Război fără glorie

Vineri, 16 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Departe de aerul victorios cu care, în 2003, preşedintele George W.Bush anunţa că misiunea din Irak a fost îndeplinită, la o unitate de lângă Bagdad ceremonia de coborâre a steagului americane s-a consumat, ieri, mai degrabă într-o atmosferă de sobrietate şi discreţie. În ciuda discursurilor autorităţilor de la Washigton, campania din Irak a fost marcată de prea puţină glorie. Înlăturarea lui Saddam Hussein nu a adus nici pacea, nici stabilitatea, nici prosperitatea promis ...

Trufandale fără frontiere

Joi, 15 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
 Abia se anunţa o rază de lumină în ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, că ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, s-a şi grăbit „să tragă heblul” din nou asupra acestei chestiuni. La Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) se va discuta despre Schengen, dar votul va fi… mai la anul, după vreo două rapoarte ale Comisiei Europene asupra progreselor ţărilor candidate în materie de justiţie şi combaterea corupţiei. Dacă oland ...

Efectul Timoşenko

Miercuri, 14 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Vizita la Kiev a comisarului european pentru Extindere, Stefan Fule, este încă o dovadă că UE nu are de gând să treacă prea uşor peste procesul ce o are în centru pe Iulia Timoşenko. Se ştie, de altfel, că relaţiile tensionate dintre Bruxelles şi Kiev pun în pericol desfăşurarea summitului UE-Ucraina ce ar trebui, teoretic, să se desfăşoare pe 19 decembrie. În legătură cu acest subiect, comisarul Stefan Fule a declarat că întâlnirea sa cu preşedintele Viktor Ianukovici ...

Schengen, un mizilic cu suspans

Luni, 12 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Iată că, pentru cei ce stăteau cu sufletul la gură vizavi de chestiunea cu intrarea în Spaţiul Schengen, veştile bune vin nu de la Bruxelles, ci, deocamdată, de la Sofia. Potrivit unor informaţii difuzate de radioul public bulgar, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va lua în discuţie, pe 14 decembrie, varianta aderării în doi paşi a României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie. Asta înseamnă că opoziţia Olandei „s-a mai muiat”, chiar dacă ...

Aderare în vremea crizei

Sâmbătă, 10 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Într-o Uniune Europeană în care norii datoriilor suverane au băgat zona euro în furtuna financiară, semnarea tratatului de aderare a Croaţiei la spaţiul comunitar ar trebui să (re)aducă o rază de speranţă. Speranţa că Europa merge în direcţia bună, a unităţii şi solidarităţii… Din păcate, UE nu a fost niciodată într-un pericol mai mare de a pierde tot ce s-a construit în ultima jumătate de secol şi de a se întoarce la perioadele „barbare” ale divizării şi in ...

Scutul discordiei

Vineri, 09 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Totul e bine când se termină, dacă nu cu bine, măcar cu promisiunea unor noi consultări… Cam asta ar fi concluzia ultimului summit NATO – Rusia la care scutul american antirachetă din Europa a fost mărul discordiei. Declaraţiile secretarului general NATO, Andrers Fogh Ramunssen, de genul „nu suntem de acord, dar am căzut de acord că trebui să cădem de acord” vor rămâne, probabil, în istoria întortocheată a relaţiilor dintre cele două parţi. De partea cealaltă, Rusia ...

Libertate în stil rusesc

Joi, 08 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
La 20 ani de la momentul în care, în mod oficial, preşedintele rus Boris Elţîn şi omologii din Ucraina şi Belarus au semnat actul de deces al URSS, mirajul unui „autoritarism luminat” încă mai stăpâneşte Moscova. Ce-i drept, dacă este să ne luăm după valurile de manifestaţii şi după scorul obţinut de Rusia Unită - partidului fostului şi viitorului preşedinte Vladimir Putin, o nouă generaţie, cu un spirit civic fără influenţe sovietice pare a se afirma cu din ce î ...

Pisica datoriilor comunitare

Miercuri, 07 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Criza datoriilor din zona euro a generat deja câteva „summituri cruciale” la nivel european. Încă unul se anunţă pentru această săptămână… dar spre deosebire de alte astfel de întâlniri, se pare că sunt de aşteptat o serie de măsuri mai de substanţă în direcţia ieşirii din criză şi recăpătarea încrederii în stabilitatea monedei europene. Până în prezent, soluţiile vehiculate pentru criza datoriilor din Grecia, Italia sau Portugalia au fost de genul celor care ...

„Păcate europene”

Marți, 06 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Cercul scandalului declanşat în martie, când jurnaliştii de la „The Sunday Times” au dat în vileag trei europarlamentari dispuşi să-şi folosească funcţia pentru a-şi umple buzunarele cu banii unor grupuri de lobby, este pe cale de a se închide. Parlamentul European a adoptat noul Cod de conduită menit să prevină astfel de acte şi, implicit, să dea mai multă credibilitate şi transparenţă unei instituţii a cărei imagine a fost serios afectată de dezvăluirile jurnalişt ...

Dar noi trăim în democraţie…

Sâmbătă, 03 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN
Spre surprinderea tuturor, e clar că nimeni nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva, am aflat că partidul condus de fostul agent KGB Vladimir Putin este favorit la câştigarea alegerilor legislative din Rusia. Formaţiunea politică aflat la guvernare şi cel care deţine o largă majoritate în Duma de Stat, Rusia Unită – sub cupola căruia se regăsesc numeroşi „aparatcik” (oficiali locali sau federali şi reprezentanţi ai mediilor de afaceri apropiate puterii) –, are tot ce îi trebu ...
Pagina 9 din 11