Anul acesta am decis să vin în fața gălățenilor într-o nouă calitate, cea de candidat pentru funcția de primar al Municipiului Galați. Este o ipostază nouă pentru mine, dar una prin care îmi doresc să îmi folosesc experiența acumulată de-a lungul timpului. Consider că activitatea profesională, dar și cea politică pe care le-am derulat de-a lungul timpului sunt principalele atuuri pentru tot ceea ce implică activitatea de Primar al Galațiului. Alegerile din acest an reprez ...
Sloganul preferat de foarte mulți tefeliști în ultimii ani a fost: corupția ucide. Însă, nu doar corupția ucide. Incompetența este cauza principală a decesului multor români. Vorbesc despre o incompetență venită din partea celor care ne conduc. La Galați situația este una extrem de gravă. Trebuie să recunoaștem acest lucru. Spitalul județean este un focar, numărul de infectări crește zilnic. Se întreabă cei din conducerea PNL Galați, stângaciul senator, cum a fost posi ...
Înlocuirea medicului Mihai Polinschi, după 18 ani la conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, cu juristul instituţiei, Daniela Enciu, în plină criză sanitară, a fost una dintre cele mai controversate măsuri impuse săptămâna trecută. La fel de fierbinte a fost situaţia Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, lăsată o lună fără conducere, în aşteptarea Sorinei Honțaru, detașată din Argeş, pentru ca, în cele din urmă, Liliana Moise să fie readusă la c ...
Eroii acestei stări excepționale prin care trecem sunt toți cei care au continuat să își facă treaba, care au ținut lucrurile în mișcare, de la cadrele medicale, pompieri, forțe de ordine, care au fost în prima linie, până la lucrătorii din supermarketuri, cei care au făcut posibilă asigurarea hranei pentru noi toți, muncitori în construcţii, şoferi etc. dar şi din celelalte domenii de activitate esenţiale care nu şi-au suspendat activitatea. Față de ei trebuie să ne a ...
Peste 114 milioane de lei, adică mai mult de 23,75 milioane de euro reprezintă valoarea totală a subvenţiilor virate de la bugetul de stat, în primele şase luni ale acestui an, în conturile partidelor politice care, la 1 ianuarie 2020, aveau parlamentari. Este vorba despre PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, Pro România şi Forţa Naţională. Dacă vi se pare mult, aflaţi că în primele şase luni ale anului trecut subvenţia totală acordată a depăşit 126 milioane de lei şi a fost împăr ...
Inundațiile au revenit în România, amenințând comunitățile din lungul râurilor și amintindu-ne, o dată în plus că, pentru a evita dezastrele provocate de asemenea evenimente, avem nevoie de soluții pe termen lung, cu aplicare imediată. Riscul unor inundații a crescut alarmant în ultimii ani. Nu e o noutate, deși am văzut că pentru cei din Guvernul PNL și Președintele Iohannis pare a fi ceva nou. Acest risc a fost amplificat de o serie de intervenții necontrolate, unele din ...

România reală vs România guvernului PNL!

Vineri, 26 Iunie 2020 14:11 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
1 iunie trebuia să fie data până la care Guvernul Orban să prezinte un program de relansare economică. Suntem la final de lună și nu se zice nimic de la Guvern! Nu știm ce se întâmplă cu firmele care au avut de suferit în urma stării de urgență. Nu știm ce se întâmplă cu milioanele de români ale căror locuri de muncă au fost afectate. Nu știm ce se va întâmpla cu economia României. Tot ce știm este doar atât: România se împrumută cu mulți bani pe lună, la cele ...
Pe eşichierul politic, partidele răsar, dispar şi uneori reapar, îşi mai schimbă numele, se lasă înghiţite de formaţiuni mai puternice, intră definitiv într-un con de umbră şi acolo rămân uitate. Politicienii, însă, rezistă! Migrează de la un partid la altul, pot fi excluşi de o formaţiune şi atraşi în alta, trec de la stânga la dreapta, uneori revin de unde au plecat, dar susţin că nu e vorba de oportunism, ci despre binele nostru! Al celor care ar trebui să-i votă ...
Atunci când văd ce se întâmplă în țară în legătură cu pandemia de coronavirus îmi pare că nu mai scăpăm de ea. Am impresia că dacă ieșim din casă, atunci Guvernul PNL vine și ne spune că ne-am îmbolnăvit și că trebuie să ne impună noi restricții. Guvernul Orban îmi dă senzația că joacă soarta României și din acest motiv au fixat ca prioritate jocurile de noroc și nu economia în ansamblu. Probabil, îmi imaginez eu, că după ce ziua joacă soarta românilor ...
  Parlamentul a votat împotriva ordonanței guvernului prin care se dorea neplata majorării alocațiilor dublate pentru copii. Mare deranj pentru cei din Guvernul PNL, extrem de rău, pentru că îi obligă să facă ceva ce nu sunt obișnuiți: să muncească să găsească soluții! După decizia Parlamentului, Guvernul Orban a luat la țintă dublarea alocațiilor copiilor. În primul rând, PNL a anunțat că intenționează să atace la CCR decizia Parlamentului. Apoi, dl Orban ne-a sp ...
Pagina 1 din 18