Măştile cu supapă nu sunt recomandate în combaterea pandemiei de COVID-19, transmite, Ministerul Sănătăţii (MS). Aceste măşti, utilizate în domeniul lucrărilor industriale, permit supapei să se deschidă în timpul expirării, iar atunci când persoana care o poartă este infectată, poate răspândi virusul şi celor din jur. „Aceste măşti sunt destinate lucrătorilor industriali pentru a preveni respiraţia prafului şi particulelor în timp ce supapa se închide, la inhalare ...

Ștampila, interzisă la Ministerul Proiectelor Europene

Vineri, 05 Februarie 2021 10:30 | Publicat în ECONOMIE
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a semnat un ordin de ministru prin care li se interzice funcționarilor din subordine să mai solicite ștampilă pe documentele pe care le primesc în relația cu beneficiarii.Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la Ministerul Investițiilor ...
Într-o recentă postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, apreciază situația companiei Metrorex ca fiind foarte dificilă. Dacă acum cinci ani, compania acoperea circa 58 la sută din cheltuieli din veniturile proprii, astăzi acest procent a scăzut la mai puțin de 30 la sută, mai spune ministrul de resort. Acesta spune că pentru 2021 subvenția cerută de Metrorex este de peste un miliard de lei, adică ”aproximativ 17 la sută din bugetul Transpor ...

Noul ministru al Sportului și-a stabilit prioritățile

Miercuri, 30 Decembrie 2020 06:30 | Publicat în SPORT
Eduard Novak a fost numit recent în funcția de conducător al Ministerului Tineretului și Sportului, iar fostul ciclist deja și-a expus primele proiecte pe care le dorește pentru sportul românesc. În primul rând, în cadrul unui interviu oferit la Digi24, Novak și-a stabilit prioritățile la nivelul sporturilor asupra cărora ar trebui ca ministerul să se focuseze, în vederea participării la Jocurile Olimpice viitoare. ”Trebuie un sistem care dă direcție, care să ne spună unde ...

Împrumuturi pentru refinanţarea datoriilor

Miercuri, 09 Decembrie 2020 06:30 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor Publice a planificat, în luna decembrie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 500 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,9 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat. La acestea se poate adăuga suma de 585 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Suma, uşor sub cea din octombrie (5,055 miliarde de lei), va f ...
Peste 4.300 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au susţinut, duminică, la Romexpo, concursul de rezidenţiat, preşedintele comisiei centrale de rezidenţiat, secretarul de stat Horaţiu Moldovan, anunţând că Ministerul Sănătăţii va suplimenta numărul de locuri, astfel încât toţi candidaţii declaraţi admişi să-şi găsească un loc de rezidenţiat şi să se poată forma într-o specialitate, transmite Mediafax."În acest an, există un ...

”Olimpiadele ne ţin în priză pentru a deveni mai buni”

Miercuri, 11 Noiembrie 2020 00:01 | Publicat în EVENIMENT
Peste 500 de elevi olimpici şi părinţii lor au trimis la Ministerul Educaţiei un memoriu prin care solicită găsirea unor soluţii, astfel încât să se poată susţine olimpiadele şi în condiţii de pandemie. De asemenea, a fost deschisă o petiţie online, care poate fi semnată pe https://www.petitieonline.com/sustinerea_competiiilor_i_olimpiadelor_colare_pe_diferite_scenarii?s=78764613&utm_source=whatsapp. Printre semnatari se numără şi olimpici gălăţeni, unul dintre ei f ...
Peste 11.000 de întreprinzători eligibili au solicitat, în primele două zile, microgranturile puse la dispoziție de Ministerul Economiei, din fonduri europene, pentru firmele afectate de criza COVID-19. Pentru aceste finanțări, nu sunt necesare certificatele de stare de urgență. Luni, 12 octombrie, au fost deschise înscrierile în cadrul Măsurii 1 - microgranturi din cadrul ajutoarelor de stat din fonduri europene și de la buget, pentru redresare din criza COVID-19, ce oferă microg ...
Vestea că Ministerul Sănătăţii a infiltrat falşi pacienţi în spitale pentru a depista personalul medical care cere sau acceptă şpagă a creat o avalanşă de reacţii critice în grupurile medicale şi în rândul sindicatelor din domeniu. Răspunsurile tranşante venite din partea celor direct vizaţi de măsură este în sine un semn că iniţiativa a atins un punct nevralgic, acela al condiţionării actului medical în unităţile sanitare din România.Ministerul Sănătăţii recu ...
Operatorul regional Apă Canal SA Galaţi derulează în prezent cel mai mare proiect în infrastructura de apă şi apă uzată din judeţul Galaţi. Cu o valoare de aproximativ 180 de milioane de euro, proiectul are ca beneficiari 21 de unităţi administrativ-teritoriale (inclusiv  municipiul Galaţi) plus Consiliul Judeţean. Societatea Apă Canal SA Galaţi a semnat, pe 20 decembrie 2017, cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, contractul de ...
Pagina 1 din 2