Workshop despre Uniunea Europeană

Vineri, 19 Mai 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 20 mai, de la ora 11,00, la Biblioteca Franceză "Eugène Ionesco" se va desfăşura workshopul "Uniunea Europeană, concepte şi realităţi". La final, tinerii prezenţi vor putea participa la o dezbatere în care îşi vor putea exprima punctele de vedere. Evenimentul este organizat în colaborare cu Biroul de Informare al Parlamentului European, Asociaţia Pro Democraţia şi Geyc Galaţi. Puteţi aplica pentru eveniment până pe 16 mai, dând CLICK AICI. ...

Petrecere aniversară la ”Bunul samaritean”

Joi, 11 Mai 2017 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 13 mai, de la ora 11,00, la Centrul de zi al Asociaţiei "Bunul samaritean", din comuna Nicoreşti, se va desfăşura petrecerea aniversară cu ocazia împlinirii a zece ani de la înfiinţare. La eveniment vor fi prezenţi cei din trupa Atrivm din Tecuci, Alexandra Poloboc şi Minnie Mouse. Beneficiarii serviciilor Centrului de zi sunt 40 de copii proveniţi din familii cu dificultăţi financiare, pentru care asociaţia se străduieşte să creeze un mediu similar celui familial. ...
Nu e un secret că unii gălăţeni au o problemă cu aruncatul gunoaielor unde nu e cazul. Deşi containerele sunt la doi paşi, mai sunt unii care preferă să îşi arunce sacii de la distanţă, fără să le pese unde „aterizează” aceştia. Iar restul cetăţenilor, cei care respectă regulile, trebuie să suporte consecinţele lipsei de educaţie, de civilizaţie şi, în esenţă, de respect pentru lege şi confortul celui de lângă tine al unor gălăţeni care reprezintă totuşi ...

Cât de des MINT copiii

Luni, 08 Mai 2017 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Toţi copiii spun minciuni? Da. Fără îndoială, la un moment dat, toţi copiii spun minciuni. Iar asta face parte din dezvoltarea normală a copilului. O perioadă plină de imaginaţie, când ei adoră poveştile, este între trei şi şase ani, lumea imaginară având un rol important. Partea bună este că un copil care minte dă dovadă de o dezvoltare intelectuală bună. Copiii foarte creativi sau curioşi vor fi mai înclinaţi spre un asemenea comportament. Să luăm în considerare ...

Adu zâmbetul pe chipul unui copil!

Duminică, 07 Mai 2017 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Ştim cu toţii că 1 Iunie este declarată Ziua Internaţională a Copilului. Este ziua în care orice copil indiferent de vârstă, sex sau etnie merită să se simtă special şi să zâmbească din tot sufletul. Copiii merită iubire şi afecţiune în fiecare secundă, dar de 1 Iunie e sărbătoare şi trebuie să  simtă  asta mai mult ca oricând. Din păcate, nu toate sufletele au avut norocul să aibă o familie iubitoare sau un cămin călduros. Tot mai mulţi copii ajung abandonaţ ...

Paşii necesari pentru a vă căsători

Duminică, 07 Mai 2017 11:30 | Publicat în SOCIETATE
Căsătoria se încheie la Serviciul de Stare Civilă Galaţi, dacă cel puţin unul dintre soţi are domiciliul stabil sau reşedinţa în municipiul Galaţi. Prin excepţie, căsătoria se poate încheia la Serviciul de Stare Civilă, chiar dacă viitorii soţi nu au domiciliul sau reşedinţa în raza municipiului Galaţi, cu aprobarea primarului. Actele pentru încheierea căsătoriei se depun cu zece zile calendaristice înainte, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută ...
În mai, exponatul lunii de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” constă în două fragmente fosilizate de mamut lânos (Mammuthus primigenius), respectiv un fragment fosilizat de molar şi unul de femur. Mamuţii sunt mamifere dispărute, aparţinând familiei Elephantidae, din ordinul proboscidienilor (adică “animale cu trompă”), care au trăit în timpul perioadei numite de geologi Pleistocen, ce a început în urmă cu 1,8 milioane de ani. Pe teritoriul ...

Învaţă să călătoreşti FĂRĂ BANI

Vineri, 05 Mai 2017 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Luni, 15 mai, în Daily Pub, de la ora 19,00 vă puteţi distra la o întâlnire prietenească unde veţi afla că, pentru a călători, nu aveţi neapărat nevoie de mulţi bani sau chiar deloc. În cadrul acestui eveniment, Bogdan Budai, coach, călător, speaker vă va prezenta călătoriile lui prin Europa şi metodele pe care le-a descoperit în tot acest timp; cum poţi călători fără bani sau cu un buget foarte mic. Acesta a străbătut mai mult de 14 ţări din Europa, fără bani, î ...

Spectacol cu magicianul Paul Lungu

Vineri, 05 Mai 2017 11:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Duminică, 7 mai, de la ora 21,00, magicianul Paul Lungu ajunge în Galaţi, în SummerTime Pub. Paul Lungu este unul dintre cei mai inediţi şi amuzanţi magicieni din România. Totul a început în copilărie, când un interes pentru magie a crescut treptat într-o pasiune şi a devenit o profesie. Cu timpul, Paul a descoperit ce contează de fapt în magie. Nu este important să păcăleşti cât mai mulţi oameni, ci să le captivezi imaginaţia, oferind divertisment de calitate cât se po ...

O lecţie de isteţime cu ”Păcală”

Vineri, 05 Mai 2017 10:00 | Publicat în CULTURA
Duminică, 7 mai, de la ora 10,30, la Teatrul Gulliver, micuţii pot vedea spectacolul "Păcală". Îl regăsim pe Păcală în lumea satului, dând o lecţie de isteţime celor care încearcă să îi vină de hac. Păcală este luat argat la casa Părintelui, pentru a munci în gospodărie, iar dacă vreme de un an va face întocmai ce i se spune şi, mai ales, nu va rosti nicio vorbă de ocară, va primi simbrie zece galbeni de aur. Păcală nu ştie însă că Preotul şi Coana Preoteasă v ...
Pagina 3 din 71