Iasmina Ungureanu

Iasmina Ungureanu

Tot mai puţine mămici alăptează natural

Miercuri, 16 August 2017 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Un nou raport publicat de UNICEF şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în colaborare cu Global Breastfeeding Collective, arată că nicio ţară din lume nu îndeplineşte integral standardele recomandate privind hrănirea bebeluşilor la sân. O nouă analiză arată că o investiţie de 4,70 dolari pentru fiecare nou născut ar putea genera o creştere economică de 300 de miliarde de dolari până în anul 2025. Tabloul alăptării la nivel mondial, care examinează situaţia a ...

Lacul din Parcul ”Viva”, un dezastru

Marți, 15 August 2017 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Parcurile ar trebui să fie locuri în care să te relaxezi şi să te plimbi liniştit, dar şi puncte de atracţie pentru cei care ne vizitează oraşul. La noi, în Galaţi, însă, ele au devenit spaţii tot mai murdare, pline de câini sau gunoaie. Mai mulţi gălăţeni ne-au trimis sesizări legate de Parcul "Viva" şi de lacul care stă tot mai prost la capitolul "curăţenie" şi "întreţinere". "Pe lângă faptul că miroase foarte urât şi este murdar, mai trebuie să privim şi fu ...

Prima zi a Festivalului de Folclor a fost un succes

Vineri, 11 August 2017 20:00 | Publicat în SOCIETATE
Joi seară, la Galaţi, a început Festivalul Internaţional de Folclor "Doina Covurluiului", ediţia a XII-a. Deschiderea oficială a festivalului a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.Peste 1.000 de gălăţeni au fost prezenţi pe Esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor, în prima seară de festival. Zece ansambluri folclorice şi peste 300 de artişti din Franţa, Lituania, Croaţia, Slovacia, Ucraina şi România sunt prezente în acest an la G ...

Trupa Direcţia 5 revine la Galaţi

Duminică, 13 August 2017 20:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Îndrăgita trupă Direcţia 5 va concerta iar la Galaţi, pe 14 septembrie, la Gossip, după ce a mai susţinut două concerte, pe 13 şi 14 iulie, în acelaşi loc. Evenimentul va începe de la ora 21,00, iar preţul biletelor este de 80 de lei de persoană.Trupa a luat fiinţă în anul 1991, la Bucureşti. Direcţia 5 a participat la patru ediţii ale Festivalului internaţional "Rock Bucureşti" şi la Festivalul Internaţional "Cerbul de Aur" Braşov 1994 şi este singurul grup românesc c ...

Ploaie de stele căzătoare, în weekend

Vineri, 11 August 2017 14:00 | Publicat în UNDE MERGEM
În fiecare an, pe la mijlocul lunii august, suntem martorii celui mai cunoscut şi popular curent de meteori: Perseidele. Curenţii meteorici mai poartă denumirea populară de „ploaie de stele căzătoare”. Denumirea are ca sursă de inspiraţie un punct luminos, ca o stea, ce pare că se desprinde de pe bolta cerească, deplasându-se cu mare viteză, timp de câteva clipe, după care se stinge. În realitate sunt fragmente de corpuri interplanetare de dimensiuni foarte mici, ce pătrund ...

Jazz cu "Evergreen Duo"

Vineri, 11 August 2017 15:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Jazzul este la el acasă, astăzi, 11 august, de la ora 20.00, în "55 Pub", alături de trupa "Evergreen Duo". Este vorba de doi interpreţi, unul la vioară şi celălalt la pian, muzicieni cu multă experienţă, atât în ţară, cât şi în străinătate. Ioan Badea este liderul trupei şi violonist profesionist la Teatrul Muzical "N. Leonard". Cel de-al doilea membru al formaţiei este Marcel Iancu, la pian. Trupa a luat fiinţă în anul 2008, iar repertoriul cuprinde cafe-concert, everg ...

Festivalul "Doina Covurluiului", la ediţia a XII-a

Vineri, 11 August 2017 08:00 | Publicat în UNDE MERGEM
În perioada 10-13 august, seară de seară, pe Esplanada Casei de Cultură Sindicatelor, gălăţenii pot urmări mult aşteptatele spectacole ale Festivalului Internaţional de Folclor "Doina Covurluiului", ajuns la ediţia a XII-a. Este vorba despre o manifestare tradiţională organizată de Centrul Cultural "Dunărea de Jos", în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local. Festivalul care a început ieri seară, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, a adunat în fiecare an peste ...

Încă mai sunt COPACI de strâns după FURTUNĂ

Miercuri, 09 August 2017 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe adresa redacţiei continuă să vină zilnic sesizări din partea gălăţenilor afectaţi de furtuna de la sfârşitul lunii iulie. De data aceasta, este vorba despre copacii din zona blocurilor turn de pe strada Saturn. Locatarii menţionează că ramurile au rămas la pământ de atunci şi că nimeni nu luat încă vreo măsură. "Crengile s-au uscat de atunci, de la caniculă. Noi am făcut o sesizare şi aşteptăm în continuare să vină cineva să le ia", ne declară un locatar. Pen ...

Eclipsă parţială de Lună, în această seară. Sunteți așteptați la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii

Luni, 07 August 2017 16:00 | Publicat în EVENIMENT
În această seară se va produce o eclipsă parţială de lună, vizibilă şi în România. Acest fenomen va începe la ora 18,50, moment în care luna se va găsi sub orizont. De la ora 20,30, luna va intra în conul de umbră al Pământului, exact în momentul în care aceasta va răsări. Cu această ocazie, Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” va fi deschis publicului între orele 20,00 şi 22,30. În afara eclipsei de lun ...

APEL UMANITAR | Să o salvăm pe Valeria!

Vineri, 04 August 2017 21:30 | Publicat în APEL UMANITAR
Săptămâna trecută, scriam despre cazul unei fetiţe în vârstă de numai un an şi zece luni, care, la o vârstă prea fragedă, suferă de cancer la ficat. Durerile prin care trece sunt greu de descris, iar imaginile cu Valeria sunt aproape imposibil de privit. E dureros să vezi un trupuşor atât de mic lovit de durere şi o faţă deprimată, în locul unui zâmbet gingaş de copil. Din păcate, starea Valeriei a mai gravă decât s-a preconizat iniţial. Singura şansă a fetiţei este ...
Pagina 3 din 110