Operatorul turistic britanic Thomas Cook şi-a anunţat falimentul, după 178 de ani de activitate. Sute de mii de călători au rămas blocați în întreaga lume, iar guvernul Marii Britanii a lansat cea mai mare acţiune de repatriere pe timp de pace pentru a-i aduce pe turişti acasă. Planul guvernului britanic de repatriere a 160.000 de călători a fost denumit "Operațiunea Matterhorn". Aceasta este coordonată de Autoritatea Aviației Civile, Departamentul pentru Transporturi, Oficiul ...
Acordul tehnic convenit de negociatorii Uniunii Europene şi cei britanici privind Brexitul are în vedere luarea în iulie 2020 a unei decizii privind încheierea unei noi înţelegeri pentru a asigura o frontieră irlandeză deschisă, după încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit, la finalul anului 2020, au anunţat miercuri surse europene, potrivit Reuters. În caz contrar, Londra va putea opta între extinderea perioadei de tranziţie, posibil până la sfârşitul lui 2021, şi un ...

BREXIT | Britanicii, cu sau fără viză în UE

Miercuri, 14 Noiembrie 2018 08:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Executivul Uniunii Europene urmează să propună marţi ca britanicii să aibă posibilitatea de a călători în blocul comunitar fără vize, după Brexit, au indicat surse diplomatice şi oficiali de la Bruxelles, citaţi de Reuters. Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, va informa Comisia Europeană în legătură cu negocierile cu Londra privind ieşirea Marii Britanii din UE, negocieri despre care premierul britanic Theresa May a afirmat că sunt ''în etapa finală'', dar rămâ ...

Munca imigranţilor, prea grea pentru britanici

Joi, 08 Februarie 2018 12:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cu Brexitul tot mai aproape, britanicii îşi pun mari semne de întrebare: ce vor face după ce est-europenii - care nu se dau în lături să accepte muncile grele - nu vor mai fi primiţi în Regat? Cum localnicii nu se dau în vânt după munca fizică, televiziunea publică BBC a făcut un experiment. Cinci englezi au fost puşi să culeagă varză, cot la cot cu nişte imigranţi. A reieşit că britanicii sunt mai lenţi şi nici nu vor să facă treburile grele, de care europenii nu se f ...
Producătorii de maşini intenţionează să-şi mute centrele de cercetare în estul Europei, după votul în favoarea Brexit din Marea Britanie, pentru a-şi micşora costurile şi pentru a-şi păstra accesul liber la piaţa europeană, relatează The Guardian. Firmele de recrutare caută deja personal instruit şi directori executivi care să conducă echipe de cercetare şi dezvoltare în Bulgaria, Ungaria şi România. Companiile doresc, în acelaşi timp, să-şi mute angajaţii cu vechi ...
Scrutinul din Marea Britanie, în care se va hotărî dacă ţara va rămâne sau nu în Uniunea Europeană, va decide viitorul spaţiului comunitar * David Cameron a trezit "un demon" pe care acum nu poate să-l mai stăpânească * Care vor fi consecinţele pentru România în cazul unui Brexit * Ce plan de urgenţă negociază liderii europeni Uniunea Europeană (UE) se pregăteşte să se confrunte joi, 23 iunie, cu cea mai mare criză din istoria sa. Ar fi pentru prima dată când se în ...
Peste o mie de lire pentru copiii cu cancer în fază terminală s-au strâns datorită maratonului caritabil „Români în UK Challenge” organizat pe 21 iunie de Alex Dan Dumitru, un tecucean care trăieşte de ani buni în Marea Britanie. Banii vor fi donaţi Fundaţiei „Hospice Casa Speratei”, Campania pentru Adunaţii Copăceni, prin intermediul celor de la „Hospices of Hope”, UK, iniţiatorul Fundaţiei „Hospice Casa Speranţei”, România. Fondurile sunt necesare pentru „no ...

Românii, cei mai mulţi străini din Spania

Marți, 22 Aprilie 2014 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Românii stabiliţi în Spania rămân cei mai numeroşi străini din ţara iberică, numărul lor fiind de 795.513 la 1 ianuarie 2014, potrivit datelor provizorii ale Institutului spaniol de statistică (INE), preluate de Agerpres. Românii reprezintă 15,9 la sută din totalul celor puţin peste cinci milioane de străini stabiliţi în Spania. Numărul românilor din ţara iberică a scăzut însă cu 8,6 la sută în decursul ultimului an, la 1 ianuarie 2013 fiind înregistraţi 870.258 de r ...

Inteligenţa are fundul mare

Miercuri, 18 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Circumvoluţiunile posterioare. Doamnelor, gata cu întrebarea inutilă: „Fusta/pantalonul acesta îmi face fundul mare?!”. Cu cât e mai mare, cu atât veţi fi mai inteligentă! Muream şi nu aflam, dacă nu mă uitam la ceas de seară, la „Poveştirile de Noapte”, la reportajul „Britanicii gândesc profund”, că potrivit cercetătorilor de la Universitatea Oxford femeile care au posteriorul mai proeminent sunt mai inteligente. Iar copiii născuţi de femei cu şoldurile late sun ...