Localitatea brăileană Lacu Sărat, care a trecut de trei ani în administrarea comunei Chiscani, va deveni staţiune turistică de interes naţional, conform unui proiect de HG lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Turismului, şi va avea astfel şansa de a accesa mai uşor fonduri europene pentru lucrări de reabilitare şi dezvoltare. "Lacu Sărat are o salinitate foarte mare, este format pe un vechi curs al Dunării, dar care acum este complet izolat, adâncimea apei variaz ...
Din 80 de locuri de acostare, câte erau prevăzute iniţial, au mai rămas în exploatare doar 26. Atunci când partea interioară a arealului portuar este colmatată, iar nivelul Dunării scade, alte aproximativ zece locuri de ancorare rămân pe uscat şi nu mai pot fi folosite. Asta s-a ales în zece ani din Portul de ambarcaţiuni de agrement de la Galaţi, o investiţie de 3.431.492 de lei, realizată cu finanţare de la Ministerul Turismului condus de Elena Udrea. În condiţiile în care ...
Baza de agrement Zătun, proaspăt reabilitată şi modernizată, va putea să-şi deschidă porţile pentru gălăţeni în aproximativ două săptămâni. Asta înseamnă că, la începutul lunii iulie, pasionaţii de pescuit şi cei care vor dori să evadeze dintre betoane, pentru plajă, picnic sau camping, o pot face la doar o aruncătură de băţ de oraş, pe malul bălţii, în imediata apropiere a Dunării. Vali Viorel Sandu, directorul Serviciului Public Judeţean de Administrare a Do ...
* Portul de agrement în care s-au băgat 3,4 milioane de lei zace pe jumătate distrus * Anul trecut, SC Gospodărire Urbană SRL a cheltuit 103.723 de lei pentru întreţinerea pontonului şi a încasat, de pe urma celor 13 ambarcaţiuni care au acostat acolo, doar 15.834 de lei La portul de ambarcaţiuni de agrement al Galaţiului s-a redeschis sezonul, dar, deocamdată, nici măcar o lotcă nu a tras acolo şi nici nu s-a încheiat vreun contract în acest sens. SC Gospodărire Urbană SR ...