Tabără de creaţie la Muzeul Satului de la Gârboavele. Care e taxa de participare şi cine are prioritate

Tabără de creaţie la Muzeul Satului de la Gârboavele. Care e taxa de participare şi cine are prioritate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani au ocazia să descopere arta populară, tradiţiile şi meşteşugurile româneşti. Să înveţe olăritul, pictura icoanelor pe sticlă, arta de a coase în punct românesc, ţesutul sau cum se fac împletiturile cu sfoară.

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a anunţat că organizează în perioada 13-17 iulie și 20-24 iulie 2026, la Muzeul Satului de la Gârboavele, o tabără de creaţie.

„Fiecare participant va avea posibilitatea de a-şi însuşi cunoştinţele şi deprinderile necesare realizării unor obiecte de artă populară, respectând tehnicile tradiţionale. În cadrul taberei se pot organiza sesiuni de inițiere în dansul popular tradițional și activități de cunoaștere a personalităților gălățene din domeniul etnografiei și folclorului”, promit organizatorii.

Centrul Cultural precizează că taxa de participare este de 150 lei şi se achită la sediul instituţiei.

Au prioritate la înscriere copiii care participă pentru prima oară într-o astfel de tabără, iar în limita locurilor disponibile, vor fi admiși și cei care au mai avut această experienţă, în anii precedenți.

Citit 1455 ori Ultima modificare Luni, 06 Iulie 2026 21:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.