APAN Automobile, dealer Volkswagen, a scos în evidență joi și vineri marca germană prin intermediul Noului Touareg - SUV-ul de nouă generație. Cele 10 mașini destinate exclusiv clienților invitați la eveniment au participat la o caravană de test-drive în acest început de noiembrie într-un peisaj de vis pe Lunca Inferioară a Siretului. Și de această dată am avut toată susținerea campionilor naționali în Campionatul Național de Raliuri și la Campionatul Național de Vitez ...
Senatorii din Comisia pentru Drepturile Omului vor avea, pe masa de discuţie, o propunere legislativă de completare a Codului Penal, în urma căreia samsarii de maşini care falsifică actele autoturismelor ar urma să primească pedepse cu închisoarea de la doi până la cinci ani. "Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elemente de identificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului (aparatul de kilometraj - n.r.), istoricul reviz ...

ACTE necesare pentru VÂNZAREA unei MAŞINI

Sâmbătă, 10 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în AUTO
Nu mai sunteţi mulţumiţi de maşina dumneavoastră, v-ar place să conduceţi un alt model, doriţi să vă cumpăraţi una nouă ori, din orice alt motiv, vreţi să vă vindeţi autoturismul? Înainte de a vă întâlni cu persoana dispusă să vă cumpere maşina, asiguraţi-vă că aveţi toate actele necesare. Aveţi nevoie, în primul rând, de un contract de vânzare-cumpărare, trebuie să completaţi o fişă de înmatriculare cu datele din acest contract şi cu informaţii din cart ...