Proclamare la Benghazi: Libia a fost "eliberată"

Scris de Duminică, 23 Octombrie 2011

O ceremonie în cursul căreia preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) Mustafa Abdeljalil a proclamat "eliberarea" Libiei a avut loc ieri la Benghazi, al doilea oraş din ţară. Mii de persoane, care agitau drapelul verde-negru-roşu al noii Libii, s-au reunit în piaţa centrală din acest oraş, unde a început la…

Summit-uri UE pe tema crizei datoriilor

Scris de Duminică, 23 Octombrie 2011

Şefii de stat şi de guvern din UE au discuţii cruciale zilele acestea, la Bruxelles, la două summit-uri, unde trebuie să stabilească un plan clar, decisiv pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat care ameninţă zona euro şi sistemul financiar global. Liderii statelor membre UE au iniţiat ieri dimineaţă o reuniune,…

Cutremur devastator în Turcia

Scris de Duminică, 23 Octombrie 2011

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,2 s-a produs ieri, după prânz, în estul Turciei, în provincia Van, populată în majoritate de kurzi. Potrivit Institutului american de Geofizică (USGS), seismul s-a produs la o adâncime de 7,2 kilometri.Cutremurul a avut loc la ora locală 13.41, la aproximativ 20 de…
Autorităţile de tranziţie libiene nu au luat încă o decizie privind data şi locul înhumării fostului lider Muammar Gaddafi, ucis joi la Sirt, a declarat, vineri, ministrul Informaţiilor din Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT)."Nu a fost luată nici o decizie în legătură cu înhumarea" şi nu a fost stabilit nici…
UPDATE 16:05 - Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia a confirmat moartea lui Muammar Kadhafi, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Tranziţie, Abdel Hafiz Ghoga, a comunicat că Muammar Kadhafi a murit în confruntările armate care au avut loc joi în oraşul Sirt."Putem anunţa că Muammar Kadhafi…
Soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni-Sarkozy, a născut miercuri seara o fetiţă, la clinica Muette din Paris. Potrivit unei surse din anturajul Carlei Bruni-Sarkozy, Prima Doamnă a născut în jurul orei "19.00-19.30 (20.00-20.30, ora României) şi totul a fost bine ". "Deocamdată nu se cunoaşte prenumele fetiţei", a declarat…
Poliţia irlandeză a confiscat mii de euro ce ar fi trebuit să ajungă în România, în cadrul unei anchete de amploare asupra unei "afaceri de familie" ilegale a unor romi care cerşesc la Dublin, relatează Irish Independent. Anchetatorii au făcut percheziţii la bordul unor autocare ce efectuează curse săptămânale către…
"Viaţa secretă a copiilor cerşetori din Marea Britanie" prezintă cazurile unor copii romi de origine română urmăriţi timp de mai multe luni pe străzile din Londra de reporterii emisiunii Panorama, transmite BBC News Online, comparând această înregistrare cu viaţa unui Oliver Twist al secolului XXI. Una dintre fetiţele urmărite, pe…
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a afirmat că site-ul este activ în continuare, are o susţinere populară crescută, o "puternică situaţie" financiară împotriva contraatacurilor bancare, "mii de dezvăluiri" pe viitor şi "surse peste tot". "Lucrurile s-au complicat, în sensul că avem bătălii juridice în curs în mai multe ţări, mai multe…
Un deţinut din trei se află ilegal în Belgia, potrivit datelor Oficiului pentru străini, respectiv 3.215 persoane, dintr-un total de aproximativ 11.000 de deţinuţi, dintre care 246 de români.Dintre aceşti 3.215 deţinuţi prezenţi ilegal în Belgia, 67 la sută (2.155) nu sunt înscrişi în niciun registru. Ceilalţi figurează în registrul…
Bilanţul ploilor violente care s-au abătut de o săptămână asupra Americii Centrale a ajuns la 70 de morţi şi 150.000 de sinistraţi, care şi-au pierdut casa sau recolta, în timp ce numeroase mijloace de comunicare au fost întrerupte.Cele două ţări cele mai afectate sunt Guatemala, cu 28 de morţi şi…
Din Europa până în Statele Unite, trecând prin Chile, prima zi mondială a "indignaţilor" a reunit sâmbătă zeci de mii de persoane şi a fost marcată de violenţe la Roma şi zeci de arestări la New York.Sub sloganurile "Popoarelor din lume, ridicaţi-vă" sau "Ieşi în stradă, creează o nouă lume",…
