Care sunt cele mai frecvente greşeli auzite la televizor

Vineri, 30 Martie 2018 10:30 | Publicat în Campanii VLG
Lunar, CNA publică un raport de monitorizare realizat de Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", care scoate la iveală greşelile de vorbire din lumea televiziunii. Şi, invariabil, acestea sunt mereu aceleaşi. Chiar dacă am mai scris despre ele, nu putem să le ignorăm şi să spunem că suntem siguri că au fost înţelese. Pentru că realitatea limbii române vorbite este alta. Conform monitorizării făcute de echipa de la Institutul de lingvistică, una dintre cele ma ...

Scuzele se oferă, nu se cer. Greşeli frecvente în limba română

Vineri, 03 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Cu toţii am auzit expresia "îmi cer scuze". O folosim de fiecare dată când facem ceva greşit, aproape instinctual. Numai că nimeni nu ne spune, de-a lungul vieţii, că expresia este greşită. Asta pentru că scuzele se oferă, nu se cer. Dacă ne gândim că "a cere" înseamnă "a pretinde", atunci când "ne cerem scuze" nu facem altceva decât să pretindem interlocutorului scuze, adică exact opusul intenţiei noastre. Varianta politicoasă ar fi să spunem "vă rog să-mi primiţi scu ...

Cele mai întâlnite GREȘELI la prima vacanţă împreună

Sâmbătă, 22 Iulie 2017 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Ideea de a petrece vacanţa cu un partener care a intrat recent în viaţa ta poate fi un lucru copleşitor. Chiar şi aşa, este o experienţă care pune bazele unui viitor solid al relaţiei. Expertul în relaţii şi psihologul comportamental Jo Hemmings a explicat, pentru "BisinessInsider", care sunt lucrurile pe care partenerii ar trebui să le evite atunci când merg la începutul relaţiei în vacanţă. În primul rând, nu este nevoie de un expert în relaţii pentru a şti că la înc ...

Greşeala care îi face pe parteneri să se simtă nesatisfăcuţi

Duminică, 25 Iunie 2017 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Terapeuţii sexuali Mike Lousada şi Louise Mazanti, coautoare ale cărţii "Real Sex", vor să ne arate că tot ce ştiam până acum despre sex este greşit. Potrivit lor, aşteptările nerealiste sunt cel mai mare duşman al unei experienţe sexuale ideale. "Din cultura, religia şi educaţia noastră, cei mai mulţi dintre noi am primit mesaje mai mult sau mai puţin explicite despre sex ca fiind ceva greşit, murdar şi ruşinos“, explică Mazanti. Ea susţine că prea mulţi dintre noi ...

Cum ne comportăm în viaţa de cuplu

Sâmbătă, 13 Mai 2017 13:15 | Publicat în SOCIETATE
Am primit de curând o invitaţie la nuntă. Am întrebat-o pe viitoarea mireasă dacă este sigură de alegerea partenerului. Răspunsul ei a fost: "Da, bineînţeles. Nu ne-am certat niciodată".Nu a părut prea încântată când i-am zis că ar fi trebuit să experimenteze măcar o ceartă înainte de "marele” eveniment. I-am spus acest lucru, pentru că, dacă trăiesc cu gândul că viaţa mea de cuplu e numai "zahăr şi miere”, atunci mă aflu într-o mare iluzie. Şi nu doar atât, ...

Să ne iertăm pe noi, să-i iubim pe ceilalţi!

Sâmbătă, 15 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Poate cea mai de preţ virtute a noastră, a oamenilor, este iertarea. Iertarea nu atât a celor care ne-au greşit vreodată, cât iertarea propriilor noastre păcate, să spunem aşa. Nimic nu e mai important, în căutarea constantă a fericirii, decât capacitatea de a-ţi ierta ţie însuţi greşelile, de a-ţi accepta neajunsurile şi de a încerca, mereu, să-ţi depăşeşti limitele. E simplu să fim iertători, când suntem fericiţi, dar mult mai greu să o facem atunci când sufletu ...
Ani de pregătiri, ore întregi petrecute în bucătărie până dimineaţa, reţete modificate pentru a atinge perfecţiunea, nimeni nu cunoaşte mai bine ca chefii de top termenii de greşeală şi încercare. Dar aşa dobândeşti experienţă. Şi în multe cazuri ajungi şi celebru. "Câteodată greşeşti, câteodată nu-ţi iese deloc reţeta sau nu are gustul pe care-l aşteptai. Încearcă din nou". “Fă încercări până când eşti mulţumit. Bucătarii profesionişti repetă şi ...

De data asta cine ne-a furat alegerile?

Miercuri, 14 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Bună dimineaţa, dacă un alegător a murit azi-noapte, mai poate să voteze?”. Vi se pare o glumă macabră? Este întrebarea cât se poate de serioasă pe care a primit-o preşedintele unui birou electoral de circumscripţie, de la un alt preşedinte, al unei secţii de votare din respectiva circumscripţie. În faţa unei asemenea dileme electorale, ce poţi să mai spui? Să facă defunctul o cerere pentru a i se trimite urna mobilă? Că, oricum, era nedeplasabil? Până la urmă, înt ...
Pentru un bărbat poate fi o adevărată provocare să satisfacă sexual o femeie, mai ales dacă aceasta nu-i comunică cele mai intime dorinţe. Această nesiguranţă dă naştere unor mituri care mai mult îl dezorientează pe bărbat, iar rezultatul nu este unul fericit pentru niciuna dintre părţi. Chiar dacă mulţi bărbaţi nu realizează sau nu sunt pregătiţi să recunoască, lipsa comunicării sincere cu partenerele de viaţă despre ceea ce le face plăcere din punct de vedere sex ...
Cum arată femeia capabilă să sucească minţile oricărui bărbat? Probabil asta s-au întrebat reprezentantele sexului frumos din cele mai vechi timpuri. Mai înaltă, mai slabă sau mai bine făcută, blondă sau brunetă, timidă sau îndrăzneaţă? Multe dintre aceste păreri sunt însă ale femeilor despre ele însele, aşa că nici nu este de mirare că adesea se comportă astfel încât ajung să-i ţină la distanţă pe bărbaţii cărora ar vrea să le atragă atenţia. Multe dint ...
Pagina 3 din 4