Nu mai e taximetria o afacere bună?

Nu mai e taximetria o afacere bună?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Drepturi şi obligaţii egale pentru clienţi, taximetrişti şi dispeceri * Operatorii de transport public local de călători, obligaţi să efectueze la intervale regulate de timp dezinfecţia mijloacelor de transport *

Criza a afectat, se pare, şi taximetria. Potrivit şefului Serviciului Transporturi din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, Adrian Mirică, în prezent, în Galaţi, circulă mai puţine taxiuri decât sunt autorizate. Şeful Serviciului Transporturi susţine că, deşi sunt eliberate 850 de autorizaţii, în oraş nu circulă decât aproximativ 700 de maşini. Nici vorbă de listele lungi de aşteptare ale celor dornici să se implice în această activitate, liste care existau acum un an, doi.

Chiar dacă taximetria nu mai e la fel de înfloritoare cum era, un nou regulament privind organizarea şi desfăşurarea transportului de persoane în regim taxi şi în regim de închiriere în Galaţi se află în dezbaterea aleşilor locali, atâţia cât n-au plecat încă în vacanţă. Deocamdată, documentul se află pe masa Comisiei de Servicii şi Transporturi a CL. După cum am aflat de la Adrian Mirică, documentul a fost deja avizat.

Noul act nu face decât să îmbunătăţească regulamentul care există din 2008 şi despre care se poate spune că a fost făcut cam în grabă, pe genunchi, motiv pentru care trebuia upgradat.

Prevederile actului au fost negociate cu toate părţile interesate şi acceptate de operatorii-dispeceri şi de asociaţiile profesionale din Galaţi.

Mirică mai spune că noul regulament nu va schimba cu nimic numărul de taxiuri care circulă în oraş şi nici tarifele practicate pe kilometru.

Drepturi şi obligaţii

Operatorii de transport public local de călători sunt obligaţi să facă la intervale regulate de timp dezinfecţia mijloacelor de transport.

Taximetriştii vor fi obligaţi să aibă ţinută corespunzătoare şi aici regulamentul prevede clar că „nu se permite desfăşurarea activităţii în maiou, papuci, şlapi, pantaloni scurţi, bustul gol". Ţinuta trebuie completată cu un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul.

Au tot dreptul să refuze un client aflat în stare avansată de ebrietate, care are un comportament agresiv sau care îi solicită efectuarea unui transport ilicit.

Şoferul de taxi are misiunea să-l transporte pe client la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta, pe căi circulabile care nu pun în pericol siguranţa călătorului a taximetristului sau starea tehnică a maşinii.

Principalele obligaţii ale clienţilor sunt: să achite preţul de transport, să-i acorde de sprijin taximetristului în cazul agresării sau accidentării acestuia în timpul transportului şi să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist dacă nu poartă centura de siguranţă.

Citeşte articolul integral ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ a „Vieţii libere”

Citit 2571 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.