Bani aruncaţi pe panouri care nu funcţionează

Miercuri, 30 Octombrie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările ulterioare, Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi trebuie să monitorizeze calitatea aerului pe care îl respirăm. Totodată, cetăţenii ar trebui să fie informaţi asupra calităţii aerului pe care îl respiră, iar acest lucru se face, de regulă, prin monitoare stradale. Conform unui raport prezentat de Agenţia pentru Protecţia Mediului, în judeţul Galaţi există cinci staţii de monitorizare şi ...
Peste 10.000 de proiecte ale celor doritori să-şi instaleze panouri fotovoltaice subvenționate au fost introduse în aplicația informatică de pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu prin care se derulează programul, în numai patru ore ale zilei de marți, 10 septembrie, prima zi a derulării programului.Persoanele fizice se pot adresa instalatorilor agreaţi (245 la număr) în vederea înscrierii în Programul Naţional "Casa Verde Sisteme Fotovoltaice", privind instalarea siste ...

Finanţarea panourilor solare pentru gospodăriile izolate

Joi, 11 Aprilie 2019 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a demarat ieri, 10 aprilie, prima ediție a unui program care le permite celor ce dețin gospodării neracordate la rețeaua electrică să primească bani pentru instalarea de panouri solare electrice. Astfel, prin programul AFM, autoritățile locale vor putea să-i ajute pe proprietarii gospodăriilor izolate și neracordate la rețeaua electrică să-și monteze panouri fotovoltaice. Vizați de această măsură sunt cei ce au o casă situată la o ...

Cum îți poți monta panouri solare cu bani europeni

Duminică, 24 Februarie 2019 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La sfârşitul lunii martie, românii vor putea beneficia de fonduri europene de 100 de milioane de euro pentru montarea de panouri fotovoltaice. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că s-a prelungit termenul de depunere a dosarelor, pentru că foarte mulţi nu au apucat să facă acest lucru, iar interesul este ridicat. Procedura prin care oamenii pot primi până la 90 la sută din valoarea totală a unui sistem fotovoltaic este una foarte simplă, relatează Digi 24. Statul ...
Bun găsit în Galaţiul situaţilor absurde pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori de-a dreptul le întreţin, iar când sunt întrebate au nevoie de 22 de zile ca să răspundă mai nimic. Nu e o glumă, ci răspunsul oficial pe care l-am primit noi, încercând să aflăm cine şi cum a montat, pe domeniul public, mai multe panouri publicitare tip prismă."Panouri publicitare amplasate ilegal pe domeniul public" se intitula articolul publicat în ediţia de miercuri, 18 ...
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori le întreţin. O nouă dovadă o constituie cele şapte panouri publicitare tip prismă, despre care autorităţile locale nu pot spune dacă au fost amplasate legal în oraş, pe baza certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire şi a avizelor de publicitate temporară! Și asta pentru că agenții economici care le-au montat n-au onorat invitațiile la Poliția Locală, care ...
Admistraţia Fondului de Mediu intenţionează ca, în acest an, să deruleze un program prin care va oferi finanţare nerambursabilă persoanelor fizice care îşi montează acasă panouri fotovoltaice pentru producţia de energie electrică, potrivit economica.net. Cetăţenii care îşi instalează aceste panouri fotovoltaice pot folosi energia produsă pentru propriul consum, iar ce depăşeşte poate fi vândută în reţea, distribuitorii fiind obligaţi să preia energia. Condiţia de ba ...
Q cedat egal cu Q primit – un principiu al termodinamicii care nu poate fi înşelat. Iată de ce, în procesul de alegere a unei instalaţii de încălzire individuale în locul sistemului centralizat de termoficare, cel mai important aspect care trebuie avut în vedere este... izolaţia termică a apartamentului sau clădirii în care locuiţi. Peste 3.000 de gălăţeni au depus, până acum, cereri pentru primirea ajutorului financiar de 3.000 de lei oferit de Primăria Galaţi abonaţilo ...
"Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!", aşa suna celebra replică a lui Gheorghe Dinică, în filmul „Filantropica”. Ei bine, primarul municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel, a declarat război cerşetoriei şi a împânzit tot oraşul cu panouri pe care scrie mare: "Stop şmecheriei! Cerşetorii te şmecheresc. NU le da bani! Şmecheria este cel mai mare duşman al comunităţii", semnat Daniel Gerhardt Ţuchel. Din păcate, cum edilul tecucean este în conce ...

FOIȘOR nou pe Faleză? Deocamdată pe panouri...

Marți, 24 Iunie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Am scris despre starea deplorabilă a Foişorului mare de pe Faleza inferioară. Dl. Nelu Borşan, cel care ne-a semnalat situaţia, propune acum edililor să se ocupe dumnealui voluntar de refacerea acestuia, numai să nu mai roşim când pe malul Dunării se plimbă atâţia gălăţeni, turişti, ba şi tot mai mulţi străini şi văd stricăciunile! Între timp, Primăria a şi făcut ceva: a montat câteva panouri cu imagini ale viitorului acestui spaţiu, foarte frumoase, aşa încât şt ...
Pagina 1 din 2