Anca Melinte

Anca Melinte

Social-democraţii îşi PREGĂTESC electoratul de ALEGERI/ Consultaţii oftalmologice la sediul PSD Galaţi

Sâmbătă, 14 Iunie 2014 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La uşa sediului organizaţiei municipale a PSD Galaţi de la Romarta se făcuse, zilele trecute, coadă. Nu, nu se dădea nimic gratis - ulei, mălai, făină sau brichete, că doar nu suntem în campanie electorală. Şi nici nu se făceau înscrieri în partid. Motivul pentru care mai multe persoane de vârsta a doua făceau „planton” la uşa social-democraţilor era scris pe un afiş mare, în culori roşii, asortate cu roş-ferrariul din sigla PSD: consultaţii medicale. Mai exact, o fi ...

PRIMARUL, la Madrid/ INVESTITORI spanioli, interesaţi de TUNELUL pe sub DUNĂRE

Sâmbătă, 14 Iunie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de astăzi, 14 iunie, şi până pe 17 iunie, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, se va afla în vizită de lucru la Madrid, la invitaţia unor investitori spanioli interesaţi de proiectul subtraversării Dunării. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, la Madrid, primarul Marius Stan le va prezenta investitorilor spanioli studiile de prefezabilitate realizate până acum pentru subtraversarea Dunării la Galaţi, modalităţile de finanţare şi de amortizare a ...

Politică de weekend/ ALEŞI la vârsta a treia. Pensionarii şi pensionabilii politicii gălăţene

Sâmbătă, 14 Iunie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* În vreme ce alţi cetăţeni de aceeaşi vârstă îşi plimbă nepoţii şi fac politică doar în parc sau în faţa blocului, 13 gălăţeni ocupă funcţii importante în legislativul ţării, oraşului şi judeţului * Preşedintele Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa, în vârstă de 70 de ani, senatorul PC Eugen Durbacă, de 71 de ani, şi consilierul local Nicolae Rainea, de 81 de ani, sunt cele mai sonore nume ale pensionarilor şi pensionabililor politicii gălăţene Deş ...

Atenţie, ŞOFERI! Sâmbătă, trafic RESTRICŢIONAT total într-o intersecţie din Galaţi

Vineri, 13 Iunie 2014 16:40 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Galaţi anunţă că sâmbătă, 14 iunie, între orele 8.00 - 12.00, va fi închisă total circulaţia în intersecţia dintre străzile Anul Revoluţiei 1848 şi Movilei. Restricţiile sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări de înlăturare a efectelor tasării. Primăria le recomandă conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, zona cu restricţii, să folosească rutele ocolitoare (străzile Morilor, Muzicii sau Libertăţii) şi să respecte cu stricteţe indicatoarele ...

Gălăţeanul Gabi Aur, sărut pasional cu Burlăciţa Andreea Mantea

Sâmbătă, 14 Iunie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Andreea i-a pus Vegasul la picioare. Gălăţeanul Gabi Aur, în vârstă de 28 de ani, manager la o firmă de colectare şi reciclare deşeuri metalice, a avut parte de momente unice alături de „Burlăciţa” Antenei 1, Andreea Mantea. Pe scurt, a trecut de la extazul unei seri de vis şi al unui sărut pasional cu Andreea, la agonia unei posibile eliminări. Andreea l-a ales pe Gabi pentru o întâlnire în doi: un zbor nocturn, cu elicopterul deasupra fabulosului Las Vegas. Andreea afla ...

Centrala telefonică a Primăriei s-a DEFECTAT/ Iată unde puteţi suna

Vineri, 13 Iunie 2014 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Printr-un anunţ postat pe site-ul propriu, Primăria municipiului Galaţi anunţă că s-a defectat centrala telefonică de la sediul Centrului de Informare a Cetăţeanului din strada Fraternităţii nr.1. Gălăţenii sunt rugaţi să sune la numărul de telefon 0725052481 care se află la Serviciul Relaţii cu Publicul, Ghişeul Unic. Primăria mulţumeşte pentru înţelegere şi promite că va anunţa când se va remedia defecţiunea. ...

Marius Stan s-a hotărât: "Vom demola TOATE GARAJELE din oraş!"

Vineri, 13 Iunie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primarul a anunţat că, la finele anului, nu va mai prelungi niciun contract de închiriere pentru garaje, ci le va demola, urmând ca proiectele de restructurare urbană să fie făcute ulterior În doar şase luni, Galaţiul ar putea scăpa de toate cele aproximativ 6.500 de garaje construite pe domeniul public, iar 20 de hectare de teren vor fi eliberate de coşmeliile provizorii. Cum va fi posibil? Primarul Marius Stan a declarat că, la finele anului, nu va mai fi prelungit niciun con ...

Bazar CARITABIL pe strada Dogăriei/ Cumperi ieftin şi ajuţi un COPIL din Valea Oraşului să meargă în tabără

Vineri, 13 Iunie 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Fundaţia Cuvântul Întrupat organizează sâmbătă, 14 iunie, între orele 9.00 şi 13.00, la sediul său de pe strada Dogăriei nr. 111, un bazar caritabil estival. Puteţi alege haine, încălţăminte, jucării şi alte lucruri utile, la preţuri modice, dar, în acelaşi timp, veţi ajuta un copil vulnerabil să aibă parte de o experienţă deosebită în această vară. Scopul acţiunii este dublu: ecologic - încurajând diminuarea risipei şi a consumerismului, prin reutilizarea produ ...

Rezultatele sondajului VL/ Câţi gălăţeni sunt MULŢUMIŢI de activitatea primarul Marius Stan

Vineri, 13 Iunie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aceasta ar fi concluzia sondajului on-line realizat de ziarul „Viaţa liberă”, cu ocazia celor doi ani de mandat împliniţi de primarul Marius Stan. Nu mai puţin de 834 de cititori au votat pe site-ul ziarului nostru şi au răspuns întrebării lansate: dacă sunt sau nu mulţumiţi de activitatea edilului în doi ani de mandat. Ei bine, 54,8 la sută dintre cititori au răspuns „Nu”, în vreme ce 43,2 la sută au spus „Da”. Doar doi la sută dintre cititori au răspuns cu "Nu ş ...

VIDEO/ Primăria a dat 21 de locuinţe pentru EVACUAŢII din casele retrocedate

Vineri, 13 Iunie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Nu sunt în al nouălea, ci în al zecelea cer! Vă daţi seama, după şase ani de aşteptare, să mi se spună la telefon că mi se dă casă… Dumneavoastră cum v-aţi simţi, dacă aţi fi în locul meu? Nu aţi fi fericită? Vă daţi seama: să staţi într-o singură cameră, trei persoane, fără WC, fără apă, să vă spălaţi la balie şi să primiţi un telefon că vi se dă o casă confortabilă? Am un singur copil, o fată de 17 ani, şi pentru el ne-am luptat, şi eu, şi so ...