Bila albă, bila neagră/ Pinocchio tace mâlc

Bila albă, bila neagră/ Pinocchio tace mâlc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bila albă se acordă Primăriei Galaţi, care continuă să fie hotărâtă în legătură cu demolarea chioşcurilor din Galaţi. Astfel, după ce pe parcursul anului trecut au fost demolate mai multe construcţii provizorii, în primăvara aceasta urmează să dispară nu numai chioşcurile din zona Ancora, dar şi chioşcurile din zona „La Popescu”, acestea urmând să fie mutate în zona talciocului, mai potrivită cu specificul lor comercial.

Bila neagră merge către politicienii care, în frunte cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Dan Nica, au promis imediat după inundaţii că drumurile şi podurile din judeţ vor fi reabilitate. Evident, aşa cum ne-au obişnuit, una au promis şi alta au făcut, sau mai bine zis nu au făcut, pentru că, în realitate,  nu au realizat nimic din ce au promis. Refacerea infrastructurii a fost o glumă, la fel cum ne-au obişnuit de-a lungul timpului, promisiunile sunt făcute numai pentru că dau bine în momentele de criză, însă pentru locuitorii comunelor afectate de inundaţii nu este nicio glumă că oricând podeţele intens circulate se pot prăbuşi de tot. Nu numai că politicienii nu au realizat cele promise, dar nici nu au mai zis nimic. După ce au scos gogoaşa pe gură, acum tac mâlc, că poate, poate, nu observă nimeni.

Citit 12649 ori Ultima modificare Duminică, 12 Ianuarie 2014 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.