Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Fie că e vorba de transporturi şi comerţ, de sprijinirea IMM-urilor, protecţia mediului sau derularea unor proiecte ştiinţifice, Asociaţia Tehnopol Galaţi a devenit partener esenţial în proiecte europene în valoare de aproape 10 milioane de euro, ce vizează dezvoltarea cooperării regionale între ţările din bazinul Mării Negre.

„Prin intermediul unor programe precum POC Bazinul Mării Negre 2014 – 2020 sau „Orizont 2020”, Uniunea Europeană şi-a propus să sprijine proiectele de bună vecinătate. Sunt numeroase beneficii ce decurg de aici,  în plan economic, social, instituţional - între parteneri din regiunea noastră. Dar în proiectele derulate, pe lângă partenerii din ţările Uniunii, Tehnopol colaborează si cu parteneri extra comunitari, precum Ucraina, Georgia, Armenia, Republica Moldov sau Turcia. De asemenea, am beneficiat de un sprijin important din partea Primăriei Galaţi”, ne-a declarat directorul Tehnopol Galaţi, Ionuţ Mocanu.

Cel mai amplu proiect în care este implicat Tehnopol este VITAL-5G, în valoare de aproape 6,5 milioane de euro, finanţat prin „Orizont 2020”, ce reuneşte nu mai puţin de 16 parteneri, din cinci ţări! Scopul proiectului este de a identifica metodele cele mai bune de includere a tehnologiilor 5G în ecosistemele IT de transport şi logistică, prin instrumente precum platformele de gestionare a datelor, centrelor logistice, de monitorizare a circulaţiei mărfurilor etc. De altfel, din Galaţi, alături de Tehnopol în proiect este implicat şi NAVROM, cel mai mare transportator fluvial de pe Dunăre.

Protecţia mediului este o componentă a conceptului de dezvoltare durabilă, Tehnopol deruleaza  proiecte de mediu, precum „Anti-Littering Partnership for Green Rural Areas’’ şi „Waste Free Rivers for a Clean Black Sea’’, finanţate cu 780.000 euro, respectiv 1 milion de euro, prin POC Bazinul Mării Negre 2014-2020. Aceste proiecte îşi propun adoptarea de practici moderne în gestionarea deşeurilor fluviale şi maritime, în protejarea vieţii acvatice, la nivel transfrontalier, pornind de la nivelul comunităţilor locale până la companiile transnaţionale.

Complementar acestor parteneriate este şi proiectul „River4Life”, aflat în curs de lansare, ce reuneşte 10 parteneri ce si-au propus sa realizeze o instalaţie pilot inovatoare care sa colecteze şi sa valorifice reziduurile din mase plastice din ape fluviale.

Cooperarea transfrontalieră în sensul dezvoltării durabile poate fi extinsă inclusiv la nivel IMM-urilor sau a micilor producători. Stimularea unor sectoare ecologice, precum cel al apiculturii, pornind de la formarea profesională a producătorilor până la dezvoltarea unor noi produse apicole şi comercializarea acestora, este obiectul proiectului numit „Increase trading and modernization of beekeeping and connected sectors in the Black Sea Basin’’, în valoare de 758.300 euro, derulat de Tehnopol şi parteneri din Bulgaria, Turcia, Moldova, Ucraina.

În sprijinul fermierilor este şi proiectul, “Black Sea Basin Geographical Indications Network”, în valoare de 780.000 euro, menit să stimuleze dezvoltarea economică în regiune prin intermediul Indicaţiilor Geografice (IG), în special în zonele rurale şi în sectoarele agricole, generând mai multă vizibilitate şi oportunităţi pe piaţă pentru acest tip de produse.

Nu în ultimul rând, Tehnopol Galaţi s-a concentrat pe colaborarea cu mediul universitar şi comunitatea ştiinţifică internaţională, exemple relevante în acest sens fiind organizarea Conferinţei Internaţionale de Tehnologie, Inovare şi Cercetare, Ediţia a Vl – în colaborare cu Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, având ca temă „Mediul on-line, între provocări şi schimbarea mentalităţilor”, dar şi participarea la Conferinţa Internaţională „UgalMat  2020”, pe teme de ştiinţă şi inginerie. De asemenea, în cadrul webinarului privind „Transporturile în regiunea Balcanilor şi a Mării Negre”, Tehnopol a susţinut o prezentare cu tema „Galaţi – un nod de transport care leagă Dunărea de Marea Neagră”.

(P)

Citit 1911 ori Ultima modificare Joi, 21 Ianuarie 2021 10:55