PROTESTE VIOLENTE în Coreea de Sud după destituirea preşedintelui pentru CORUPŢIE. Doi oameni au murit
Foto: Sursa foto: mediafax.ro | Imagine: Dallas Morning News

PROTESTE VIOLENTE în Coreea de Sud după destituirea preşedintelui pentru CORUPŢIE. Doi oameni au murit
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Destituirea din funcţie a preşedintei sud-coreene, Park Geun-hye, a generat proteste din partea susţinătorilor săi, iar doi dintre aceştia au murit în urma unor confruntări cu forţele de ordine, a relatat site-ul agenţiei Reuters.

După anunţarea verdictului, vineri, 10 martie, susţinători ai lui Park adunaţi în faţa Curţii Constituţionale au încercat să forţeze barierele instalate de forţele de ordine şi doi dintre ei au murit.

În timp ce susţinătorii lui Park au avut confruntări cu poliţiştii în faţa instituţiei, în altă parte a oraşului oamenii au salutat destituirea ei din funcţie.

Curtea Constituţională din Coreea de Sud a aprobat, vineri, destituirea din funcţie a preşedintei Park Geun-Hye, implicată într-un scandal de corupţie. Acţiunile lui Park "au adus o atingere gravă spiritului (...) democraţiei şi statului de drept", a declarat preşedintele Curţii Costituţionale din Coreea de Sud, Lee Jung-Mi. "Preşedinta Park Geun-Hye (...) a fost concediată", a adăugat el. Park Geun-Hye, primul şef de stat sud-coreean destituit în acest fel, îşi pierde de asemenea imunitatea prezidenţială, fiind expusă la evenuale urmăriri în justiţie.

Alegeri pentru înlocuirea ei vor avea loc în următorele 60 de zile. În acest timp, ţara va fi condusă de prim-ministrul şi de preşedintele în funcţiune Hwang Kyo-ahn.

Park Geun-Hye, în vârstă de 65 de ani, fiica a fostului preşedinte şi general al armatei Park Chung-Hee, a devenit în 2012 prima femeie care a condus statul sud-coreean.

Choi Soon-Sil, o apropiată a preşedintelui Park Peun-Hye, este acuzată că s-ar fi folosit de prietenia cu Park pentru a interveni în politică şi pentru a solicita donaţii de la diverse companii. A fost arestată pe data de 3 noiembrie, fiind pusă sub acuzare pentru fraudă şi abuz de putere.

Curtea Constituţională a estimat că Park a încălcat legea permiţându-i prietenei sale să se amestece în afacerile statului şi a încălcat normele privind activitatea funcţionarilor.

IMAGINI VIDEO

Citit 1331 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Martie 2017 01:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.