Ciao, Galaţi, se întorc „stranierii”. E august, luna în care, toate drumurile lumii, dar în special cele din Italia, duc în România. Asemenea unor copii care aşteaptă vacanţa sau Crăciunul, aşa au numărat unii dintre gălăţeni zilele rămase până la întoarcerea în ţară. Nerăbdători să-i îmbrăţişeze pe cei dragi, suficient de optimişti ca să-şi petreacă aici tot concediul, sau doar presaţi de obligaţia de a-şi reface actele şi a-şi plăti impozitele, gălăţenii de pretutindeni revin acasă. Dar oare România mai e ACASĂ pentru ei? Sau vor spune precum latinii: „Ubi bene ibi patria” – "Acolo unde mi-e bine, acolo mi-e patria". Iată ce răspunsuri am primit de la românii de pretutindeni:
Ionel Neluţu Drăgoi: „Noi, românii, spunem ACASĂ când ne referim la ţara noastră dragă. Chiar dacă mulţi nu recunosc, o fac involuntar în timp ce povestesc de copilărie, de tot ce are ţara mai frumos. Acasă e locul unde m-am născut, unde am învăţat să merg, unde jucam desculţ fotbal pe Maracana în Francezi, unde m-am îndrăgostit prima dată şi am trăit o revoluţie pentru libertate. Locul unde mi-am lăsat părinţii înlăcrimaţi când am plecat în ţări străine. Da, vin acasă pentru a regăsi toate aceste lucruri. Singura mea ţintă e să-i regăsesc sănătoşi pe toţi dragi şi să nu mai lipsească niciunul de la apel. În sufletul meu România va fi întotdeauna casa mea!”.
Violeta Luca: „Locul unde te naşti şi apoi creşti este şi va fi mereu acasă, indiferent unde te poartă drumul vieţii. Mi-ar fi plăcut enorm să vin acum, dar, din păcate, la serviciu încă nu îmi vine rândul să am vacanţă în august. Dar nu am renunţat, am fost deja în iulie şi a fost foarte-foarte bine. Normal. Am fost ACASĂ!”.
Daniel Nicolau: „România ESTE ţara mea, eu sunt român până în măduva oaselor… dar suntem ca în război: tineretul a fugit din România, bărbaţi şi femei, cei care pot crea un viitor au abandonat tărâmurile natale... trist, dar adevărat. Iubesc Galaţiul şi gălăţenii, pentru mine, vor rămâne întotdeauna ACASĂ. Personal, prefer să nu vin în august în România, pentru că e plin de cocalari şi piţipoance care au emigrat de câţiva ani şi deja au uitat româneşte, trafic aglomerat pe străzi, nu mai găseşti loc la terase şi, ca prin farmec, cresc preţurile.
Trebuie să arătăm lumii că românii sunt oameni de calitate, nu doar gunoaie. Eu am primit personal felicitările lui Mr. Ferragamo pentru lucrarea care i-am făcut-o şi i-am răspuns cu mâna pe inimă: «Io sono romeno e sono fiero di questa cosa» - «Sunt român şi sunt mândru de asta»”.
Daniela Ţurcanu: „Pentru mine, acasă e locul unde te simţi bine, unde locuieşti şi munceşti. Dacă România mai este «acasă»? Când mergi doar o dată pe an sau la câţiva ani? Cum să fie acasă când mergi în vizită? Poţi merge să vizitezi «acasă»?!”.
Nicoleta Popa: „Pentru mine România şi în special Galaţiul sunt mai mult decât PRIMA MEA CASĂ, sunt RĂDĂCINA MEA. Îmi doresc să nu mă simt niciodată dezrădăcinată. Acelaşi gând profund îl împărtăşeşte întreaga mea familie: "Acasă... ce drag, divin, ce dulce şi fierbinte, ce lacrimi şi fiori îmi vin, când mi te-aduc aminte. Am fost în mii de locuri moi, cât lumea de frumoase, dar nu-i niciunde ca la noi, în dulcea mea (a)casă. Acolo-mi arde curcubeu în orişice fereastră, acolo soarele-i al meu şi dragostea-i a noastră... Acolo-ntins pe-al ierbii sân, tot greul mi se-alină şi-adânc, despovărat rămân, în liniştea divină. De când tot merg şi merg s-ajung, şi-aminte îmi tot aduce, un dor atât de greu şi lung, de (a)casa mea cea dulce”.
Fănica Fotache: „Nu pot veni în august, dar cum termin contractul în septembrie vreau să vin acasă şi să nu mă mai întorc aici! Nicăieri nu-i mai bine ca la tine acasă!”.
Alidana: „Eu vin în România în fiecare an. Poate nu mă mai simt chiar ca acasă, dar dacă aş face vacanţa în alta parte mi-ar lipsi ceva. Probabil sunt prinsă între două lumi, încerc să mă simt împlinită în amândouă”.
Grigore Ciobanu: „Să vin, să nu vin? Acesta e întrebarea, dureroasă şi cu multe răspunsuri. Dacă vin, ce găsesc? Zâmbete false, drumuri rupte, nesimţire în comerţ, circulaţie, administraţie. Totuşi iubesc Galaţiul şi abia aştept să văd Dunărea! Poate voi veni când voi avea o motivaţie bine întemeiată, când România mea va păşi în civilizaţie. Nu poţi fi patriot când ţi se aruncă în cap gunoi de la etajele superioare”.
Felicia Katz: „Acasă, pentru mine, este Israel”
„Rămân veşnic recunoscătoare ţării în care m-am născut, în care am învăţat să scriu şi în care am descoperit lumea. Nu mai am, în afara câtorva prieteni (puţini), decât mormintele celor dragi mie plecaţi la Domnul. România şi Galaţiul vor rămâne în inima mea, în amintirile mele, dar ţara care mi-a luat nevolnic şi cetăţenia nu mai are nevoie de mine”.
Carmen Gherasim: "Acasă, pentru mine, este Grecia"
„Vin în România de două ori pe an pentru că fiica mea mai are prieteni acolo, am şi eu câţiva, am o casă pe care trebuie să o mai îngrijesc, plăţi de făcut. România nu mai este acasă pentru mine de doi ani, de când un doctor de la un cabinet privat mi-a depistat cancerul şi m-a trimis la spital, iar doctoriţa de gardă m-a trimis la plimbare spunând că nu am nimic. La mai puţin de trei săptămâni, întoarsă în Grecia, am ajuns din nou la spital. A doua zi după confirmarea diagnosticului am început tratamentul. Au trecut doi ani de atunci. Credeţi că aş fi supravieţuit atât de mult în România? Nu judec o ţară prin prisma unei singure persoane, dar dacă stăm şi ne uitam la spitale sunt mereu dosare de malpraxis. Aş acuza întreg sistemul sanitar din România pentru ce se întâmplă cu prietenele mele care se tratează de cancer acolo şi care, dacă nu scot bani din buzunar ca să plătească servicii deja plătite, sunt nebăgate în seamă. Acasă pentru mine este Grecia!”.
Citeşte şi: O tecuceancă îi învaţă limbi străine pe luxemburghezi. Şcoala Clarei Moraru a împlinit zece ani
