Ambasadorul SUA a intrat în seif
Foto: Ambasador, în seif! (foto Biblioteca V. A. Urechia)

Ambasadorul SUA a intrat în seif
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Hans G. Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, nu şi-a ascuns marţi interesul deosebit pentru comorile Secţiei „Colecţii speciale”, de la subsolul Bibliotecii „V. A. Urechia”.

Invitat de câteva ori la party-urile Ambasadei de Ziua Independenţei, managerul bibliotecii, Zanfir Ilie, aflase despre interesul cultural deosebit al diplomatului, care a putut admira acum piese rare: hărţi, chiar şi de secol XV – chiar şi o hartă a Californiei!, incunabule, celebrele gravuri Rembrandt – expoziţie deschisă publicului până pe 25 februarie. Numai că înaltul oaspete, însoţit de preşedintele Consiliului Judeţului, de primar şi alţi fruntaşi, a putut intra şi în enormul seif  blindat, de pe vremea Comisiei Europene a Dunării.

Oaspeţii au vizitat şi „raftul american”, cu carte (citită!) donată de Ambasadă. Directorul bibliotecii a prezentat şi Centrului de Excelenţă pentru Adulţi, cu tehnică IT de nouă milioane de dolari, graţie contribuţiei IREX (International Research & Exchanges Board”) al Fundaţiei Bill şi Melisa Gates.

Foto-galerie, de Marius Negri:

Citit 1643 ori Ultima modificare Joi, 02 Februarie 2017 02:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.