Ei şi ce dacă încă sunt persoane care consideră, cu bună credinţă, că nu este nicio legătură între Sânnicolau Mare, Sfântul Nicolae şi al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Ei şi ce dacă ne-am cutremurat de râs amar când l-am auzit, recent, pe ministrul (sau miniştrii, cum se spune acum?) Videanu care ne explica, serios, că veniturile încasate la buget în această lună sunt mai mari decât cele de anul trecut şi că, deşi românii nu recunosc, deja o ducem ceva mai bine economic vorbind?…
Ei şi ce dacă încă mai sunt directori care cred că vor rămâne pe posturi, doar aşa, pentru că sunt dânşii buni la ceea ce fac? Ei şi ce dacă încă mai sunt câţiva naivi care aşteaptă să vadă rezultatele anchetei în cazul ministrului Elena Udrea?
Sau, care este problema dacă gurile rele spun că soluţia Guvernului Boc 2 de a numi la ministerele vacante câte un politician care are deja în conducere un alt minister sună a soluţie de şampon, gen „doi în unul”? şi ce dacă unii spun că o astfel de decizie nu are nicio legătură cu economiile făcute pe salariile miniştrilor, ci cu lipsa de personal a democrat-liberalilor?
Şi, apropo de schimbări şi numiri politice, ei şi ce dacă în ţara asta încă mai sunt unii care se întreabă, firesc de altfel, de ce naiba mai avem legea prefecţilor apolitici, dacă aceştia sunt schimbaţi atât de politic, încât până şi un orb ar vedea acest lucru?
Ei şi ce dacă unii din noi aşteptau de la 1 octombrie nu schimbarea guvernului, sau ieşirea PSD de la guvernare, ci măsuri concrete, precum desfiinţarea magazinelor de vise, aşa cum promitea Ionuţ Bazac… Chiar, ei şi ce dacă fostul ministru al Sănătăţii a promis desfiinţarea acestor magazine, ştiind clar că nu va mai apuca 1 octombrie în funcţie?…
Şi dacă tot am ajuns în partea „opoziţiei”, ei şi ce dacă social-democraţii au strigat din toţi rărunchii, ore întregi, la congresul de săptămâna trecută, „Geoană preşedinte”?
Cele câteva procente câştigate de PSD, la congresul-maraton şi lansarea „americană” deja au fost depăşite cu doar simpla declaraţie a preşedintelui României care s-a hotărât, uite-aşa, deodată şi pe nepusă masă, să mai candideze pentru un mandat; nu de alta, adică, nu pentru a le da adversarilor o lecţie, ci doar aşa, pentru a vedea, din rezultatul alegerilor, dacă a fost sau nu un preşedinte bun până acum…
Cum spuneam, ei şi ce? Probabil că acesta este răspunsul tuturor politicienilor atunci când cineva sau ceva, orice ar fi – fie şi dramul de conştiinţă pe care, poate, unii din ei îl mai au – îi trage de mânecă şi le arată, plin de reproş, strada cu problemele ei reale.
Probabil că astăzi, când ţara va fi mai mult sau mai puţin paralizată de greva bugetarilor, politicienii noştri vor ridica, la fel, din umeri, întrebându-se, superior, „ei şi ce dacă?”.
Şi ştiţi ceva? Întrebarea asta este foarte bună, iar faptul că politicienii răspund la toate problemele noastre cu aceeaşi întrebare este o lecţie ideală pentru electorat. Care va şti, în sfârşit, după 20 de ani de democraţie, răspunsul corect la întrebarea „ştiţi că astăzi sunt alegeri?”…
