Raportează comentariu

Subvenţii pentru IMM-urile care angajează absolvenţi în 2014

O schemă de ajutor de minimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii care angajează absolvenţi cu studii superioare prevede ca pentru fiecare nou salariat din categoria sus menţionată angajatorul să primească 1.300 de lei pe lună, sub formă de subvenţii europene.

Programul lansat de curând în dezbatere publică de către Ministerul Fondurilor Europene a fost publicat zilele trecute pe site-ul instituţiei. Măsura face parte dintr-o schemă de ajutor minimis lansată de Ministerul Fondurilor Europene prin intermediul Autorităţii de Management POS DRU, prin care se urmăreşte implementarea unei soluții prin care firmele să primească subvenţii pentru angajarea de tineri absolvenţi. Trebuie menţionat însă că subvenţionarea la plată a salariilor tinerilor absolvenţi se va face pe o perioadă de minimum 6 luni, respectiv 12 luni, numai pentru absolvenţii, fie ei elevi sau studenţi, promoţia 2014, care se află la primul loc de muncă. Astfel, angajatorii ar urma să primească 900 de lei pentru absolvenţii angajaţi cu studii medii şi 1.300 de lei pentru absolvenţii de studii superioare. Beneficiarul schemei de minimis va putea obţine, astfel, subvenţii pentru 15 locuri de muncă create, în cazul întreprinderilor medii, pentru 7 locuri de muncă în cazul întreprinderile mijlocii, iar în cazul microintreprinderilor pentru 3 locuri de muncă create.

De menţionat că numărul locurilor de muncă este orientativ. Potrivit comunicatului de presă al MFE, angajatorii vor beneficia de banii europeni cu condiţia menţinerii posturilor nou create pe o perioadă cel puţin egală cu cea pentru care s-a încasat subvenţia, banii urmând să fie acordaţi cu o frecvenţă lunară. În plus, firmele care vor angaja absolvenţi vor fi obligate să realizeze un plan educaţional pentru fiecare persoană nou angajată pentru a proba demersul procesului educaţional aferent învăţării la locul de muncă. Totodată, angajatorul trebui să ateste că absolventul pentru care solicită subvenţia este promoţia 2014, printr-un document emis de unitatea şcolară, respectiv instituţia de învăţământ superior. Contractul de munca va trebui încheiat pe o perioadă de minim un an, iar data semnării va trebui să fie ulterioară datei de semnării contractului de finanţare.

Conform Schemei de ajutor de minimis, întreprinderile mici si mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi cu mai puţin de 250 de persoane angajate şi care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro şi/sau deţin active totale de până la 43 de milioane de euro. Cei interesaţi pot consulta programul propus pe site-ul MFE la Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice „Locuri de muncă subvenţionate” - Domeniul Major de Interventie 2.1 şi Schema de ajutor de minimis „Locuri de muncă subvenţionate” prin care se susţine angajarea tinerilor, dar şi activitatea mediului privat.