Şoferi amendaţi din cauza parcărilor ilegale

Duminică, 21 Noiembrie 2021 11:00 | Publicat în AUTO
Trei şoferi, cu vârste cuprinse între 19 şi 51 de ani, au fost amendaţi, după ce au fost surprinşi de poliţiştii locali în timp ce staţionau neregulamentar. Primul şofer intrat în vizorul poliţiştilor a oprit voluntar cu autoturismul pe banda unu de circulație a străzii Regiment 11 Siret, în zona unei societăți comerciale, îngreunând astfel traficul rutier. La cererea îndreptățită a agentului constatator de a se legitima, acesta a refuzat să-și decline identitatea, a ...

Amendați cu mii de lei pentru că au murdărit orașul

Miercuri, 04 August 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Vrem o țară ca afară, dar mulți nu fac nici cel mai mic efort să își țină locul curat, la propriu, indiferent dacă este locul în care se recreează, se plimbă sau locuiesc. Neaoșul obicei al spartului semințelor sau graba de a scăpa cât mai repede de gunoiul din gospodărie sunt chestiuni aproape cotidiene în Galați, uneori depistate de poliție și sancționate. Numai în ultimele zile, mii de lei s-au adunat în conturile indisciplinaților pedepsiți cu amenzi pentru afectar ...

Amendați pentru gălăgie

Miercuri, 07 Iulie 2021 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Doi bărbați, în vârstă de 43, respectiv, 51 de ani, au fost sancționați pentru deranjarea liniștii publice. Polițiștii locali din cadrul Secției Nr. 3 au depistat persoanele în cauză, în fața unui bloc de pe strada Brăilei, în timp ce tulburau liniștea locatarilor prin țipete și larmă, încălcând astfel prevederile legale. În consecință, scandalagiilor le-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei. ...

Amendați din cauza parcărilor

Vineri, 05 Martie 2021 08:00 | Publicat în AUTO
Doi bărbați, în vârstă de 27 de ani, respectiv 44 de ani,  au fost amendați din cauza parcărilor în locuri nepermise. Bărbatul de 27 de ani a parcat autoturismul pe un loc destinat persoanelor cu handicap, de pe strada Domnească, încălcând astfel prevederile legale. În cazul celui de al doilea bărbat, de 44 de ani, polițiștii locali din cadrul Secției nr. 3 l-au sancționat deoarece a parcat voluntar autoturismul pe trotuarul aferent unei societăți comerciale de pe strada B ...

Negustori din piețe, amendați

Vineri, 26 Februarie 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Doi comercianți, o tânără în vârstă de 19 ani și un bărbat, au fost depistați cu nereguli în urma unui control al activităților comerciale. Femeia a fost depistată de polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale în parcarea aferentă Pieții Micro 19 din Galați, în timp ce comercializa carne de pasăre și ouă, dintr-un autoturism. În cazul bărbatului, polițiștii locali l-au depistat în timp ce comercializa produse lactate pe Aleea Comerțulu ...

Afaceri ilegale, administratori amendați

Vineri, 16 Octombrie 2020 05:00 | Publicat în JURIDIC
Polițiștii din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale l-au depistat, pe strada Libertății, pe numitul C.C., de 42 de ani, care desfășura activitate de tip service, fără a deține autorizațiile necesare. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu o amendă în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii 12/1990.De asemenea, în urma unui control efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în Galați, pe strada Poșta Veche, polițiștii l ...

Gălăţeni amendaţi pentru că s-au plimbat nejustificat

Miercuri, 15 Aprilie 2020 01:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu mai puţin de 180 de gălăţeni au fost prinşi în ultimele 24 de ore, pe străzi, fără declaraţii şi documente care să le justifice urgenţa deplasărilor, echipele de control din teren aplicând amenzi în valoare de aproape 294.000 de lei. Poliţiştii şi jandarmii care trebuie, în această perioadă, să îi verifice şi pe cei aflaţi în izolare la domiciliu după ce au venit din alte ţări ori pentru că au intrat în contact cu persoane confirmate pozitiv la testarea pentru ...

Sute de gălăţeni, amendaţi pentru plimbări nejustificate

Vineri, 03 Aprilie 2020 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Ultimele 24 de ore au fost nefaste pentru sute de gălăţeni care nu înţeleg încă noţiunea de "deplasare urgentă". Cel puţin asta susţin forţele de ordine aflate în teren, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali, cei care pot solicita actele şi aplica sancţiuni constatând nu mai puţin de 278 de cazuri în care persoanele chestionate nu au putut justifica necesitatea deplasării în condiţiile restricţionării dreptului la circulaţie. Astfel, atât pentru cei aflaţi la ...

Scandalagii şi violenţi, amendaţi

Miercuri, 18 Martie 2020 04:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr.3 i-au sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de câte 1.000 de lei, fiecare, pe numiţii R.A., de 41 ani şi M.C., de 36 ani, cu amendă de 700 lei pe numitul A.C., de 40 ani şi cu amendă de 2.500 lei, pe numitul L.C., de 32 ani, toţi din Galaţi. Cei în cauză au fost depistaţi, în Piaţa Micro 17, în timp ce proferau cuvinte vulgare şi ameninţau cu acte de violenţă trecătorii. Doi dintre ei au refuzat să dea date cu privire ...
Legea Vaccinării a primit, luni, raport de admitere în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor. În forma sa actuală, proiectul nu poate aduce însă obligativitatea vaccinării într-un mod coercitiv, deoarece consensul politic a fost obţinut pe o formă care nu prevede acest lucru, ci doar recomandarea vaccinării cu serurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare. Deputaţii au fost de acord cu actuala formă a proiectului Legii Vaccinării, deşi România se confruntă, ...
Pagina 1 din 2