Raportează comentariu

Sunt plăcut impresionată,stimate domnule D.C.Predescu,să descopăr,la rubrica dv.pe tatăl meu,poetul Ovid Caledoniu și vă felicit pentru preocuparea pe care o aveți! Având în vedere că spațiul alocat rubricii este restrâns,aș vrea să fac unele precizări pentru cititori.Dacă destinul crunt a făcut ca România să aibă,după 1944,o cu totul altă înfățișare decât își doreau tinerii intelectuali interbelici ai „generației de la 1939”-cum o numea scriitorul Vintilă Horia sau „generația cerului”-cum o numise poetul-erou Ion Șiugariu, făuritorii revistei „Meșterul Manole”-1939 -Ovid Caledoniu,Vintilă Horia,Horia Nițulescu,Ion Șiugariu nu au mai continuat să scrie,conștiința lor rămânând fidelă idealurilor pe care le exprimaseră în paginile revistei. „Scriitorul trebuie să lupte pentru dreptul la viață al neamului său.Să vibreze în el toată splendoarea și energia unei noi Românii”-spunea Ovid Caledoniu în 1940,în paginile revistei.V.Horia-atașat de presă la ambasada României din Viena,în 1944-,singurul scriitor român căruia i s-a acordat premiul „Goncourt”pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”- la care,de altfel, a renunțat „din dragoste pentru Franța și din respect pentru Academia Goncourt”-a fost considerat,pe nedrept,trădător de țară și condamnat în lipsă,motiv pentru care nu s-a mai întors în ȚARA sa,murind în Spania,în 1992! Ion Șiugariu a murit pe front ,în Cehoslovacia,în februarie 1945,Horia Nițulescu a fost închis 10 ani pentru că a recitat,la o petrecere,poezia lui Radu Gyr-„Ridică-te Gheorghe,ridică-te Ioane”.Ovid Caledoniu a plecat din București,retrăgându-se, într-un alt fel de „exil”,în propria lui țară, în Moldova,îndrăgind, însă, frumusețile sale și pe oamenii săi! Însuși V.Horia descrie drama poeților generației sale într-un articol,în revista Phoenix-martie 1990-făcând comparația,spre exemplu,cu M.Beniuc-cel care„a trecut de la o poezie liberă la realism socialist,când a chinuit oameni și versuri”. V.Horia citează pe O.Caledoniu,H.Nițulescu,M.Suru-„făuritori ai „Meșterului Manole”-morți în întunericul dinainte de 1989,suferinzi,,înfometați,neaplecați.nedărâmați,nestinși,neprihăniți,poeți adevărați din duh adevărat,pietre de hotar ale unei poezii care n-a renunțat niciodată la nicio rigoare și din care va renaște România poetică,România creatoare,fundament liber al puterii de a fi”.Ovid Caledoniu nu și-a trădat nici ȚARA nici POEZIA,!S-a dedicat cu pasiune și devotament profesiei de dascăl,generații nenumărate de elevi păstrându-i profesorului Jean-Florea Georgescu o frumoasă amintire! Începând din 1969,reviste prestigioase din țară i-au publicat versurile.Era membru al Cenaclului literar„George Călinescu”,era invitat la Festivalul„Mihai Eminescu”. În 1972 predase unei edituri din București un volum de versuri,care era deja cuprins în planul editorial de apariție,dar, care...nu a mai apărut.., nemaigăsindu-se nici manuscrisul...!!! Este demnă de luat în seamă afirmația criticului literar,academicianul Constantin Ciopraga,din „Dacia literară”-1994- despre Ovid Caledoniu și poezia sa-„Expresie a unei neistovite frumuseți morale,poezia pelerinului în azur se înscrie în linia unui neoclasicism suplu,de substanță,destinat armonizărilor supreme.Ființă în fața lumii,poetul propune neobosit autodepășirea”!