Se spune că, dacă ai ajuns sudor în şantierul naval, atunci, cu siguranţă, eşti „meseriaş” adevărat. Pe vapor nu-i de glumă. Treaba trebuie bine făcută din prima, pentru că n-ai să te duci în mijlocul mării să repari, dacă apare vreo problemă. Dar, dincolo de asta, orice sudor cu experienţă ştie că, odată cu picătura de oţel ce dă contur unei bloc-secţii, „la vapor”, se strecoară şi o fărâmă din sufletul meseriaşului care lucrează la nava ce va să fie. Iar Adriana Diordea, cu mai bine de trei decenii de sudură electrică la activ, ştie cel mai bine acest lucru. Nu e navă care să fi ieşit din Şantierul Naval Damen Galaţi şi care să nu fi purtat peste mări şi ţări şi o scânteie din sufletul ei. Aşa se face că astăzi, la capătul a mii de ore de muncă, sufletul sudoriţei e atât de mare, încât cuprinde, între nenumăratele meridiane de electrozi şi oţel topit, întreaga lume!
Încă e de mirare şi astăzi că în toată povestea asta, cu aparatul de sudură, o lume a bărbaţilor, zice-se, poţi întâlni şi o femeie. Dar, încă de la primele vorbe schimbate cu doamna Adriana, ne dăm seama că exclusivitatea bărbaţilor în materie de sudură – o meserie, ce-i drept, deloc uşoară - nu este decât „un mit”. Şi asta nu de ieri, de azi.
„Am pus pentru prima dată mâna pe aparatul de sudură când aveam 18 ani, când am făcut şcoala profesională la Liceul nr. 2 - Cuza, pe str.Traian. Credeţi că am fost singura? Am fost o clasă întreagă de fete, numai sudoriţe! Aşa s-a nimerit - băieţii erau la strung, la lăcătuşerie, dar nici unul la sudură! În 1982 am făcut prima dată practica în Şantierul Naval, la tubulatură, iar din 1984 m-am şi angajat aici! Asta pentru că mi-a plăcut. Chiar de prima dată! La început a fost ceva mai greu – până m-am învăţat cu munca la vapor, cu colectivul, dar după asta m-am obişnuit şi au trecut… 34 ani de ani de muncă la sudură. Mai am doi ani şi ceva şi de aici ies la pensie!”, ne mărturiseşte Adriana Diordea.
Ce-i drept, dacă, atunci când s-a angajat, Adriana era colegă, în aceeaşi brigadă, cu încă 10 sudoriţe, astăzi, în echipa ei, a rămas singură. Dar în Şantierul Naval Damen sudoriţele încă mai au un cuvânt de spus. Aici lucrează în prezent în jur de 260 de femei, iar 90 dintre ele sunt sudoriţe! Tot aici, în şantier, Adriana l-a cunoscut şi pe soţul ei, lucra la tubulatură. Împreună au fost adesea pe puntea aceluiaşi vapor, iar viaţa le-a „sudat” frumos destinele – au o fată, medic stomatolog, au deja şi o nepoţică!
În imaginea de mai jos, cele 260 de femei care lucrează în S.N. Damen, fotografiate pe 8 Martie.
Pe de altă parte, a sfătui pe cineva să se facă sau nu sudor, pentru Adriana nu-i lucru uşor. „Eu nu m-aş băga să dau astfel de sfaturi. E o decizie ce ţine de fiecare. Ce pot să zic este că, dacă nu-ţi place sudura, nici n-ai să poţi face treabă bună. Să vrei să vezi un lucru bine făcut! Apoi, înveţi cât înveţi, la profesională, dar meseria adevărată se fură! Mergi, te uiţi la unul, la altul, vezi cum face, cum lucrează, exersezi şi tu, aşa „se fură” meserie! Eu, aici, la şantierul naval, am avut de la cine „să fur” meserie – colegi, oameni extraordinari. Acum sunt mai toţi sunt ieşiţi la pensie, dar viaţa merge mai departe. Vin alţi colegi, mai tineri, sudura nu se termină niciodată la noi”, ne mai spune sudoriţa.
În cele trei decenii de carieră, Adriana Diordea le-a văzut pe toate în meseria de sudor într-un şantier naval. N-a oprit-o nici lucrul la tanc, când nu mai scapi de fum şi căldură, nici lucrul la punte; navă după navă, a şi pierdut numărul lor. A prins perioada în care s-a lucrat la Galaţi la platforme marine, petrolierele, „norvegienele” off-shore pentru Marea Nordului, ştie şi cum au fost construite imensele nave „Jumbo”, dar şi „JSS”-ul – cea mai mare navă a marinei olandeze.
„Nu mai ştiu câte au fost – zeci, sute, dar nava la care lucrezi, aia e cea mai importantă! Şi chiar ai emoţii la lansare, când o vezi cum pleacă. Şi nu numai eu. Am colege care nici nu pot să se uite la lansare, se emoţionează prea tare… Ne ataşăm, parcă pleacă şi ceva din noi…”, ne mărturiseşte Adriana.
Peste vreo doi, trei ani, cam când va ieşi ea la pensie, o părticică din munca şi sufletul ei va ajunge tocmai la Polul Sud, o dată cu nava de explorări antarctice comandată de Australia, la care se lucrează acum în SN Damen Galaţi. „Este, întra-adevăr, o navă extraordinară. Este şi cea mai mare, dar şi cea mai complexă navă din câte s-au făcut, cred, până acum, la Galaţi". "E frumos. Complicat, dar frumos…”, ne mai spune Adriana cu gândul, poate, la meridianele de sudură ce le-a lăsat în urmă, la cele care încă vor mai urma şi la viaţa de navalist cea atât de frumos complicată.
