* Sfatul psihologului. Aici nu e vorba nici de "ţigara de după", nici de duş, nici de cine adoarme primul/prima dintre parteneri. E vorba despre flacăra iubirii, care se poate se poate consuma ori stinge într-o relaţie, subiect adus „La Psiholog cu dr. Cristian Andrei”, rubrica Ştirilor Kanal D. Cum facem când „clima” dintre cei doi se răceşte? „Din păcate, de multe ori oamenii se căsătoresc din cauza stării de îndrăgosteală. Din cauza dorinţelor de natură sexuală, ...
Primăria municipiului Galați anunță că, începând de joi, 5 august 2021, traseul de autobuz 28 revine, în sfârșit, la ruta inițială. Reamintim că devierea a fost necesară pentru remedierea unui accident de teren produs la finele lunii iunie, pe strada Oltului. Autorităților le-a luat destul de multă vreme să remedieze situația, timp în care gălățenii dependenți de transportul local au suferit, 28 fiind unul dintre cele mai solicitate trasee, mai ales că, pe segmentul unde ...
De ce este importantă schema completă de vaccinare împotriva COVID-19
Joi, 22 Iulie 2021 17:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie a efectuat un studiu care a vizat monitorizarea pacienților din 700 de cabinete de medicină de familie de pe teritoriul acestui stat. Rezultatele acestui studiu arată că vaccinarea cu schemă completă este eficientă și în rândul grupelor de risc. În Marea Britanie vârstnicii sunt vaccinați în proporție de peste 85-90 la sută.
Concluziile specialiștilor
Eficiența împotriva COVID-19 în cadrul grupelor de risc este între 30 ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., informează Administraţia Prezidenţială.Tot luni, șeful statului a mai promulgat legea care aprobă OUG 187/2020 pentru modificarea ordonanţei de urgenţă 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţiile de prevenţie a activităţilor didact ...
Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi a primit din partea Consiliului Judeţean bani pentru îmbogăţirea patrimoniului prin achiziţionarea unor lucrări realizate de artişti gălăţeni.Prin urmare, artiştii gălăţeni sunt aşteptaţi să trimită, până pe 28 mai, ora 13,00, pe adresa officemavgl.ro câte trei propuneri de lucrări pe care vor să le ofere muzeului spre achiziţie.Propunerile trebuie să cuprindă fotografii ale creaţiilor care nu trrebuie să fie mai vechi de 5 ani, pr ...
Când se reîntorc la şcoală elevii după vacanţa de Paşti
Marți, 04 Mai 2021 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Grădinițele și școlile se redeschid miercuri, 5 mai 2021, după vacanța de Paște. Miercuri vor începe cursurile copiii de grădiniță, precum și elevii care nu susțin examene, adică cei din clasele pregătitoare – a IV-a, elevii din a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a. Elevii din ani terminali vor reveni la școală pe 10 mai 2021. În această categorie intră cei de clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și ultima clasă din învățământul profesional.Toţi elevii de c ...
Pentru câteva zile, echipele feminine de volei sunt concentrate asupra meciurilor din "Cupa României". Începând de ieri și până duminică, 21 februarie 2021, orașul Cluj-Napoca este gazda turneului final pentru cea de-a doua competiție națională. Între participante se află și formația gălățeană CSU Belor, aflată pe locul al optulea, cu 19 puncte, în clasamentul la zi al campionatului Diviziei A1. Gălățencele au fost programate să joace în prima zi, cu clujencele de la U ...
Important lider Al-Qaida, ucis în Afganistan
Luni, 26 Octombrie 2020 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Forţele speciale afgane au ucis un important lider al Al-Qaida, care se afla şi pe lista FBI a celor mai căutaţi terorişti, conform anunţului făcut sâmbătă de serviciul afgan de informaţii, informează AFP şi Reuters.
Egipteanul Abu Muhsin al-Masri, considerat a fi numărul doi al organizaţiei Al-Qaida din subcontinentul indian, a fost ucis în provincia Ghazni din centrul Afganistanului, potrivit anunţului făcut pe Twitter de Direcţia Naţională a Securităţii, care nu a ofer ...
Ne aflăm în febra meciurilor decisive, de calificare ale barajului de promovare în Liga a III-a de fotbal. Între combatante se află şi echipa câştigătoare a campionatului Ligii a IV-a a judeţului nostru - Avântul Valea Mărului. Echipa noastră se află în grupă cu Victoria Gugeşti şi Sportul Chiscani. În meciul de debut, vălmărenii i-au depăşit pe vrânceni, cu scorul de 2-1, şi urmează să întâlnească, în meci decisiv, gruparea brăileană din Chiscani. Meciul al doil ...
Un eveniment astronomic important ţine muzeul deschis şi luni
Duminică, 10 Noiembrie 2019 18:00 | Publicat în CULTURA
Luni, 11 noiembrie, va avea loc cel mai important eveniment astronomic al anului vizibil din România: tranzitul lui Mercur peste discul Soarelui, anunţă Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă", care va organiza, cu această ocazie, o serie de activităţi pentru public, în intervalul 14,30 - 16,00 (dacă cerul va fi senin, în caz contrar observațiile se vor anula). Începând cu ora 14,35, până la apusul Soarelui, cei prezenţi v ...
Pagina 1 din 2