Londra a anunţat luni că este deschisă faţă de un compromis rezonabil asupra pescuitului cu Uniunea Europeană şi că există de ambele părţi bunăvoinţă pentru a se ajunge la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale, notează Reuters. În ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană şi cele două părţi încearcă să ajungă la un acord care va guverna schimburi comerciale în valoare de 1.000 miliarde ...

Amenzi de peste 75.000 de lei, aplicate în doar două zile

Joi, 10 Septembrie 2020 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Autoritățile își continuă, în sistem integrat, controalele pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale MAI din județ, alături de polițiști locali și de reprezentanți ai Inspectotarului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică, Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorului și Autorității Naționale Sani ...

Societăţi comerciale din Galaţi, în ajutorul vârstnicilor

Miercuri, 11 Decembrie 2019 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 90 de bătrâni găzduiţi de Căminul pentru Persoane Vârstnice "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Galaţi au beneficiat de-a lungul timpului de sponsorizări oferite de mai multe societăţi comerciale. Atât beneficiarii, cât şi angajaţii căminului au dorit să-şi arate recunoştinţa, mulţumindu-le public pentru generozitatea de care au dat dovadă în repetate rânduri, contribuind, astfel, la îndeplinirea nevoilor lor. Este vorba despre: SC Arcada Company SRL, SC Auto-Record S ...

Ministerul Finanţelor se împrumută de la băncile comerciale

Luni, 05 Noiembrie 2018 09:45 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna o ...
Nu doar pe strada Brăilei, în zona Spitalului Judeţean, vor fi demolate spaţii comerciale. Primăria municipiului Galaţi, care a demarat lucrările de refacere a sistemului rutier şi regenerare urbană în interiorul cartierului Mazepa I, a notificat opt comercianţi să-şi desfiinţeze chioşcurile pentru a putea fi reparat trotuarul străzii Roşiori. Vestea bună este că Administraţia Pieţelor Agroalimentare va pune la dispoziţia comercianţilor şase module pentru a-şi reloca şi ...
Reduceri de zece la sută pentru toată colecţia de haine, umeraşe vândute doar cu 10 sau 20 de bani, pijamale, lenjerie intimă, şosete şi papuci cu numai 10 lei bucata, acestea sunt ofertele cu care sunt îmbiaţi gălăţenii de către comercianţii care aşteaptă demolarea, pe strada Brăilei, lângă staţia de la Spitalul Judeţean. Nu mai puţin de opt spaţii comerciale vor fi desfiinţate, pentru a face loc parcării supraetajate ce va deservi instituţia spitalicească. "Ultima ...

Băncile şi restul lumii

Joi, 13 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În toate spoturile publicitare care rulează cu şi despre băncile comerciale, suntem ademeniţi cu tot felul de oferte, propuneri, promoţii, facilităţi, chilipiruri, toate în sensul că "Vino cu salariul la noi şi o să-l apuci pe Dumnezeu de-un picior!" sau "Mai bine ca la noi nu e la nimeni!".Remarc însă că, deşi băncile pun accentul pe interacţiunea cu clientul, de fapt e exact pe dos. Ghişeele unde poţi vorbi cu un om în carne şi oase sunt tot mai puţine, fiind înlocuite ...
Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt interesaţi de un job în cadrul noului mall, care se construieşte în Galaţi pe strada George Coşbuc, au posibilitatea să-şi depună CV-urile prin intermediul internetului. Shopping City Galaţi a anunţat deschiderea pe profilul său din reţeaua de socializare Facebook a unei aplicaţii cu care se pot încărca CV-urile în vederea angajării, rezultând o bază de date la care vor avea acces toate firmele prezente în noul complex ...