„Misterele Galaţilor” de Violeta Ionescu, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
„Misterele Galaţilor” trimite, evident, la „Misterele Parisului”. Apoi, Violeta Ionescu şi-a subtitrat cartea ”Povestiri aproape adevărate”, sperând ca astfel publicul amator de lectură să fie atras o dată în plus de farmecul generat de evenimentele, adeseori mai mici, trăite de unii gălăţeni între războaie. Ambele demersuri îi vizează desigur pe cei împătimiţi mai ales de istorie. Iar de aici încolo se impune cartea în sine, care este de proză, valoarea ei fiind asigurată, după opinia noastră, mai ales de forţa literară a personajelor, a contextelor umane în care acestea evoluează, de semnificaţia întâmplărilor. Ceea ce înseamnă că volumul este valoros nu atât pe linie istorică, ci, mai ales, literară. Sau, altfel spus, evenimentele din alt veac sunt atât de bine şi măiestrit prezentate, încât ele capătă o amprentă mai puternică în memoria şi conştiinţa cititorului.
Autoarea îi invită la lectură pe iubitorii de istorie - de istorie a Galaţiului! - fiind conştientă că astfel va fi remarcată şi performanţa literară marcată prin prezenta carte. Dovadă rândurile de pe ultima copertă: „Aceasta este doar o mică parte din ce au fost Galaţii odinioară. Vorbim de oraşul interbelic ca de o altă lume, pe care puţini dintre cei rămaşi în viaţă au cunoscut-o, poate în copilărie, despre care au citit sau li s-a povestit. Nici străzile, nici casele nu mai sunt toate aceleaşi. Au plecat parcă odată cu oamenii care le-au animat. Rămân ilustratele, cărţile poştale, fotografiile din albume vechi, păstrate de colecţionari împătimiţi, rămân arhive, biblioteci, anuare, articole din presa vremii, amintirile bunicilor, ca şi ale unor scriitori vrednici să lase o pată de culoare pe retina noastră neştiutoare.” Se înţelege că toate cele 16 povestiri din cartea de faţă nu sunt copiate din presa de altădată, acolo îşi au doar izvorul, ziarele vremii au oferit numai sămânţa, faptul de viaţă. Restul, adică edificiul literar, ţine de talentul şi de capacitatea de creaţie a autoarei.
Gazetăreşte vorbind, subiectele de la care au pornit povestirile Violetei Ionescu s-ar putea numi astăzi „fapte diverse”, adică, întâmplări de mică amploare, dar cu semnificaţie deosebită, care definesc universul uman în care se petrec. Eroii sunt de toată mâna, de la mici negustori sau alte persoane cu oarece rang în viaţa locului (magistraţi, medici, militari etc) la oameni de rând, inclusiv doamne şi domnişoare cu preocupări diverse. Construcţia artistică se dovedeşte solidă graţie mijloacelor specifice: descrieri plastice, conturări de personaje, un anumit traseu sigur al prozei, incluzând creşterea tensionată, şi nu în ultimul rând finaluri neaşteptate. Venirea circului („Hai la circ!”), crime ori sinucideri din dragoste sau la vreme de criză („Omul care salvează vieţi”, „Vremea lupilor”), iubiri neîmpărtăşite („Escadra engleză”), uneori aproape imposibile (dintre „Miss Covurlui” şi un englez în drum spre India), alteori mai apropiate spaţial, dintre o demoazelă din Galaţi şi un june brăilean („Jour fixe”), respectiva aventură fiind gata să se sfârşească pe linia de tren, fie şi la Baldovineşti („Da’ de ce tocmai la Baldovineşti? Ce, noi n-avem gară? Și încă ce gară!...”), testamente neobişnuite („Testamentul lui Bonachi”, „Adelina”), incendii mai mult ori mai puţin suspecte („De la un primus...”), drame personale („De la un peşte”). Şi câte altele. Le-am numit „fapte diverse”, deşi poate la vremea lor nu păreau atât de neluat în seamă (dovadă prezenţa lor în ziare), deoarece istoria acelui timp nu are cum să le reţină altfel. Poate reacţia unor indivizi, reacţii anapoda, ciudate sau determinate de frica momentului (ca în „Zile fierbinţi” şi nu numai aici) ar contrazice încadrarea unor întâmplări ca „fapte diverse”, dar, repet, în timp aceste proiecţii umane rămân singulare, fără a reuşi să se impună în cartea de istorie.
În volum sunt reproduse ilustraţii, cărţi poştale şi fotografii (despre Galaţi, evident), puse la dispoziţie de Muzeul judeţean de istorie, Biblioteca „V. A. Urechia”, precum şi de colecţionari particulari. Demersul adaugă un parfum grafic aparte, în tonul dorit, cel de a însoţi convingător „misterele” ascunse în lucrare. Numeroase repere spaţiale şi nominale de străzi, firme, proprietari, demnitari creează de asemenea, cadrele necesare pentru desfăşurarea poveştilor de viaţă. Sunt, poate, ramele unor tablouri ce ni se aşază în faţa ochilor, invitându-ne să vedem atent micile bucăţi de lume din respectivele chenare. Iar ceea ce ni se oferă este, cum spuneam, convingător, frumos în sensul autenticităţii, dramatic nu de puţine ori. Lăsând întotdeauna urme în simţirea celui care percepe realitatea de atunci.
Gălăţeanca Violeta Ionescu a mai scris: „Legendele nu se scufundă”, roman, „Vulnerabila uitare”, proză scurtă, „Diocleţian, Fiul lui Jupiter”, roman istoric, „Un pilot subtil - pictorul Ion Ţarălungă”, memorial, „Sărbătorile antichităţii”, dizertaţie, „Perpetuum nobile”, poezie, cărţi despre aviatori, un volum de lirică, „Oglinzi” (împreună cu Valentina Teclici”) ş.a.
