O familie nevoiaşă cu opt copii se mută acasă

Joi, 03 Octombrie 2019 00:03 | Publicat în SOCIETATE
Campanie umanitară a Clubului Kiwanis Galaţi Familia Andrei locuieşte cu chirie într-o casă din cartierul Fileşti. O singură cămăruţă şi un hol îngust ţin de adăpost pentru zece suflete: opt copii şi doi adulţi. În urmă cu cinci ani, Sebastian şi Ionela au aflat că Adrian, băieţelul lor de doar patru ani, suferă de cancer la stomac. De atunci, Adrian şi-a împărţit copilăria între şedinţele chinuitoare de chimioterapie şi sălile de operaţie. De curînd însă ...

Kiwanis a trimis trei eleve în Franţa

Miercuri, 28 August 2019 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Clubul Kiwanis Galați a organizat, în luna martie a acestui an, prin străduința doamnei Valeria Tudosă, past-guvernator Kiwanis, un concurs de eseuri în limba franceză pe o temă istorică şi a oferit, celor mai bune trei lucrări, ca premiu autorilor, un sejur în Franța. Alături  de alte două eleve, Sandu Andreea Mihaela de la Colegiul Național ” Al. I. Cuza” și Tenie Ana-Dalia de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, în rândul fericiților câștigători, m-am nu ...

25 de bursieri Kiwanis au primit o nouă şansă

Miercuri, 12 Decembrie 2018 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Asociaţia Clubului Kiwanis a organizat un bal cu tematică veneţiană. E uşor, poate, să te pierzi într-o sală de festivităţi, înconjurat de muzică, prieteni şi măşti veneţiene. Nu e chiar uşor, însă, să uiţi de problemele celor din jurul tău. Acest lucru îl demonstrează de peste 20 de ani membrele clubului Kiwanis Galaţi, care de tot atâţia ani sprijină tinerii cu potenţial şi rezultate bune la învăţătură, dar cu situaţii materiale dificile. Delia Oprea (Gavril ...
Kiwanis Smile Galaţi organizează un târg caritabil cu haine, accesorii şi jucării educative, ce se va desfăşura la FasTrackids Galaţi, pe 31 martie, între orele 10,00 şi 16,00. Cumpărând şi donând la Kiwanis Charity Spring Fair, îl ajutaţi să vadă pe Filip Cioc, un băieţel talentat, în vârstă de opt ani. În acest moment, Filip zăreşte doar lumina cu ochiul stâng, iar la cel drept vede doar 15-20 la sută din cât vede un om normal. Filip trebuie să fie supus unei int ...
ONG-ul KIWANIS Galaţi a sărbătorit 20 de ani de existenţă, şi a marcat evenimentul prin organizarea celui de-al 19-lea congres al KIWANIS International. Printre invitaţii la eveniment s-au numărat membri KIWANIS din mai multe oraşe din ţară (Oradea, Sf. Gheorghe, Vaslui, Huşi, Corabia,  Turnu Măgurele, Alexandria), dar şi din alte ţări (Franţa, Luxemburg), precum şi actualul preşedinte al Kiwanis Europa, Sjoerd Timmermans.  Seara a fost deschisă de gălăţeanca Maria Cră ...

Sărbătoare Kiwanis la Biblioteca Franceză

Joi, 30 Martie 2017 03:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În urma cu zece ani, Clubul Kiwanis Galaţi sărbătorea pentru prima oră Ziua Francofoniei la Biblioteca Franceză  "Eugene Ionesco", la îndemnul prietenilor de la Districtul Kiwanis France -  Monaco. Anul  acesta, Clubul Kiwanis a cinstit această zi abordând tema “Pământul, grădina noastră planetară”. Biblioteca Franceză a devenit neîncăpătoare prin participarea bursierilor Kiwanis şi a multor elevi gălăţeni.A urmat un carusel de activităţi ale Liceului de Artă “D ...

Daruri de la Kiwanis pentru mari şi mici

Sâmbătă, 10 Decembrie 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Deşi preocuparea constantă a celor trei cluburi Kiwanis din Galaţi este colectarea de fonduri pentru ajutorarea copiilor din municipiu şi judeţ, ele nu ar fi suficiente pentru cât de mare ne este dorinţa de a ajuta. În completare, alte cluburi Kiwanis din Europa, SUA, Canda, cu care păstrăm o strânsă legătură, ne vin în ajutor cu donaţii în bani sau obiecte, pe care noi le distribuim cu mare dragoste copiilor, dar şi adulţilor. Astfel, în săptămâna 5-11 decembrie, am înch ...
De unde să-l iei pe Moş Nicolae, acum când toţi copiii ar dori să se întâlnească cu el că să le spună cât de cuminţi şi silitori au fost în cursul anului şi să vadă dacă Moşul apreciază acest lucru? Ca şi în alţi ani, a trebuit să se apeleze la intermediari. Clubul Kiwanis Galaţi s-a oferit bucuros să fie mesagerul Moşului pentru copiii din Bălăbăneşti, care şi-au exprimat dorinţa de a vizita Galaţiul, pe care unii nu l-au văzut niciodată, şi de a vedea un " ...
Poţi să citeşti în ziar, poţi să priveşti la televizor, însă nimic nu se compară cu o deplasare în zona afectată de furia apelor, când întâlneşti chipurile oamenilor care au pierdut agoniseala de o viaţă, care dorm aproape sub cerul liber împreună cu copiii lor, care adună nămolul din curte şi vitele fugite prin vecini. Am trecut prin această experienţă încă de acum trei ani, când am ajutat, pentru început, copiii din Costache Negri şi familiilor acestora, cumpăr ...
M-am bucurat să aud că guvernator al Clubului Kiwanis, asociaţie internaţională de binefacere, este de curând o doamnă gălăţeancă, Galaţiul fiind şi cea mai veche filială din ţară a organizaţiei americane - cu o „vârstă” de binefaceri de două decenii! Martor la înfiinţarea clubului, m-am gândit că aş putea avea norocul să aflu câte ceva şi despre prima preşedintă a clubului, americanca venită la Galaţi să fondeze, în 1996, filiala de aici, prima din ţară, ...
Pagina 1 din 3