Între cele 16 modele de jertfelnicie, confirmate ca Sfinte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, zilele acestea, mai mult ca oricând, ne reține atenția Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu (1661-1729). În anul 1674, devine consoarta voievodului Constantin Brâncoveanu, mamă a unsprezece copii, patru băieți și șapte fete, bunică, martiră, care a trecut prin cumplitul calvar al uciderii, chiar de ziua ei, a celor dragi - soțul, cei patru fii și Ianache, sfetnicul voievodului.
Era 15 august 1714, de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, când - după 26 de ani de domnie pașnic în Țara Românească (între 1688-1714) - Domnul Constantin Brâncoveanu era dus în fața sultanului, alături de fiii săi și de sfetnicul Ianache, pentru „trădare”. Au fost închiși în turnul mare, „ce se 'nalță lângă mare/ Unde zac fețe domnești/ Și soli mari, împărătești”, cum a reținut marele poet anonim român.
I s-a cerut blândului voievod valah - cum îl caracterizează unul dintre fii, dar și Antonio Maria del Chiaro, secretarul voievodului, un învățat italian - să se lase de legea creștinească și să treacă la islam. Demn și mare iubitor de Dumnezeu și de neamul său, răstignit pe vreo trei hărți, Brâncoveanu Constantin - „Voievod și Domn Creștin” - a stat demn în fața tiranului sultan.
Au fost uciși pe rând, pe malul Bosforului, la Yali Kiosc, toți membrii familiei voievodului Constantin Brâncoveanu. Un episod terifiant de care s-au îngrozit toți diplomații străini, aflați în mijlocul evenimentului, ca spectatori, ca în vechile circuri păgâne, când erau executați creștinii. Învinuit de trădare, cu inima frântă, voievodul valah s-a rugat, fără să abdice „de la Legea creștinească”, cum ar fi vrut sultanul. „Facă Dumnezeu ce-a vrea/ Chiar pe toți de ne-ați tăia/ Nu mă las de legea mea”, răspunse demn voievodul martir.
După săvârșirea masacrului, capelele mucenicilor au fost purtate pe străzile de la Țarigrad, apoi aruncate în mare, de unde au fost adunate și așezate, în taină, într-un locaș din Insula Halki (Insula Principilor).
După acest episod sfâșietor, Doamna Maria a rămas în surghiun mai bine de doi ani, fiind jefuită de tot ce mai avea vistieria Țării Românești. În 1716, prin decembrie, revine în țară și pregătește locul unde să aducă acasă rămășițele pământești ale celor dragi...
În acel an, Oltenia era sub Habsburgi, astfel încât înțeleapta Doamnă Maria a considerat că nu e bine să depună rămășițele pământești ale familie sale la Mănăstirea Hurezi, Vâlcea. Ctitorită în 1693 ca o necropolă domnească, aceasta este astăzi în patrimoniul UNESCO, o expresie arhitecturală a stilului brâncovenesc.
În conjunctura dată, în 1720, trupurile voievodului și cel puțin a altor trei membri ai familiei Brâncoveanu au fost depuse, în mare taină, în Biserica „Sfântul Gheorghe - Nou” din București...
„Drumul Doamnei”
Se știe că Doamna Maria Brâncoveanu și-a petrecut anii din urmă ai vieții sale pământești în rugăciune, purtându-și pașii la Mănăstirea Surpatele, ctitorie brâncovenească. Cu o mare dragoste pentru Maica Domnului, Doamna Maria – Marica, i se mai spunea – alerga pe poteci de pădure, de la Surpatele la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde există și astăzi Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Acolo își încredința neputințele, durerile și izbânzile întru fericită întristare.
Mitropolitul Bartolomeu Anania, ajuns prin părțile locului, povestește că tainica potecă dintre Mănăstirea Surpatele și Mănăstirea Dintr-un Lemn este cunoscută printre creștinii din părțile locului drept „Drumul Doamnei” sau „Drumul lacrimilor”.
