Plasticienii gălăţeni, într-o expoziţie neobişnuită! Podoabe pentru VIITOAREA PRIMĂRIE

Plasticienii gălăţeni, într-o expoziţie neobişnuită! Podoabe pentru VIITOAREA PRIMĂRIE
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

În seara de joi 9 martie, venisajul Salonului de primăvară, „Expoziţie de proiecte urbanistice”, de la Galeria de Artă „Nicolae Mantu” a însemnat o premieră. Filiala Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP) a oferit Primăriei, gratuit, proiecte artistice de înfrumuseţare a viitorului său sediu modern, prin sculpturi, pictură murală, graffito etc.

Nu e deci de mirare că, pe lângă numeroşii artişti plastici (24 şi-au expus acum operele), studenţi, elevi, colecţionari, fotografi, simpli iubitori de artă, a fost prezent şi Dan Ujeucă, arhitectul clădii noii Primării (dar şi cel al viitorului Muzeu de Artă - uimitoarea „clădire-pasăre”, pentru care a cucerit Premiul Ordinului Arhitecţilor din România, proiect încă „îngheţat”, din păcate!), dar şi unul dintre viceprimari, cu o mai veche colaborare cu artiştii, Picu Roman, preşedintele Comisiei de Cultură, Ilie Zanfir, directorul Muzeului de Artă, Dan Nanu.

Ideea acestei oferte artistice, îmbrăţişate cu generozitate de artiştii gălăţeni, i-a aparţinut plasticianului şi muzeografului Gheorghe Andreescu, care îl impresionase pe viceprimar, atrăgându-i atenţia asupra unor mai vechi proiecte: două lucrări monumentale realizate de el, pe peretele exterior al clădirii Comunităţii Elene şi pe un perete interior la C. N. „V. Alecsandri”. Invitat să vorbească, viceprimarul le-a mulţumit plasticienilor şi le-a propus să vină cu soluţii şi pentru înfrumuseţarea intrărilor în oraş, care urmează să fie în sfârşit puse în valoare.

În expoziţie, am remarcat şi doi vulturi uriaşi, realizaţi de sculptorul Gheorghe Teresceno: cel care va completa, după aproape un veac, monumentul neterminat din Piaţa I. H. Rădulescu, de la Gara CFR, şi pentru Monumentul apărătorilor Galaţilor din 1918, care urmează să fie reconstituit. Nu sunt machete, ci lucrări terminate. În expoziţie sunt opere cu tentă mai clasică sau decorative, alegorii, câteva proiecte pentru zona verde de pe strada Brăilei sau din zona Muzeului de Artă.

„Artiştii noştri au lucrat pentru comunitate, avem o expoziţie de excepţie”, a spus preşedintele filialei UAP, David Sava, care a informat publicul că, în această săptămână, va avea loc „o şedinţă de lucru” a arhitectului-şef, a primarului şi viceprimarilor, tocmai pentru analiza ofertei venite de la artiştii noştri.

Criticul de artă Mariana Tomozei Cocoş a remarcat marea diversitate a proiectelor, „mi se pare o expoziţie bogată, o provocare care i-a motivat foarte mult pe toţi cei care expun”, cu lucrări „foarte moderne ca viziune”. Unii dintre artişti au îndrăznit pentru prima dată să lucreze acum artă monumentală.

Premiile filialei UAP. EXCELENŢĂ

În aceeaşi seară, filiala UAP a oferit două diplome de excelenţă: universitarului care a transformat o parte din Facultatea de Inginerie în muzeu şi s-a implicat în organizarea Taberei de Sculptură în Metal, Cătălin Fetecău, şi plasticianului de talie internaţională Florian Doru Crihană.

Citit 2360 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Martie 2017 18:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.