Ce n-am mai vrea să vedem la serbările publice din Galați

Luni, 04 Decembrie 2023 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Spectacolele de Sfântul Andrei și Ziua Națională au venit și au trecut, la fel și târgul de alimente, haine și alte mărunțișuri, dar se impun câteva observații, poate reușesc organizatorii să țină cont de ele pentru data viitoare.  Personal, nu am reușit să ajung decât sâmbătă la târgul de la faleză și la o parte din spectacolul de pe scena de la Elice, dar, evident, situațiile remarcate erau ușor repetabile în celelalte seri. În primul rând, nu ar trebui să li ...

Mâța vegană blândă zgârie raw

Marți, 22 August 2023 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Puțini știu că, la un eveniment caritabil desfășurat anul trecut, actrița Halle Berry a spus că o mulatră. Cât de puțini? Nu știu. Tot ce știu este că directorul unei agenții imobiliare din Iran a fost arestat pentru că a intermediat vânzarea unui apartament către... un câine.* Dacă un astfel de eveniment ar fi avut loc în Galați, cu 25 de ani în urmă, detaliile tranzacției ar fi apărut la rubrica "Industria Real-Estate, maidaneză decât ne așteptam".* "Să-i vinzi ...

Orgasmul lunii. Târgul adormirii

Miercuri, 16 August 2023 00:30 | Publicat în Regional
Mare târg mare de Sfântă Mărie de pe Faleza Inferioară, anunțat cu surle și trâmbițe de onor Primăria urbei Galaților. Ne-am sfătuit în familie și ne-am decis să vedem și noi ultima minune înfăptuită de Maica Domnului, înainte de a-și da duhul. Încă de la vremea lui 12, lumea de pe lume, mașini peste mașini, polițiști și salvări cât cuprinde, de m-am întrebat dacă nu cumva s-ar putea întâmpla să arunce nebunii ăia de ruși vreo dronă sinucigașă peste atât ...

D-ale carnavalului, adaptare 2023

Miercuri, 16 August 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
O zi de mare însemnătate religioasă, cum e cea de Sf. Maria, a devenit, cel puțin pentru Galați, motiv de circ și cârciumăreală. Buna intenție a autorităților locale s-a dovedit a fi o mare cacialma. Încă de la începutul lui august, edilii au început să anunțe cu surle și trâmbițe momentul solemn în care va începe montarea tarabelor cu diverse pentru desfătarea gălățenilor rămași în oraș în acest weekend cu prelungiri.Prostul gust și kitsch-ul au fost elementele ...
Pentru că vacanța de vară este în toi, părinții se străduiesc din răsputeri să le ofere celor mici activități în aer liber pentru a diversifica ocupaţiile zilnice din casă În această perioadă pe faleza de la Galați manifestările dedicate zilei Marinei sunt în toi. Sărbătorile au debutat cu un târg de produse tradiționale, realizat cu acest prilej de comercianți ambulanți veniți din toate colțurile țării. Și dacă ne gândeam că alternativa unei plimbări pe falez ...

Târg de Sfânta Mărie la Galați

Miercuri, 09 August 2023 09:41 | Publicat în EVENIMENT
Între 10 și 15 august 2023 va avea loc, la Galați, Târgul Tradițional de Sfânta Mărie. Potrivit organizatorilor, târgul se va desfășura pe Faleza Inferioară a Dunării, evenimentul beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Galați și al unor parteneri locali.Târgul Tradițional de Sfânta Mărie este îndrăgit de locuitorii din Galați și a devenit un punct de întâlnire pentru toți iubitorii de meșteșuguri tradiționale, gastronomie autentică și divertisment de ca ...