Rezultatele căutării pentru: România pe hârtie - Viaţa Liberă Galaţi
România pe hârtie în 100 de chipuri. ”Păcat că nu toată lumea îşi dă seama de valoarea lor”
"Orice oraş din lume, dacă ar avea o lucrare de Apostu, s-ar mândri cu ea. La noi, în fotografiile reprezentative pentru Galaţi, apare "Fructul Soarelui", ca simbol al oraşului. Apostu era un om deosebit, modest, popular, cum sunt oamenii foarte valoroşi. Când vom conştientiza ce valori umane au lăsat aici câte un semn, sper să nu fie prea târziu. Sunt lucrări de patrimoniu, păcat că nu toată lumea îşi dă seama de valoarea lor", declara în 2013, pentru "Viața liberă", arti ...
România pe hârtie în 100 de chipuri. Modelatorii de oameni, printre valurile uitării
Geograf, profesor universitar și academician, Simion Mehedinți s-a născut în județul vecin, la Soveja, în 1868. Format la școala lui Titu Maiorescu, a fost la rândul său un modelator al tinerilor, prin cursurile și conferințele susținute în toată țara. Marginalizat după instaurarea comunismului, din cauza unor afinități naționalist-legionare, savantul s-a trezit că opera îi este interzisă, retrasă din librării și biblioteci. S-a stins din viață în 1962, uitat de mult ...

România pe hârtie în 100 de chipuri. Voința constructivă

Sâmbătă, 20 Octombrie 2018 00:01 | Publicat în Campanii VLG

România pe hârtie în 100 de chipuri. Voința constructivă
"Detaliile și ansamblul lucrărilor trădează o clară voință constructivă. Atras, pe rând, de masivitatea și fragilitatea unor forme, artistul adună astfel de elemente, cu care alcătuiește ecuații formale inedite. În "fizionomia" pieselor la care apelează stăruie amintirea unor date naturale, a unor elemente vegetale, care împrumută ceva din firescul lor acestor "organisme" hibride, evocând deopotrivă universul mecanic", susține regretatul critic de artă Alexandra Titu, refe ...

România pe hârtie în 100 de chipuri. Mândrie și judecată

Vineri, 19 Octombrie 2018 08:30 | Publicat în Campanii VLG

România pe hârtie în 100 de chipuri. Mândrie și judecată
Aparent, ne mândrim cu Anghel Saligny: un colegiu tehnic îi poartă numele, la fel și una dintre cele mai importante străzi, bustul său stă la loc de cinste în fața Facultății de Mecanică. De fapt, de foarte mult timp, nu ne mai pasă deloc: una dintre cele mai importante clădiri ridicate de el cu fonduri guvernamentale, Pescăriile Statului, zace în ruină. După decembrie 1989 a intrat în patrimoniul Pescogal, de unde a ajuns în proprietatea unei companii bucureștene. Deși est ...
România pe hârtie în 100 de chipuri. La pas printre titani
"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile. Să te întâlnești în Galați cu George Enescu era, în prima jumătate a secolului trecut, ceva extrem de posibil. Se știe că primul concert l-a susținut în 1909, la 28 de ani, pentru societatea de binefacere "Furnica". Al doilea menționat de ziare a fost în 1912, urmat de unul în 1918, dedicat copiilor sărmani și ostașilor care luptaseră ...

România pe hârtie în 100 de chipuri. Primele lumini

Miercuri, 17 Octombrie 2018 11:00 | Publicat în Campanii VLG

România pe hârtie în 100 de chipuri. Primele lumini
"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile. Unul dintre cei mai implicați dascăli în formarea învățământului gălățean a fost Ioan Cetățianu. Născut în 1840, în județul Hunedoara, absolvent al gimnaziului din Blaj și al Institutului "Sfânta Ana" din Viena, a lucrat o scurtă perioadă la Monitorul Oficial din București (1864-1866), apoi a fost numit, în 1867, director al actual ...

România pe hârtie în 100 de chipuri. Despre spațiu și joc

Marți, 16 Octombrie 2018 11:00 | Publicat în Campanii VLG

România pe hârtie în 100 de chipuri. Despre spațiu și joc
"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile. La 72 de ani, Nicolae Pop aleargă. Se pregătește pentru următorul semimaraton. Încă nu s-a hotărât care va fi, dar are de unde alege: de câțiva ani se organizează unul inclusiv în Galați, pe lângă cele deja clasice de la București, Cluj-Napoca sau Timișoara. În tinerețe, a fost campion național la săritura în înălțime, a urmat a ...
România pe hârtie în 100 de chipuri. Iubirea trecută prin poarta roșie a orașului
"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile. Avem o poartă a orașului. Ce facem cu ea? O umplem cu graffiti. Ce poate fi mai frumos decât un "Alin + Laura = Love" scris mare, pe postamentul "Porții orașului" realizate de Gheorghe Terescenco? Abia așa nu mai suntem orașul roșu, ci orașul iubirii. Înaltă de peste 15 metri, opera artistului gălățean datează din 1977, de când a fost or ...
România pe hârtie în 100 de chipuri. Realități, excelențe și o supradoză de umanism
"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile. Anul trecut, Adrian Vădeanu primea premiul de excelență pentru sculptură în cadrul Galei Artelor organizată de filiala gălățeană a Uniunii Artiștilor Plastici. Născut în orașul nostru în 1968, Vădeanu a expus deja lucrări în spațiul public în Iași sau Hunedoara, dar și peste hotare, în Bulgaria. În Galați are nu mai puțin de șa ...
România pe hârtie în 100 de chipuri. Careu artistic cu ași în Grădina Publică
"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile. Mac Constantinescu, Stela Bozdog – Gănescu, Florian Doru Crihană și Nicolae Tonitza s-au aflat împreună, pentru câteva clipe, într-unul dintre cele mai iubite parcuri gălățene. Născut în fostul Imperiu German, sculptorul și graficianul Mac Constantinescu (1900 – 1979) este cel care a imaginat în 1960 fântâna din centrul Grădinii Publ ...
Pagina 5 din 11