Standard & Poor's (S&P) a coborât vineri ratingul Spaniei cu o treaptă, de la "AA" la "AA-", din cauza şomajului ridicat, condiţiilor tot mai dificile de pe piaţa de credit şi gradului ridicat de îndatorare a sectorului privat.Decizia agenţiei a determinat deprecierea monedei euro şi subliniază dificultăţile cu care se…
Nouă imigranţi clandestini albanezi au fost depistaţi în două camioane înmatriculate în România în portul britanic Tyneside (nord-est), după ce sosiseră din Olanda.Imigranţii albanezi au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră britanici în cursul unui control de rutină care a vizat două camioane înmatriculate în România.Vehiculele sosiseră în portul britanic…
Parlamentul European a aprobat, joi, rezoluţia care cere Consiliului European să permită aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. "Plenul a votat cu o largă majoritate o rezoluţie care cere Consiliului European să permită accesul României şi al Bulgariei la Schengen întrucât cele două ţări au pus în aplicare acquis-ul…
O femeie din Italia care tocmai câştigase 117.000 de euro la jocuri de noroc a fost jefuită de doi români când a plecat spre casă, într-un orăşel situat în apropiere de Florenţa, scrie publicaţia Il Quotidiano Italiano.Femeia câştigase de două ori - 115.000 de euro şi încă 2.000 de euro…
Cel puţin opt persoane au murit şi alte trei au fost rănite, miercuri, în urma unui incident armat petrecut într-un salon de coafură din Seal Beach, California. Şase dintre victime au fost găsite în interiorul salonului, iar alte două au murit ulterior, după ce au fost transportate la spital, a…
Liderii europeni trebuie să coopereze pentru rezolvarea crizei din zona euro, întrucât soluţiile naţionale pot conduce doar la disoluţie, consideră, într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul Financial Times, miliardarul George Soros şi alţi 95 de lideri politici, economişti şi şefi de companii."Criza din zona euro are nevoie de o soluţie…
Primarul localităţii franceze Nogent-sur-Marne, situată în apropiere de Paris, a emis un decret municipal prin care interzice căutarea prin containerele de gunoi pentru recuperarea unor resturi alimentare, contravenienţii riscând o amendă de 38 de euro, relatează Le Parisien.În acest text, intitulat "măsuri referitoare la salubrizarea publică", edilul interzice căutarea prin…
Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, fost prim-ministru al Ucrainei, a fost găsită vinovată de abuz de putere, marţi, de un tribunal din Kiev, şi condamnată la şapte ani de închisoare, a anunţat judecătorul Rodion Kireev."Tribunalul a decis să o declare pe Iulia Volodimirovna Timoşenko vinovată şi să o condamne la şapte…
Statele Unite au evitat probabil recesiunea, cel puţin deocamdată, iar analiştii Goldman Sachs şi ai Macroeconomic Advisers şi-au îmbunătăţit prognozele pentru trimestrul al treilea, după o serie de indicatori care au depăşit estimările.Goldman Sachs Group şi Macroeconomic Advisers au revizuit estimările privind avansul PIB-ului american în trimestrul al treilea de…
Economiştii americani Thomas Sargent şi Christopher Sims au câştigat premiul Nobel pentru economie pentru progresul înregistrat în cercetarea relaţiilor dintre măsurile de politică economică şi impactul lor asupra economiei reale.Academia Regală pentru Ştiinţe din Suedia a arătat că premiul de 10 milioane de coroane suedeze (1,5 milioane de dolari) recunoaşte…
Preşedintele AP NATO, Karl Lamers, a obţinut un nou mandat de un an la conducerea acestui for, el fiind de altfel singura propunere pentru această funcţie, trei dintre cei cinci vicepreşedinţi şi trezorierul forului reînnoindu-şi la rândul lor mandatele.De asemenea, trei dintre cei cinci vicepreşedinţi ai Adunării Parlamentare a NATO…
Anna Grodzka (în vârstă de 57 de ani) are toate şansele să devină primul deputat transsexual în noul Parlament polonez după alegerile de duminică, în urma cărora mişcarea anticlericală a lui Janusz Palikot s-a clasat pe locul al treilea.Aflată pe primul loc în lista mişcării Palikot la Cracovia (sud), Anna…
Pagina 36 din 37