"Fat Pig" şi "Butoiul cu pulbere", la Dramatic

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Azi, 3 februarie şi sâmbătă, 4 februarie, în Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, de la ora 18,00, spectacolul de comedie amară „Fat Pig”, regizat de Vlad Massaci, pe textul unui dramaturg american contemporan foarte jucat acum în lume: Neil LaBute.

Spectacol interzis publicului sub 14 ani pentru limbajul licenţios, "Fat pig" e însă o melodramă bine jucată şi fără exagerări de dragul vulgarului. Regia aparţine Laurei Moldovan de la Teatrul Naţional Târgu Mureş. Fiecare actor din distribuţie are şansa de a-şi demonstra talentul, într-un spectacol plin de ritm. O trimitere la „Romeo şi Julieta”, drama desfăşurându-se însă în cinismul vremurilor noastre, când nu marile familii nobiliare duşmane se opun fericirii copiilor lor, ci societatea: colegii de serviciu ai tânărului, angajat al unei companii, care îl văd fericit numai alături de o fiinţă standard, chiar şi una suficientă, fosta iubită care nu vrea să fie comparată cu o nouă iubită dolofană, cu toţii încearcă să-l separe pe tânăr de fiinţa cu viaţă neîncorsetată, care îl atrage prin sclipitoare inteligenţă şi umor. O comedie crudă, dar comedie, la care se râde şi se suferă copios, cu actorii: Oana Mogoş – care reuşeşte un adevărat recital convingător şi emoţionant, Ciprian Braşoveanu, cu fineţe şi sensibilitate de-a dreptul feminină, Flavia Călin şi Vlad Volf, cu perfecţiunea neiertătoare a adaptaţilor la lumea meschină a „gulerelor albe”. Extraordinar de funcţional, ca un ansamblu de balet, funcţionează şi decorul scenografului târgu-mureşan Ioan Bocoş.

Duminică: ritm a la Tarantino

Duminică, 5 februarie, de la 18,00 în Sala Mare a Teatrului, spectacolului „Butoiul cu pulbere”, al macedoneanului Dejan Dukovski, text jucat şi pe scena teatrelor din Occident.  Nerecomandat minorilor sub 16 ani, însă, odată depăşit obstacolul unor violenţe de limbaj, şi publicul matur, şi cel tânăr, se lasă purtat de ritmul unei comedii noir, cu flash-uri de realitate care arată nu numai (ne)caractere dintr-o Serbie de după războiul civil, ci o violenţă pe care o descoperi adesea şi în suburbiile noastre la fel de balcanice. Rezolvări regizorale neaşteptate aduc surprize, precum scena sinuciderii tânărului care şi-a ucis cel mai bun prieten – inovaţii,  gag-uri şi ritm, cu folosirea excelentului decor al gălăţencei Irina Chirilă.

Joacă, cu şarm, chiar şi în două sau trei roluri, actorii: Vlad Vasiliu, Gheorghe V. Gheorghe, Svetlana Friptu, Lucian Pînzaru, Ştefan Forir, Flavia Călin, Ciprian Braşoveanu, Florin Toma, Oana Preda, Răzvan Clopoţel, Vlad Volf, Vlad Ajder.        

Citit 1128 ori Ultima modificare Joi, 02 Februarie 2017 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.