Amenzi de peste 246.000 de lei și zeci de permise reținute, în weekend, la Galați

Amenzi de peste 246.000 de lei și zeci de permise reținute, în weekend, la Galați
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Polițiștii gălățeni au avut un weekend aglomerat, cu sute de intervenții și sancțiuni aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație. În perioada 14-16 august, oamenii legii au intervenit la 230 de solicitări, au dat 470 de amenzi în valoare de peste 246.000 de lei și au reținut 21 de permise de conducere. Printre cei depistați în trafic s-au numărat și trei bărbați care s-au urcat la volan fără permis.

Acțiunile polițiștilor au urmărit în special prevenirea faptelor de violență și creșterea siguranței în trafic. Oamenii legii au verificat cu prioritate șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dar și pe cei care apasă prea tare pedala de accelerație.

Din cele 230 de solicitări la care au intervenit polițiștii în cele trei zile, 190 au fost primite prin numărul de urgență 112.

În urma controalelor, au fost aplicate 470 de sancțiuni contravenționale. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost amenzi, în timp ce 222 de șoferi au scăpat cu avertisment.

Polițiștii au reținut 21 de permise de conducere. Patru șoferi au rămas fără permis după ce au depășit viteza legală, iar alte trei permise au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Celelalte 14 cazuri au vizat alte abateri de la regulile de circulație.

Pe lângă permise, polițiștii au retras și 10 certificate de înmatriculare, în principal din cauza unor defecțiuni tehnice sau a nerespectării unor obligații legale. În timpul acțiunilor au fost constatate și nouă infracțiuni la regimul rutier.

Trei șoferi au fost prinși la volan fără permis

Unul dintre cazuri a fost descoperit pe 15 august, în jurul prânzului, pe bulevardul Basarabiei din municipiul Galați. Polițiștii Serviciului Rutier au oprit un bărbat de 62 de ani, din Galați, care conducea în zona intersecției cu strada Cercului, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot pe 15 august, dar aproape de miezul nopții, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au oprit un alt șofer care nu avea voie să conducă. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din Tecuci, conducea pe strada 1 Decembrie 1918, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Un al treilea caz a fost înregistrat pe 14 august, în jurul orei 8,00, în comuna Matca. Polițiștii au depistat un tânăr de 24 de ani, din Ghidigeni, care conducea un autoturism pe DJ 251 fără să dețină permis pentru nicio categorie de vehicule.

În toate cele trei cazuri au fost deschise dosare penale, iar cercetările continuă pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citit 2105 ori Ultima modificare Marți, 18 August 2026 09:18

1 comentariu

  • postat de TRANDAFIRUL GALBEN
    Marți, 18 August 2026 10:31
    185.53.197.***
    Felicit acest gen de acțiuni care confirmă că se diminuează "cumetria" din Galați.
    Sunt,încă,destui "șmecheri" care sfidează șoferii corecți din orașul nostru.
    Mai ales pe centură...
    1
    16

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro