Alianţă la licitaţie

Joi, 05 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Venită din partea preşedintelui Viktor Ianukovici, declaraţia potrivit căreia aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este o prioritate pentru Kiev pare puţin stranie. Ascensiunea actualului preşedinte ucrainean s-a bazat în special pe înclinaţiile lui rusofone, iar a privi spre Bruxelles nu este tocmai în linia agreată de Moscova. Desigur, în politică se spun multe. O declaraţie de conjunctură la trei zile de la parafarea Acordului de asociere dintre UE şi Ucraina nu costă nim ...

Duşmanii din interior

Luni, 02 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Un nou soi de ideologie pare a se naşte în statele occidentale în ultimii ani, una antiislamică, prin care se pune semnul egal între extremişti şi marea masă a musulmanilor. În Franţa, de exemplu, sentimentul că oricând poate să apără un nou Mohamed Merah este alimentat inclusiv prin declaraţii ale unor lideri politici, fie că ne referim aici la preşedintele Nicolas Sarkozy sau la reprezentanta curentului de extremă dreapta Marine Le Pen. Până la crimele de la Touluse şi Mo ...

Bruxelles şi timpanul

Sâmbătă, 31 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Una dintre prevederile importante ale Tratatului de la Lisabona, cea privind iniţiativa cetăţenească, devine, de astăzi, operaţională în toată puterea cuvântului. Un milion de cetăţeni din şapte ţări ale spaţiului comunitar vor putea cere Comisiei Europene să vină cu propuneri legislative pe o chestiune de interes public. Chiar dacă procedurile nu sunt dintre cele mai simple, intrarea în vigoare a procedurii iniţiativei cetăţeneşti este un important pas înainte în major ...

ACTA în ultimul… act

Joi, 29 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Pentru prima dată în istoria instituţiilor europene, prin relansarea dezbaterilor pe tema Acordului multilateral cu privire la contrafaceri (ACTA), o mişcare civică construită în reţelele de socializare reuşeşte să obţină la modul concret şi imediat efecte în modelarea politicilor comunitare. Este extraordinară forţa cu care protestul împotriva ACTA s-a propagat la nivel european şi cum a reuşit el să depăşească ecranele calculatoarelor, devenind parte a realităţii noas ...

Diplomaţie la microfon

Miercuri, 28 Martie 2012 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Că în spatele uşilor închise diplomaţia poate avea nuanţe de o natură mai puţin vizibilă în spaţiul public este una, dar să şi devină evident acest lucru este o altă poveste. Un microfon lăsat deschis într-o pauză a summitului privind securitatea nucleară de la Seul a încins spiritele şi în campania electorală americană, dar şi în relaţiile bilaterale dintre SUA şi Rusia. Faptul că preşedintele Barack Obama îi promitea în şoaptă preşedintelui rus, Dmitri Medve ...

Drumurile euro duc la Atena

Marți, 27 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Cancelarul german Angela Merkel a mai risipit ceva din suspansul legat de viitorul Greciei în zona euro. După încheierea acordului privind al doilea ajutor financiar pentru Atena, în valoare de 130 miliarde de euro, la care s-a adăugat o înţelegere cu creditorii privaţi pentru ştergerea unor datorii în valoare de peste 105 miliarde de euro, dinspre societatea elenă au fost mai puţine izbucniri de furie, dar există şi temerea că ar putea fi doar liniştea de dinaintea furtunii. Î ...

Piraţii cu joben

Luni, 26 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Astăzi, oameni de afaceri serioşi investesc… în prostituţie, în droguri, în vânzarea ilegală de arme, până şi în piraterie! Ai crede că această racilă a dispărut de secole, dar pirateria a înviat pe scară largă, pornind de la lipsa de protecţie pentru somalezii săraci: în momentul în care statul somalez, secătuit de războiul civil, de lipsa de autoritate guvernamentală, de sărăcie, nu a putut interveni ca să împiedice pescadoarele străine să pescuiască ilegal ...

Cu arma la picior

Miercuri, 21 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Norii războiului se adună deasupra Iranului. Marile puteri, inclusiv Statele Unite şi Rusia se pregătesc să facă faţă efectelor unor eventuale lovituri israeliene împotriva instalaţiilor nucleare iraniene. Situaţia este foarte gravă, iar la nivelul autorităţilor israeliene pare a se fi luat decizia de a se opune cu orice preţ, inclusiv cu cel al unui război, tentativei Teheranului de obţine arma atomică. Atât premierul Benyamin Netanyahu, cât şi preşedintele Shimon Perez au ...

Hora de la Kabul

Marți, 20 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
  Pare oarecum maliţioasă cererea ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, ca trupele NATO să rămână în Afghanistan până guvernul de la Kabul va fi în stare să garanteze securitatea ţării. Desigur, la modul oficial, este invocat mandatul Consiliului de Securitate al ONU, mandat care a fost mai uşor de obţinut decât de pus în practică. Dar Rusia are mai multe motive pentru a cere ca americanii să rămână în Afghanistan. Atât timp cât Washingtonul are de furcă cu ...

Populism la Elysee

Luni, 19 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
  Fie şi numai evocarea posibilităţii ca Franţa să părăsească Spaţiul Schengen a generat multă nervozitate atât la Bruxelles, cât şi în rândul aliaţilor politici ai lui Nicolas Sarkozy. În Parlamentul European, un deputat se întreba retoric cine este în Franţa candidatul extremei dreapta, Sarkozy sau Marianne Le Penn? În Germania, cancelarul Angela Merkel, din aceeaşi familie politică europeană cu preşedintele francez a exclus să mai participe la un miting elector ...
Pagina 3 din 11