Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
3 comentarii

Are în palmares cinci titluri olimpice şi se pregăteşte să ia startul la o nouă ediţie, cea de la Londra, care va începe la sfârşitul lunii viitoare, fiind una din cele două reprezentante ale Galaţiului la cea mai importantă competiţie din lume.

Viorica Susanu, protagonista de astăzi a acestei rubrici, s-a născut la Galaţi, pe 29 octombrie 1975. A cochetat cu sportul încă din anii de şcoală (Liceul Economic din Galaţi), practicând baschet, handbal şi volei, iar la canotaj a ajuns la 16 ani, în timpul unei selecţii efectuate de antrenorul Nicolae Gioca. Au fost alese atunci circa 30 de fete, însă după primele antrenamente de la Snagov au rămas doar câteva. Suzi, aşa cum o alintă colegele de lot, a făcut cunoştinţă cu barca într-un cantonament la Năvodari. A scos timpi foarte buni încă de la primele curse, deşi avea probleme cu... direcţia. A strâns din dinţi şi a mers mai departe.

Au urmat primele selecţii la loturile de junioare şi senioare şi, inevitabil, primele succese. De-a lungul unei cariere impresionante, Viorica Susanu şi-a trecut în palmares cinci medalii olimpice de aur (Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 - două şi Beijing 2008) şi 11 titluri mondiale, în bărcile de 2 rame fără cârmaci (alături de Georgeta Andrunache) şi de 8+1 (în diverse componenţe).

În anul 2000, după titlul olimpic câştigat la Sydney, a primit titlul de cetăţean de onoare al Galaţiului.

Deţine încă, din 2002, recordul mondial la 2 rame fără cârmaci, barca româncelor parcurgând atunci distanţa de 2.000 de metri în 6:53.80.

Considerat de către specialişti sportul care necesită cel mai mare efort fizic, canotajul înseamnă pentru Viorica Susanu muncă şi iar muncă: „Succesul meu a fost determinat de cei 40 de kilometri parcurşi zilnic, timp de 11 luni pe ani”.

Deşi după Olimpiada de la Beijing s-a căsătorit, a născut şi şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, Viorica Susanu nu a putut sta prea mult departe de barcă. A revenit în lotul naţional şi va concura la Londra în cele două probe care au consacrat-o. Şi suntem convinşi că îşi va îmbogăţi palmaresul!

Citit 10424 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Iunie 2012 12:09

3 comentarii

  • postat de ANA Vineri, 22 Iunie 2012 10:43 Link la comentariu
    0
    0

    ,,Pentru fostul canotor" - daca esti din Galati si ai probleme de sanatate si vrei sa revii in SIMPU cred ca esti un CAMPION si vrei sa revii (Gabriel) iti doresc sanatate, sanatate, sanatate stiu si sunt sigura ca o sa revii in SIMPU PTR CA ITI DORESTI MULT SI ESTI AMBITiOS CA TOTI CANOTORII Ma rog ptr toti sportivii care nu au parte de publicitate dar au parte de rezultate si rezultate care ne fc mandri ca suntem romani si galateni. Putine vorbe multe fapte asa sunteti domniile voastre.FERICIREA VINE DIN MUNCA SI AMBITIE. CINSTE PARINTILOR SI ANTRENORILOR.

    Raportează
  • postat de CANOTOR! Joi, 21 Iunie 2012 23:44 Link la comentariu
    0
    0

    @ Ana: Multimum ca ne sustii sunt fost canotor. Datorita problemelor de sanatate a trebuit sa renunt la singurul lucru care ma face ferificit. Intr-o buna zi sper sa revin chiar si asa ... cat de curand sper sa pot reveni dinou in barca de SIMPLU ... Le multumim tuturor celor care apreciaza si alt sport inafara de fotbal!

    Raportează
  • postat de ANA Miercuri, 20 Iunie 2012 14:22 Link la comentariu
    0
    0

    Bravooo, noi cei de pe margine nu stim cat efort fizic este, doar cei care fac acest sport au palmele super ,,groase" de bataturile muncii lor. MULT SUCCES, CULOAREA GALBENA A MEDALIEI SA FIE RIDICATA PE MUZICA IMNULUI ROMANIEI!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.