980, în regia regretatului Adrian Lupu, avându-i în distribuţie pe regretaţii actori Ioana Citta Baciu şi Grig Dristaru, pe Dan Andrei Bubulici în Vulpaşin şi pe Liliana Lupan în rolul titular. Din acea distribuţie, joacă în noua montare doar Vlad Vasiliu. În rolul micuţului Luca Lacrimă din piesă, a jucat, cu o lumină specială, cu mai multe intrări şi text destul de mare, micuţul Rareş Bâtcă, în vârstă de doar nouă ani, alături de tatăl său, Aureliu. Şi Vlad Vasiliu, distribuit acum în Cerşetorul, a jucat atunci, în rolul Luca.

Citit 1316 ori Ultima modificare Joi, 20 Octombrie 2016 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.