Anca Spânu

Anca Spânu

Lista lui Ghişe

Sâmbătă, 02 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
După mai bine de 11 ani în presa scrisă, spun, cu mâna pe inimă, că m-am săturat până peste de cap de ideile creţe ale politicienilor care tot încearcă să ne pună pumnul în gură. Propunerea recentă a senatorului liberal Ioan Ghişe nu e decât ultima verigă a unui lung lanţ de umilinţe pe care aleşii neamului ni le servesc pe bandă rulantă. Toţi politicienii ne vor înregimentaţi, controlaţi, testaţi, avizaţi şi cu ştampila pe frunte, conform unor liste avizate de e ...

Trotuarul nu e parcare!

Luni, 27 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Înţeleg, aşa pieton cum sunt eu, că locurile de parcare din urbe sunt puţine prin toate cartierele. Ştiu că şi proprietarii de maşini plătesc impozite şi taxe de habitat şi că, în consecinţă, trebuie să trăim unii cu alţii. Ba îi înţeleg şi pe şoferii care parchează pe jumătate de trotuar, fiindcă altfel nu au cum. În cartierul Micro 17, pe strada Oltului, aproape de intersecţia cu strada Prelungirea Brăilei, proprietarul maşinii din imagine, cu numărul de înmatr ...

Comerţul lu’ peşte prăjit

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
De când banii sunt tot mai puţini, iar preţurile tot mai mari, de când veştile, din toate părţile, sunt din ce în ce mai proaste vizavi de câştiguri îmi repugnă şi mai mult ideea de a plăti cât nu face pentru un produs sau pentru un serviciu care lasă de dorit. Şi, din păcate, tradiţia de comercianţi a gălăţenilor din vechi (e drept, mai mult evrei şi greci, decât români) a cam dispărut de peste tot, lăsând prin magazinele noastre doar vânzători acri, servicii şch ...

Eroilor, cu intervenţie pe mijloc

Vineri, 24 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
După ce că suportă cu greu traficul deviat din cauza închiderii străzii Gării, îngusta arteră Eroilor, aproape de Muzeul Colecţiilor din Farmacia Ţinc, era atacată ieri şi de o intervenţie – evident, necesară, căci nu e nimeni nebun să spargă strada inutil!  Şi, în spaţiul strâmt, muncitorii se chinuiau să muncească, şoferii, să şofeze, iar noi, restul participanţilor la trafic, să nu înnebunim! ...

Ziua Contabilului Român

Miercuri, 22 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Consultanţa pentru IMM-uri - crucială * Dincolo de aspectul festiv al zilei de ieri, din care, evident, nu au lipsit urările adresate membrilor profesiei de către conducerea CECCAR şi reprezentanţii autorităţilor locale, contabilii gălăţeni s-au lansat într-o dezbatere, moderată de preşedinta CECCAR Galaţi, Ecaterina Necşulescu, privind mai multe teme de interes pentru profesioniştii bilanţurilor, dar şi pentru mediul de afaceri pe care îl slujesc. Tema-cheie a reprezentat- ...

Sufocaţi de gunoaie

Luni, 20 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Ştiu, am mai scris-o, dar nu mai pot răbda. În loc să se schimbe ceva în bine, situaţia devine din lună în lună mai critică. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată în Galaţi mai multe gunoaie decât acum. Pe lângă faptul că toate străzile sunt găurite de lucrările ISPA, iar praful zburătăcit de vânt ne umple de respect imediat ce ieşim din case, gunoaiele sunt peste tot. Cu excepţia străzii Brăilei, măturată şi bibilită zilnic, să dea bine la imaginea societăţilor ...

Declaraţiile pentru Pensii şi Şomaj, în acelaşi loc

Joi, 16 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Puteţi merge la oricare dintre cele două instituţii * Programul cu publicul a fost prelungit * Termene, calcule şi formulareDupă ce, la finele lunii trecute, depunerea declaraţiilor aferente veniturilor de natură profesională a blocat ghişeele şi la Pensii şi la Şomaj, cele două instituţii au hotărât să ia măsuri pentru evitarea repetării situaţiei. Astfel, potrivit unui comunicat remis ieri redacţiei de Casa Judeţeană de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, a ...

Politica, o treabă murdară

Luni, 13 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu am afinităţi cu niciun partid politic. Cine mă cunoaşte ştie acest lucru. Nu îmi place politica, în ansamblul ei, o văd ca pe un rău necesar. Meseria îmi impune să o cunosc, să o înţeleg, să văd dincolo de aparenţe. Cât de bine reuşesc, numai Dumnezeu ştie. Un lucru mi-e însă foarte clar. Odată ajunşi sus, politicienii înnebunesc. Nu, nu la propriu, deşi, sincer, am din ce în ce mai des impresia că un control psihiatric din când în când s-ar impune. O iau însă ...

Trotuar transformat în parcare

Sâmbătă, 04 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Uneori, nu e deloc simplu să fii pieton în Galaţi. În principiu, regulile sunt clare: trebuie să mergi pe trotuar şi să fii atent la traversarea străzilor: dacă e semafor, atunci să fie verde, iar dacă nu e, să te asiguri înainte de a trece. Lucrurile se complică însă atunci când unii cetăţeni, precum proprietarul maşinii din imagine, nu găsesc altă soluţie de a parca decât ocupând, în totalitate, trotuarul. La intersecţia străzii Prelungirea Brăilei cu strada Frunze ...

Bolnavi de mitocănie

Joi, 02 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Merg zilnic, pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, prin oraşul meu. Al nostru. Un loc pe care, cu toate bubele lui în cap, îl iubesc. Îi ştiu toate crăpăturile din trotuare, toate gropile de pe străzi, toate locurile de promenadă, toate problemele. Credeam că îi ştiu şi pe oameni. Unii mai civilizaţi, alţii mai puţin, unii mai gălăgioşi, alţii mai discreţi, oameni ca toţi românii, nici prea prea, nici foarte foarte. Dar oameni. Ei bine, de la o vreme, senzaţia ...
Pagina 102 din 118