"Sunetul muzicii", la Teatrul "N. Leonard"

"Sunetul muzicii", la Teatrul "N. Leonard"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Celebrul spectacol "Sunetul muzicii", pe ale cărui acorduri şi şlagăre ne-am legănat cu toţii copilăria, se va juca sâmbătă,  25 martie, începând cu ora 18,00, pe scena Teatrului  Muzical "N.  Leonard".

Cei cărora le e dor de cântecele lui Richard Rodgers, care au făcut înconjurul pământului - "Do, Re, Mi", "My Favourite Things", "So Long, Farewell” sau "Edelweiss" (Floare de colţ) sunt aşteptaţi la Teatrul Muzical să le fredoneze alături de artiştii care alcătuiesc bogata distribuţie: Silvia şi Teodor Niţă, în rolul Mariei şi al căpitanului von Trapp, Florentina Soare, Ionuţ Negrişanu, Viorica Mărăndici, Maria Niţă, Alexandru Manea, Gabriela Manea, Gabriela Munteanu, David Dobre, Teodora Gheonea, Aniţa Fulga, Teodora Lăpuşneanu, Mirela Stoica, Elisabeta Romilă, Lenuţa Bercaru, Radu Horghidan, Alexandru Dobre, Adina Gureciuc, Gheorghe Racoviţă, Valentin Călin, Mitică Barbu, Nina Homner, Adrian Ţurcanu, Marian Ştefănescu, Ionuţ Popa, Costel Donose.

Regia este semnată de ieşeanul Octavian Jighirgiu, iar scenografia îi aparţine constănţencei Lacrămioara Dumitraşcu. Octavian Jighirgiu, de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, este şeful Catedrei de Arta Actorului din cadrul Departamentului de Teatru al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, membru al Centrului de Cercetare "Arta teatrului", impresar artistic atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor. Actor cu premii în ţară şi turnee în străinătate, cu colaborări regizorale la Televiziunea naţională din Capitală sau la televiziuni din Iaşi, el a jucat şi în film.

Un film de cinci Oscaruri

Directorul teatrului, Teodor Niţă, susţine că ideea de a monta acest spectacol la Galaţi l-a urmărit încă de când a fost numit în această funcţie. Foarte popularul film cu acelaşi nume, care porneşte de la întâmplările reale ale unei familii din Austria în timpul ocupaţiei naziste, film cu Julie Andrews şi Christopher Plummer, a fost câştigător a cinci Premii Oscar şi două Globuri de Aur, ajungând chiar în „Top 5” al musicalurilor care au adus cele mai mari încasări din toate timpurile industriei cinematografice de la Hollywood.

Preţul biletelor este 21,60 lei, întreg şi 10,80 lei, cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Spectacolul Muzicalului gălăţean s-a jucat reprezentaţii la rând cu casa închisă, prin urmare, oricâte variante de "Sunetul muzicii" aţi văzut, merită să ajungeţi şi la cea montată la Galaţi.

Citit 1479 ori Ultima modificare Joi, 23 Martie 2017 20:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.