Duminică, 2 noiembrie 2025, polițiștii Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 11:30, numita Postelnicu Rodica, în vârstă de 81 de ani, a plecat la Biserica "Sfinții Gherman și Casian", de pe bulevardul Marea Unire din municipiul Galați, fără a mai reveni până în prezent.
Semnalmente: înălțime 1,60 m, greutate aproximativ 50 kg, constituție astenică, păr grizonant, ten deschis la culoare, ochi căprui. Femeia suferă de boala Alzheimer.
La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu un costum de culoare bej și purta pe cap o pălărie de culoare maro deschis.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la aceasta sunt rugate să sune la 112 sau să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliţie.