„Cărarea... acum răzlețită prin livezile de pruni se cheamă Drumul Doamnei; așa a rămas în amintirea localnicilor și așa s-ar cuveni să se păstreze în conștiința noastră de obște, căci e drum semănat cu lacrimi. Pe el trecea nefericita Marica în zilele ei mai de pe urmă, copleșită de amintiri însângerate, să-și plângă bărbatul și copiii în liniștea de la Surpatele, între clopote și păduri”, reținem din volumul Cerurile Oltului.
Blânda Doamna Maria Brâncoveanu
Cu siguranță, Doamna Maria a fost, între alte îndatoriri, o blândă bunică, ocupându-se de creșterea lui Constantin, nepotul după fiul cel mare, pe nume tot Constantin (născut în 1863) din căsătoria cu Anița, realizată în 1705. Anița era fiica boierului moldovean Ioan Balș. Fiul celor doi s-a născut în anul 1707, botezat tot Constantin, și avea frageda vârstă de șapte ani când a rămas orfan de tată.
Acest Constantin, nepotul voievodului Constantin Brâncoveanu, a fost ultimul descendent de parte bărbătească din familia Brâncovenilor care s-a îngrijit de ctitoriile brâncovenești. El a lăsat o moștenire Bisericii „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, primită de la „fericitul întru adormire moșul meu Constantin Vodă Basarab”, care în acest „sfânt lăcaș nu numai ctitor desăvârșit iaste”, aici odihnesc și „oasele fericiților întru pomenire și a tot neamul nostru astrucat (adormit, în Domnul)”. Informația este datată la 20 iulie 1742 și aduce certitudinea că voievodul Brâncoveanu și ai lui odihnesc aici, în inima Bucureștilor.
Al doilea prinț, Ștefan Brâncoveanu, s-a născut la 1685 și și-a ales soție tot dintre fiicele unui boier moldovean, anume, pe Bălașa, fiica lui Ilie Cantacuzino, mare dregător al Moldovei. Căsătoria s-a făcut la 27 februarie 1709. Cei doi au avut un prunc, pe Maria, care a rămas orfană de mamă, mai întâi. Bălașa Brîncoveanu a trecut la Domnul de tânără, în 22 noiembrie 1712. Prin uciderea prințului Ștefan la vârsta de 29 de ani, nepoata Maria a rămas orfană de ambii părinți și a fost marea grijă a Doamnei Marica Brâncoveanu.
Prințul Radu Brâncoveanu, născut în 1690, urma să se căsătorească cu Maria, fiica boierului moldovean Antion Cantemir, dar uciderea prințului a făcut ca această căsătorie să nu se mai realizeze...
Matei era cel mai mic dintre urmașii de parte bărbătească din familia Voievodului Sfânt Constantin Brâncoveanu, fiind născut în anul 1697 sau 1698. Când a fost decapitat, avea sub optsprezece ani.
Înmormântată la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București
După ce și-a împlinit toate îndatoririle pământești, Doamna Maria Brâncoveanu a adormit în Domnul spre sfârșitul lunii decembrie 1729, fiind înmormântată, potrivit dorinței ei, la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Capitală, alături de soțul și copiii ei.
Sfinții Martiri Constantin Brâncoveanu, fiii săi și sfetnicul Ianache au fost canonizați de Sfântul nostru Sinod în vara anului 1992.
În 16 august 2026, se adaugă în soborul Sfinților Mucenici Brâncoveni și Doamna Maria Brâncoveanu. Canonizată și trecută în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alte 15 Sfinte Femei, va fi prăznuită de acum și până în vecii vecilor, în 16 august, împreună cu soborul Martirilor Brâncoveni, jertfiți la Țarigrad din pohta pentru aur a sultanului Ahmed al III-lea, astfel, sfârșind mucenicește, la 15 august 1714, Vodă Constantin, blândul Domn - „boier vechi” și voievod creștin.
