Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, transmite IPP că nu foloseşte fonduri publice în campanie, deci nu are de ce demisiona de la conducerea Camerei superioare, precizând că în nicio ţară democratică un candidat nu este considerat incompatibil cu funcţia pe care o exercită deja."În legătură cu aprecierile cuprinse în comunicatul IPP, doresc să fac următoarele precizări:  Întrucât nu folosesc fonduri publice în acţiunile de campanie şi întrucât sunt prezent la lucră ...
Conducerea Consiliului Naţional Secuiesc a dat publicităţii proiectele de hotărâre care urmează să fie votate de către aleşii Ţinutului Secuiesc la adunarea care va avea loc sâmbătă la Odorheiul Secuiesc, una dintre hotărâri vizând stabilirea imnului, drapelului şi stemei Ţinutului Secuiesc."Imnul Ţinutului Secuiesc este cel folosit de zeci de ani, compus de către Mihalik Kálmán pe textul lui Csanády György. Stema Ţinutului Secuiesc este stema adoptată de Consiliul Naţ ...
Sindicatele feroviare au propus, marţi, conducerilor CFR SA, CFR Marfă şi CFR Călători un set de 18 măsuri pentru redresarea căii ferate şi aşteaptă răspunsul acestora în cursul săptămânii viitoare."Astăzi am înaintat un act directorilor CFR-urilor cu 18 măsuri, care dacă s-ar aplica ar duce la stoparea declinului feroviar prin creşterea traficului şi a veniturilor pentru că statul nu poate susţine integral calea ferată", a declarat, după o întâlnire cu companiile fero ...
Sindicaliştii din educaţie au declarat că sunt extrem de nemulţumiţi după discuţiile de la Guvern privind legea unică de salarizare în sistemul bugetar, întrucât Executivul le-a comunicat că decizia este una politică şi că nimic nu se va schimba.Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea , a declarat, la finalul discuţiilor de la Guvern, că legea salarizării "este la fel de strâmbă ca toate legile de până acum". El a mai spus că ...
Doar trei dintre cele 15 curţi de apel nu au hotărât, încă, dacă vor organiza proteste, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 31 de tribunale şi peste 100 de judecătorii au avut adunări generale ale judecătorilor şi au votat pentru reducerea activităţii, potrivit unei situaţii RNAG.Potrivit situaţiei realizate, marţi, de către Reţeaua Naţională a Adunărilor Generale (RNAG), formată din 240 de judecători, fiecare reprezentând câte o instanţă din ţară, p ...

O Dunăre răbdătoare

Luni, 31 August 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN

O Dunăre răbdătoare
Trăim, ne mişcăm, visăm, plecăm şi revenim la malul apei. Romantismul ne-a trecut demult, rămân resorturile practice – faleză, aer, terase, role, hazul de adolescenţii profunzi care sprijină zecile de scări care duc pe malul apei. Trăim lângă Dunăre, ne mişcăm printr-un oraş al ei şi ne îndrăgostim neaşteptat, ca apele de maluri încă neumblate. Industrial (foto 1)„De pe Dunăre, oraşul este aproape la fel de urât ca văzut dinăuntrul lui”, şi-a explicat fotorep ...

„Dominus”, într-un august de foc

Luni, 31 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

Un interviu „neconvenţional”, la aniversare, cu fondatorul revistei „Dominus”, Lili Dediu. Cu acest titlu îi întâmpină publicaţia gălăţeană pe cititorii săi, de pe prima pagină a numărului din august. Tot într-un interviu, medicul primar neurochirurg Corneliu Marinescu afirmă, într-un titlu-emblemă: „Nu trebuie să facem minuni, ci lucruri de rutină.” În avanpremiera editorială, A.G. Secară continuă să prezinte „Contribuţiile la o istorie negrăbită a liter ...

Sacoşa cu privighetori

Luni, 31 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

(întru memoria antrenorului de îngeri, poetul Nichita Stănescu) ce frumos duceai pe umeri şi în mâini sacoşe cu privighetori la marginea pădurii aşteptau poeţii lumii deghizaţi în vânători aveai pe haine sărbători de îngeri şi arme cât ai pierde un război nu ştiai şi nu vedeai că sângeri că umbra dorului de mona lisa din ce în ce mai rară rămâne înapoi cu un singur proiectil de 3,14 ai cucerit 50 de primăveri dar rece şi orb un glonte de 13,0 s-a rătăcit în ari ...

De 20 de ani, la dispoziţia cititorilor

Luni, 31 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

De 20 de ani, la dispoziţia cititorilor
De 20 de ani, dna Cornelia Munteanu e bibliotecara comunei Vânători. Generoasă şi cu dragoste de carte şi lectură, bibliotecara şi-a pus propria colecţie a ziarului „Viaţa liberă” la dispoziţia cititorilor. Un corp întreg al bibliotecii este amenajat pentru cărţile oferite de cotidianul nostru, iar două rafturi întregi adăpostesc colecţia din ultimii doi ani a ziarului. Recent, bibliotecara a ajutat şi învăţat o fetiţă să-şi completeze taloanele din ziar şi a şi c ...

Cât mai supravieţuieşte justiţia gălăţeană?

Luni, 31 August 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC

Cât mai supravieţuieşte justiţia gălăţeană?
După cum vă anunţam sâmbătă, revenim cu date concrete despre finanţarea justiţiei din România şi, în special, despre banii alocaţi instanţelor gălăţene. Conform unui studiu realizat de Societatea pentru Justiţie (Sojust), „instanţele se află în al doilea an succesiv de scădere semnificativă a alocaţiilor bugetare pentru cheltuielile de funcţionare propriu-zisă, bugetul din acest an reprezentând doar 64,18 la sută din bugetul alocat cu aceeaşi destinaţie în 2007” ...