Cât e ziua de mare, ea doarme. Nu doarme cât e ziua de mică, pentru că (în perioada asta) ea e plecată. Şi cred că-i firesc să mă întreb: oare ce face (pe-ntuneric) doamna mea? Desigur, am căutat-o mereu! cu lacrimi şi bolnăvicioasă curiozitate am căutat-o! să văd cum doarme şi unde doarme, am căutat-o! să văd ce face şi cum face, am căutat-o! să văd cum arată! să văd ce este!... Desigur, o pot compara cu (ce cacofonie!) regina nopţii! numai asta se deschide (toată noaptea), se oferă, face risipă de parfum, fără urale, fără aplauze... apoi, când zorii se revarsă peste bine şi peste rău, se închide, se retrage, îşi înghite mireasma căpietoare şi îşi ascunde frumuseţea în sine, fără huiduieli, fără fluierături... Desigur, doamna mea (sau a ta, sau a lui... doamna noastră, adică) este foarte scumpă la vedere, e greu aflat şi de văzut când e întuneric, dar nici când e lumină nu-i uşor de ghicit, darămite de pus ochii pe ea!... Desigur, am căutat şi am găsit şi am cumpărat tot felul de ghicitoare de doamne, tot felul de detectoare de doamne, dar nu mi-au fost de folos, chiar am ajuns sărac din cauza acestor investiţii inutile! când o caut în dreapta, mi se pare că-i în stânga! dacă o bănuiesc şi o bâjbâi pe jos, am senzaţia că-i sus! şi asta, şi ziua şi noaptea!... Desigur, am angajat detectori în carne şi oase, specialişti în somn şi în mistere! am apelat cu disperare la experţi în doamne nevăzute, la tot felul de deştepţi şi înţelepţi, dar toţi, absolut toţi, au dat din tărtăcuţă în sensul... nu ştim! nu ne interesează! nu pricepem ce face doamna pe-ntuneric! tu n-ai altă treabă? nu vezi că râde lumea de tine? de ce eşti prost şi o faci pe deşteptul când e mai bine să fii deştept şi s-o faci pe prostul?... Desigur, nu am ascultat sfaturile lor populare ori savante, am înghiţit ironiile şi sarcasmele, însă mi-am văzut de obsesie, de căutare, de întrebări fără răspunsuri! am cotrobăit vehement şi mult şi suduind!... dar fără nici un rezultat, fără nici o satisfacţie!... Până când, într-o primăvară, exact pe linia subţire dintre întuneric şi lumină, aflându-mă cu mama în mers prin pădure, spre tarlaua cu păpuşoi... mama îmi arată un cântec de doamnă cu pene printre ramuri, apoi îmi arată o adormire de aceeaşi doamnă cu pene printre ramuri... apoi îmi spune cât de măruntă şi ştearsă este distanţa dintre privighetoare şi somn, dintre lumină şi regina nopţii... dar nu-mi poate spune ce zgomot face cântecul când moare!... Sigur că da!
Oare ce face pe-ntuneric doamna mea? Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
