- Ioane, îmi zice Grigore Lazarovici, adjunctul, la telefon, mâine dimineață, la opt, să fii la Episcopie, îl vei însoți pe PS Casian Gălățeanu la o sfințire, undeva în județ. Era sâmbătă noaptea târziu, prin martie 1990, prima primăvara liberă, mohorâtă și nehotărâtă, și nu aveam niciun chef să pornesc duminica pe coclauri încă înzăpezite, chiar daca într-o companie atât de aleasă. Am încercat să refuz, aducând tot felul de argumente și sugerându-i alte ...
Încă din pruncie, Ion Manea şi-a descoperit pasiunea pentru nave. „Ca mulţi dintre copii din Galaţi, aveam locul de joacă pe malul Dunării. Mintea mea de copil era scormonită de curiozităţi cu privire la modul de plutire al vapoarelor pentrucă pe atunci credeam că doar lemnul pluteşte.” După terminarea şcolii generale a urmat Liceul Industrial nr.1 – profilul nave. „La liceu am primit răspunsul la toate întrebările mele, iar cunoştinţele acumulate în acei ani şi î ...
Cartea, apărută la Editura Axis Libri, 2018, pune în lumină literatura practicată de un mare număr de confrați de breaslă, ceea ce înseamnă pentru cititor un real serviciu în cunoașterea de la o sursă credibilă a tabloului literar, în principal, gălățean, al momentului. O atenționare a autorului, plasată pe ultima copertă a cărții, spune totul despre atitudinea sa față de volumele și scriitorii despre care a scris. „Ceea ce veți descoperi în această carte sunt cât ...

CRONICĂ DE CARTE | ”Ceremonii în travesti”

Vineri, 07 Aprilie 2017 14:00 | Publicat în CULTURA
Nu ştim prin ce minune şi mai ales din ce tainice pricini Dumnezeu a binecuvântat Galaţiul cu tot felul de umorişti, care mai de care mai plini de vervă şi mai dornici să ajungă cel puţin cu un picior pe Olimpul pregătit să-i întâmpine cu ramuri de măslin şi diplome de hăruire, dar suntem siguri că unul dintre aceştia este Gheorghe Gurău. Stă mărturie un teanc de cărţi lăsat de dumnealui eternităţii. Ca şi confraţii locali de pană ultrasatirică, Gheorghe Gurău a ...

APEL: Salvaţi revista Uniunii Scriitorilor din Galaţi!

Vineri, 18 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în CULTURA
Decenii la rând, Galaţiul cultural şi-a dorit cu o remarcabilă obstinaţie, dar fără niciun rezultat, o revistă culturală. Când, acum 17 ani, poetul Corneliu Antoniu, cu propriile resurse, a fondat „Antares”, Uniunea Scriitorilor din România a şi luat-o sub egida sa, devenind astfel revista literară reprezentativă, cu  largă recunoaştere naţională şi chiar internaţională. Realizând importanţa şi impactul local şi naţional, Primăria Galaţi, prin consiliul local, a ...
Scriitor şi jurnalist remarcabil, Ion Manea este de profesie sociolog. A lucrat în presa scrisă începând din 1980, fiind, până nu de mult, colegul nostru drag de redacţie. A publicat până în prezent opt cărţi, cea mai recentă, intitulată „La girafe nu mă bag!”, a apărut la sfârşitul lui 2013, la editura eLiteratura din Bucureşti. Pe 26 ianuarie, Ion Manea împlineşte 63 de ani. Antena dintre salcâmi „Cu fiecare an se împlineşte un destin. La naştere, acum 63 de a ...