Leul a avut o nouă ședință liniștită. În schimb, indicii ROBOR nu și-au încetinit creșterea, în condițiile în care inflația din această lună va depăși, conform BNR, pragul de 14%.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut la începutul săptămânii de la 6,01 la 6,05%, nivel care a mai fost atins la sfârșitul lui decembrie 2012. Indicele la șase luni, folosit la ...
Evoluția cursului euro a continuat să fie stabilă în perioada analizată, cu excepția unei ușoare presiuni apărute la finalul ei. În piața monetară, nivelul indicilor ROBOR și-a menținut direcția ascendentă, la valori care se mai înregistrau în februarie 2013.
Cursul euro a fluctuat între 4,9417 lei, minimul ultimei luni și o săptămână, și 4,9472 lei, pentru ca media de vineri să fie stabilită la 4,9429 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat în cu ...
Începutul săptămânii a fost pozitiv pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute. Însă, în piața monetară, valoarea indicilor ROBOR a continuat să se majoreze.
Dacă la începutul acestui an, indicele la trei luni se situa la 3,02% iar cel la șase luni la 3,14%, în prezent aceștia aproape s-au dublat și se situează la maxime ale ultimilor nouă ani și trei luni.
Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea credi ...
Efectele pandemiei provocate de Covid-19 și restricțiile actuale din China datorate acesteia, care au întrerupt lanțurile de aprovizionare la nivel mondial, invadarea Ucrainei de către Rusia, creșterea prețurilor la materiile prime, în primul rând a celor la combustibili, sunt tot atâtea motive ce au produs majorarea inflației la nivel global.
Băncile centrale au fost obligate să majoreze dobânzile cu scopul de a frâna inflația, care a atins în multe țări maxime ale ultimilor ...
Redeschiderea pieței după minivacanța de Paște nu a fost una de bun augur. Cursul dolarului american a atins un nou maxim istoric, iar indicele ROBOR la 12 luni a depășit pragul psihologic de 5%.
Creșterea inflației anuale în martie la 10,2% și perspectiva ca aceasta să se apropie de 12% în iunie, la care se adaugă încetinirea economiei în 2022 la 3,2%, conform analiștilor Băncii Transilvania, față de 5,9% în 2021, pregătesc terenul pentru o nouă creștere a dobânzii de p ...
Euro a crescut joi de la 4,9422 la 4,9441 lei, într-o ședință mai agitată, în care tranzacțiile s-au realizat între 4,9339 și 4,947 lei.
Dobânzile interbancare au continuat să crească, la valori care se mai înregistrau în urmă cu nouă ani, și se apropie rapid de pragul psihologic de 5%.
Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 4,71 la 4,73%. Indicele la ...
Cursul euro a crescut miercuri de la 4,5415 la 4,5422 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau între 4,94 și 4,944 lei.
Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut, după mai multe ședințe de stagnare, de la 4,70 la 4,71%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,86 la 4,88%, iar cel la 12 luni, care re ...
Dobânzile interbancare se mențin pe panta ascendentă începută în vara anului trecut, atunci când se plasau în jurul a 1,6 – 2%, și se apropie cu rapiditate de 5%.
Tendința se datorează creșterii rapide a inflației, care ar urma să treacă de 10% la jumătatea anului, motiv pentru BNR să majoreze dobânda de referință de 2,5 la 3% și să anunțe continuarea ciclului de înăsprire a politicii sale monetare.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dob ...
Penultima ședință a acestei săptămâni a fost marcată de aprecierea cursului euro, efect al revenirii aversiunii față de risc, în timp ce indicii ROBOR și-au întrerupt creșterea rapidă din ultimele zile.
Dobânzile interbancare și-au limitat joi creșterile, odată cu echilibrarea lichidității din piață.
Față de sfârșitul lui 2021, indicele ROBOR la trei luni a crescut cu peste 51%, cel la șase luni cu aproape 49% iar cel la 12 luni cu 46%. Însă, indicii se află l ...
Leul a profitat de revenirea ușoară a apetitului pentru risc și a continuat să recupereze terenul pierdut față de dolar, francul elvețian sau lira sterlină.
Cursul a fost stabilit la 4,9488 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul conturat de la începutul anului, cuprins între 4,945 – 4,951 lei, chiar dacă în cursul dimineții cotațiile au atins pe piețele asiatice un minim de 4,939 lei.
Decizia BNR de a reîncepe achizițiile de titluri de stat din piața secundară, pe ...